Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

luni, 2 aprilie 2018

Cum ne pregatim pentru Postul Mare



   Postul cel Mare şi sfânt este o perioadă de preschim­bare. Omul poartă în fiecare zi „lupta cea bună", care are ca scop transformarea, schimbarea duhovnicească de­plină a simţămintelor, dorinţelor, nevoilor, gândurilor şi a cugetului trupesc. Printr-un proces minunat, simplu, liniştit, mistagogic şi de rugăciune toate se preschimbă în perioada aceasta. Iar vremea acestei perioade cucer­nice a Triodului, „vreme potrivită, vreme de pocăinţă", este deosebită, fiindcă devine pentru noi toţi „vreme binecuvântată" în tragismul istoriei noastre şi al petrecerii noastre pe pământ. In perioada aceasta căutăm altceva, diferit de ceea ce făgăduieşte lumea. Suntem chemaţi să ne săturăm duhovniceşte, în vreme ce ne înfometăm trupeşte. Simţim milostivirea infinită a lui Dumnezeu, care merge de bunăvoie spre Răstignire. Şi în final, ne străduim să devenim împreună-mergători cu Hristos, pentru a ajunge la destinaţia noastră finală, care este sla­va învierii şi irepetabila şi unica bucurie care izvorăsc din aceasta.
   Sufletul suspină fără Dumnezeu. Mirele, împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor, ne readuce la viaţă, fiindcă este singurul Dătător de viaţă. Omul tră­ieşte doar lângă Dumnezeu şi, deşi este neînsemnat, de­vine preţios, deşi este mic, devine mare. Este dezamăgit de toate, dar în cele din urmă nu piere, ci se întoarce spre Hristos şi crede din inimă că Acela este singura soluţie a vieţii lui. „Il am pe Hristos sprijin care mă îndreptează. Poate că nu voi deveni însemnat, poate că în viaţa mea voi da greş în toate, dar în eşecurile mele îl voi cunoaşte pe Dumnezeu. Şi aceasta va fi slava şi cinstirea mea. Iz­bânda vieţii mele este că în cele din urmă L-am cunoscut pe Dumnezeu în suferinţă. în eşecurile mele m-am în­tors spre Acela şi am simţit că El are iubirea care-mi lip­seşte." Astfel, eşecul şi deznădejdea se pot preschimba în calităţi, iar greutăţile pot deveni înlesniri care ne vor uşura în drumul spre împărăţia cerurilor.
Putem fi lipsiţi de multe în această viaţă, dar moartea nu ne-o poate lua nimeni. Şi când conştientizăm că nu mai există nimic pentru noi, atunci, în loc să ne întoarcem în haosul deznădejdii şi depresiei, să încercăm să ajungem la bucuria şi libertatea inexistenţei. Să dorim inexistenţa, care ne încape pe toţi şi din care nimeni nu ne poate scoate, decât numai Dumnezeu. „Mari nu sunt oamenii zgomotoşi, care vor să se arate călăuze duhovniceşti sau proroci, pentru a uimi sau a înspăimânta lumea. Mari sunt cei smeriţi şi «inexistenţi», care au primit mângâierea Duhului şi sunt ei înşişi mângâiere pentru lumea în­treagă. Le e suficient harul8. Şi pe acesta îl răspândesc mereu, cu raze răsărite neîncetat din zdrobirea inimii, în realitate aceştia sunt o binecuvântare pentru toată crea­ţia şi când trăiesc, şi după ce mor, fiindcă Duhul Sfânt dă sens şi motivaţie prezenţei, dar şi absenţei lor".
Când sufletul se află singur, suferă şi se îndurerează. Deşi trăieşte, este mort. Deşi respiră, este fără suflare. De aceea uneori, mai ales în clipele grele, sufletul II caută pe Dumnezeu automat şi spontan. Il caută cu disperare, fiindcă îşi dă seama că Dumnezeu este lumină, nădejde, viaţă. Sfântul Siluan Atonitul spunea: „Dorinţa omului pentru Dumnezeu există doar pentru că există mai întâi dorinţa lui Dumnezeu pentru om"; prin urmare, cău­tarea lui Dumnezeu de către om se realizează în chip paradoxal şi minunat: Dumnezeu mă găseşte, cu condiţia ca eu să mă încredinţez pe mine în mâinile Lui, să pără­sesc voia mea şi să scap de grijile vieţii. Trebuie ca în viaţa noastră să se întâmple ceea ce spunea Sfântul Evan­ghelist Marcu: Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghe­lie, acela îl va scăpa.
Perioada Postului Mare are tocmai acest scop. Este o perioadă de nevoinţe, de sfinţenie, o perioadă de cău­tare intensă a lui Dumnezeu. Toate cele pe care le facem în această perioadă: post, slujbe, milostenii, rugăciune, spovedanie etc., le trăim şi le lucrăm doar ca mijloace de căutare a lui Dumnezeu. Nu avem ca scop să reuşim ceva omenesc. Dacă le punem pe cele omeneşti la mijloc, atunci zădărnicim nevoinţele şi nu îngăduim să se săvârşească voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Toate ne ajută doar atunci când sunt tâlcuite ca semne ale iubirii noastre pen­tru El. Altminteri nu au nici un sens şi devin o strădanie chinuitoare şi truditoare care nu duce la vreun final du­hovnicesc. Dumnezeu se descoperă oamenilor prin iubire.
Iar noi Il percepem şi Il simţim doar iubind.
Există o perioadă rânduită cu înţelepciune de Bise­rica noastră, cu scopul de a ne pregăti, de a intra în arena Postului Mare, conştientizând că iubirea este totul. Aceas­tă perioadă începe cu pilda Vameşului şi a Fariseului, se continuă cu pilda Fiului risipitor şi se termină cu vestirea Judecăţii de Apoi. Aceste trei pilde au un punct de refe­rinţă comun: pe de o parte mila lui Dumnezeu, care pro­vine din infinita Lui iubire şi îndurare, iar pe de altă parte persoana aproapelui, care constituie o cale sigură pentru mântuirea noastră. Fără persoana aproapelui nu ne putem mântui.
In pilda Vameşului şi Fariseului criteriul de bază al judecăţii celor două persoane pare să fie legea. Fariseul se îndreptăţeşte pe sine, fiindcă păzeşte legea, pe când vameşul se osândeşte nu pentru că nu păzeşte legea, ci pentru că are o altă concepţie a legii în mintea lui. De­sigur, mereu vor exista oameni care vor aplica litera legii, mereu vor exista oameni drepţi care vor împlini canoa­nele şi poruncile, care vor săvârşi îndatoririle lor, pentru a avea conştiinţa curată, indiferent dacă această aplicare a legii îl alungă cu cruzime pe aproapele din viaţa lor.
Pentru fariseu legea însemna foarte mult, însă pentru vameş legea însemna puţin, fiindcă foarte mult însemna omul. Pentru fariseu aproapele însemna puţin, era ne­vrednic de luat în seamă. Vameşul cunoştea legea, căci în baza legii lua dări de la cetăţeni. Oameni ai legii, prac­tic, erau amândoi, însă prin lege unul s-a îndreptăţit iar celălalt s-a osândit. Diferenţa este importantă. Fariseul se îndreptăţeşte pe sine, întrucât pe toate le relaţionează cu sine. Iar vameşul se osândeşte pe sine, fiindcă pe toate le relaţionează cu aproapele său. Punctul de referinţă, în cele din urmă, nu este legea, ci omul.
Dumnezeu, Care este legiuitor, judecă lucrurile în mod diferit, fiindcă în judecata Lui nu pune accent exa­gerat pe dreptate, cum se întâmplă cu judecata oamenilor, ci pe iubire. Aşadar vameşul, plin de mila lui Dumnezeu, se mântuieşte. Fariseul se înăbuşă în legalitatea lui aspră şi fără suflet.
La fel stau lucrurile şi în pilda Fiului risipitor. Mila şi iubirea tatălui sunt cele care în cele din urmă mântu- iesc. Căci iubirea mântuieşte, iar toate celelalte duc la moarte şi stricăciune. Fiul a fost cuprins de durere îndată ce s-a îndepărtat de iubirea tatălui său, şi s-a mântuit în­dată ce a primit iarăşi această iubire. Este impresionant faptul că Fiul risipitor, după aventura lui, s-a gândit să se întoarcă şi să ceară să devină rob. Insă iubirea nu în­găduie niciodată omului pocăit să devină rob. Mereu Dumnezeu îl va învrednici pe cel ce se întoarce şi se pocăieşte să devină moştenitor al împărăţiei Lui.
Ca şi în cazul fariseului, aşa şi Fiul risipitor, se răz­vrăteşte în chip diavolesc, nu pentru că s-a hotărât să trăiască „în risipire", ci pentru că l-a scos pe aproapele din viaţa lui. Şi atunci când omul îl scoate pe aproapele din viaţa lui, are două opţiuni: fie va trăi în chip fariseic, fie în risipire. Fiul risipitor i-a spus tatălui său: „Ca persoană nu ai nici o însemnătate pentru mine. îmi eşti ca o piedică. Singurul lucru important este ceea ce pot să iau de la tine. Şi, pentru a putea lua, va trebui să renunţi chiar şi la existenţa ta. Trebuie să accepţi să nu exişti". Aşadar esenţa lucrului este că îl excludem pe celălalt, îl scoatem din viaţa noastră, tocmai fiindcă nu înseamnă nimic pentru noi. Nu ne este necesar.
Atunci se întâmplă următorul paradox: omul rămâne singur, îşi pierde bogăţiile şi bunătăţile lui. Işi pierde bogăţiile nu în sensul absolut al pierderii bunătăţilor ma­teriale, d în sensul nevrednicei şi plictiselii. Atunti când îl scoatem pe aproapele din viaţa noastră, e ca şi când ne-am pierde motivul existenţei şi orientarea. Vine plic­tiseala. Omul se izolează. Devine sărac în bogăţia sa. Şi asta e cel mai rău. Toate se pierd, fiindcă de fapt noi le-am alungat. Atunci, în acest punct al sărăcirii absolute, ar fi o mare binecuvântare a vieţii noastre să gândim cum a gândit şi Fiul risipitor: „Le-am pierdut pe toate, dar există tatăl meu. Există cineva care mă aşteaptă. Exis­tă dneva pe care-1 pot chema în viaţa mea, pentru că mă primeşte şi mă iubeşte".
Viaţa noastră nu se află nidodată în impas, fiindcă există Dumnezeu. Este Dumnezeul cel viu Care ne aş­teaptă. Când toate vor pieri şi toate vor dispărea: oameni, prieteni, părinţi duhovniceşti, când va exista singurătate totală, atund vom conştientiza că ne-a rămas doar Dum­nezeu, cu Care ne aflăm faţă în faţă. Atund este bine să ne ridicăm şi să alergăm la El, pentru a nu pieri. Fiul risi­pitor n-a pierit, fiindcă niciodată n-a uitat că, oricât s-a scufundat în mocirla păcatului, oricât s-a dat morţii, ori­cât a suferit, oricât l-au părăsit toţi, mai există cineva. Acesta nidodată nu l-a uitat, după cum nid pe El nu tre­buie să-l uităm niciunul din noi.
In acest duh intrăm în Săptămâna a treia, pentru a auzi în Biserica noastră Evanghelia Judecăţii de Apoi. îndată ne punem problema: cum şi de ce vom fi judecaţi?
Răspunsul dat de Evanghelie este foarte clar: ca şi în ca­zul Vameşului şi Fariseului, ca şi în cazul Fiului risipitor, aşa şi la Judecata de Apoi, nu se va ţine seama de păzi- rea legii, ci de lucrarea iubirii. Hristos nu va măsura pâi­nea pe care am dat-o celor flămânzi sau vizitele pe care le-am făcut în spitale şi închisori, ci va vedea tresărirea inimii noastre. Dacă facem unele lucruri bune nu înseam­nă că suntem în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor vred­nici de cinstire şi de răsplată cerească. Chiar şi atunci când ne facem datoria, chiar şi atunci, Scriptura spune că suntem „slugi netrebnice".
Devenim, deci, oameni, din clipa în care, precum Va­meşul şi Fiul risipitor, intrăm în spaţiul smereniei, în împărăţia iubirii, şi dobândim inimă care-i încape pe toţi. Este impresionantă profeţia lui Iezechiel în care Dum­nezeu făgăduieşte că va da duh nou omului, după ce mai întâi voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne.
Nimeni dintre dascălii farisei şi cărturari din acea vreme nu putea înţelege duhul acestei profeţii, după cum - din păcate - nu-l înţeleg nici astăzi mulţi dintre fra­ţii noştri, care simt purtători al aceluiaşi cuget fariseic şi al aceleiaşi false înduhovniciri. Ei nu pot înţelege că, pen­tru ca Duhul lui Dumnezeu să vină în inima noastră, aceasta trebuie să devină de carne, adică umană, care într-un sens mai profund înseamnă să devină iubitoare de oameni.
Trebuie să dobândim sentimente filantropice, adică inimă smerită, fiindcă prin smerită cugetare nimeni nu devine aspru. Duhul lui Dumnezeu nu încape într-o ini­mă de piatră, care poate avea multe virtuţi, însă dacă nu are omenie (dacă nu este „inimă de carne"), nici să mân­tuiască nu poate, nici să se mântuiască. Inima trebuie fie să se înmoaie, fie să se întărească. Noi alegem. Evanghe­lia despre Judecata de Apoi, oricum, ne învaţă că Raiul se va umple de inimi înmuiate şi sensibile, şi nu de inimi de piatră. Evanghelia despre Judecata de Apoi vine să accentueze că nu legea este cea care determină lucrurile, ci iubirea. „Intru Hristos putem să pătrundem în slava veşniciei, pentru care suntem plăsmuiţi. Nu doar urmându-L pe Dumnezeu şi imitând exemplele Lui, ci iubindu-L şi slăvindu-L din toată inima noastră, lăsându-L pe Hristos să ia formă şi să trăiască în noi şi slujindu-L în persoana fiecărui semen al nostru".
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care urmează du­pă această perioadă introductivă, se va auzi de repetate ori la sfintele slujbe ale cucernicului Triod. Este numită „rugăciunea Postului Mare", fiindcă rezumă întregul duh şi caracter al acestei perioade, în care predomină iu­birea, nevoinţele şi rugăciunile şi care stimulează stră­dania fiecăruia din noi de a-L căuta pe Dumnezeu. E vor­ba de o rugăciune scurtă, dar deosebit de cuprinzătoare. Desigur, în tradiţia Bisericii noastre această rugăciune este însoţită de metanii, pentru a exista simultan partici­parea trupului şi a sufletului.
Nevoinţele din Postul Mare sunt duhovniceşti şi bi­sericeşti, comune pentru noi toţi, dar totodată personale şi făcute din inimă. Roadele lor nu se datorează lumii exterioare, ci omului interior, lucrării lăuntrice a inimii. Fiecare din noi, în strădania lui, se schimbă, se transfi­gurează, se eliberează, şi în felul acesta depune mărturia lui personală în faţa lumii şi societăţii, contribuind la pre­schimbarea ei duhovnicească. De altfel, cu toţii constatăm că trăim într-o epocă care s-a săturat de cuvinte, de idei, de programe şi de planuri măreţe. De aceea este mai in­tensă astăzi nevoia mărturiei unei trăiri personale, asce­tice, duhovniceşti, decât nevoia de cuvinte şi omilii.
Postul Mare reprezintă arena nevoinţelor personale şi rugăciunea Sfântului Efrem constituie o măsură de eva­luare a nevoinţelor noastre personale din perioada aceasta.
Aceste nevoinţe au ca scop eliberarea noastră de unele boli duhovniceşti esenţiale (trândăvia, grija de multe, iu­birea de stăpânire şi grăirea în deşert) care ne influenţează viaţa şi ne fac cu adevărat neputincioşi, şi îşi propune să ne conducă la pocăinţă, la libertate, la experienţa virtu­ţilor (curăţie, gând smerit, răbdare şi dragoste), care vor preschimba viaţa noastră creştină, sinele nostru, dar şi lumea întreagă.
Postul Mare este o perioadă de bucurie şi nu de întris­tare, fiindcă ne întoarcem cu adevărat la viaţă. In toată această perioadă fiecare din noi se străduieşte să se re­facă duhovniceşte, aruncând din el tot ceea ce este rău şi mort, încât să poată trăi. Să poată trăi infinitatea, toată adâncimea şi intensitatea vieţii duhovniceşti, pentru care am fost chemaţi. Dacă nu vom înţelege această dimensi­une de bucurie a Postului Mare, atunci, în numele lui Dumnezeu, ne facem viaţa mai grea şi mai chinuitoare.
Rugăciunea Sfântului Efrem rezumă, într-un fel unic şi minunat, tot ceea ce este duhovniceşte necesar pentru desăvârşirea duhovnicească a omului şi reprezintă o măsură de cercetare a nevoinţelor noastre din această peri­oadă, dar şi din toată vremea vieţii noastre pământeşti.
Macarie, Episcop de Hristoupolis
Doamne si stapanul vietii mele, Editura Egumenita

marți, 20 martie 2018

Ce trebuie sa faci in Postul cel Mare



        Sfântul si Marele Post care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.
În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de  aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la  Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.
MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie (7Aprilie) si în Dumininica Floriilor.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.
Postul Pastelui nu este o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru noi, postul este un prilej de bucurie, de liniste, de fericire. In perioada postului Pastelui nu trebuie sa fim tristi, letargici sau singuri, in post trebuie sa invatam sa ne bucuram de tot ceea ce ne inconjoara, sa invatam sa iubim florile, natura in general, oamenii… Si sa asteptam cu emotie minunea de la sfarsitul postului si anume Invierea Domnului.
Postul Pastelui trebuie sa fie si un bun prilej de iertare. Daca nu iertam pe aproapele nostru, Bunul Dumnezeu cum sa ne ierte pe noi? Postul trebuie sa fie instrainarea de toate desartaciunile acestei lumi, infranarea limbii, departarea de toate poftele, de clevetire, de minciuna si de toate relele. Sfantul Ioan Gura de aur spune: “Postiti? Aratatimi-o prin fapte. Cum? Daca vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; o femeie frumoasa, intoarceti capul; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati. Nu numai gura, ci si stomacul vostru sa posteasca si ochii si urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului vostru.”
Cum invie si omul in Postul Pastelui?
In primul rand incepe sa-si purifice organismul prin alimentatie. Apoi se preocupa si de suflet. Merge la biserica, se roaga, face milostenie si toate acestea fac din omul obisnuit un om curat, pur, care poate primi lumina Invierii.
In post este bine sa vorbim mai putin cu cei din jurul nostru, pentru ca si pacatele sa fie mai putine. Gandul nostru sa fie mai mult la rugaciune si la Iisus. Putem rosti de sute de ori pe zi acesta rugaciune:”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Nici nu stici ce mult ajuta!
Mantuitorul insusi a tinut post timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propavaduirea Evangheliei(Matei 4, 2 si Luca 4, 2). Bunul Iisus ne invata cum sa postim si ne arata ca diavolul nu poate fi izgonit decat prin post si rugaciune. Dar nu doar mantuitorul postea, post tineau si Sfintii Apostoli si ucenicii lor, ei randuind de altfel postul pentru tot neamul crestinesc.
La sfarsitul postului, sa mergem la duhovnic si sa ne spovedim si daca preotul ne da dezlegare sa ne si impartasim. Degeaba am tinut post daca nu mergem la duhovnic sa ne spovedim, macar in cele patru posturi de peste an. Sufletul trebuie curatat de pacate, pentru ca altfel se imbolnaveste si trupul.
Mergeti si impartasiti- va pruncii in Postul Mare! Pana la 7 ani copiii se impartasesc fara spovedanie, dar dupa sapte ani trebuie spovediti.
In post trebuie facuta milostenie si multe fapte bune. Caci fara fapte bune si rugaciune, Postul Pastelui ramane doar o dieta de detoxifiere a organismului, iar sufletul nu foloseste nimic din asta.

Imnul Sfântului Simeon Noul Teolog despre cunoașterea lui Dumnezeu




 Toți sfinții luminați se umplu de strălucire și văd slava lui Dumnezeu
pe cât e cu putință firii omenești să o vadă
Privește de sus, Dumnezeul meu, și binevoiește a Te arătași a Te întreține cu mine, sărmanul.
Descoperă-mi lumina Ta,
deschide-mi cerurile,
sau mai bine zis deschide-mi mintea
și intră și acum înăuntrul meu.
Răspunde, ca odinioară,
prin gura mea murdară
celor ce spun unii :
că nu e nimeni
care a văzut în mod conștient pe Dumnezeu,
nici nu L-a văzut cineva
înainte, afară de apostoli.
Ba nici aceia, spun ei,
nu L-au văzut limpede pe Dumnezeu și Tatăl (loan XIV, 9).
Ei dogmatizează că este tuturor
necunoscut și nevăzut,
folosindu-se de cuvântul
ucenicului prea iubit loan
care spune : "Pe Dumnezeu nu L-a văzut
nimeni dintre oameni" (loan I, 18).
Da, Hristoase al meu, răspunde-mi repede,
ca să nu par celor fără de minte că aiurez.
- Scrie, a zis, cele ce-ți spun,
scrie și nu zăbovi !
Eu eram Dumnezeu dinainte de toate
zilele, orele și timpurile,
ba și de toate veacurile
și de toate făpturile
văzute și cugetate.
Eram mai presus de minte și rațiune,
mai presus de toată cugetarea
unic cu unicul, unic.
Și nimic din cele văzute,
dar nici din cele nevăzute
nu era înainte de-a fi făcute.
Eu sunt singurul necreat
împreună cu Tatăl și cu Duhul Meu ;
singur fără de început,
din Tatăl Meu fără de început.
Nici unul dintre îngeri,
nici dintre arhangheli
și nici din alte cete (îngerești)
n-a văzut vreodată firea Mea,
nici pe Mine Însumi, Creatorul, întreg,
așa cum sunt.
Ei nu văd decât o rază a slavei
și un fir al luminii Mele
și totuși se îndumnezeiesc.
Căci toți primesc razele dumnezeirii
ca o oglindă, care primește razele soarelui
sau ca o piatră de cristal
luminată la amiază.
Dar nimeni nu s-a învrednicit
să Mă vadă întreg,
nici dintre îngeri, nici dintre oameni,
nici dintre Sfintele Puteri.|Căci sunt în afara tuturor
și tuturor nevăzut
fără îndoială, nu pizma față de ei
Mă face să nu fiu văzut (întreg) și prin ei înșiși.
Nici lipsa de frumusețe
mă face să Mă ascund și să nu Mă arăt.
Ci fiindcă nu s-a aflat nimeni vrednic
de dumnezeirea Mea,
nici nu s-a făcut creatura
egală în putere cu Creatorul.
Dar nici nu îi este aceasta cuiva de folos.
Însă văzând o rază mică,
află tainic că Eu exist cu adevărat
și Mă cunosc că sunt Dumnezeu
care i-am adus la existență.
Și, ca urmare, plini de uimire și de frică
Îmi liturghisesc, cântându-Mi.
Căci nu e cu putință ca Dumnezeu
să aducă la existență un alt Dumnezeu,
egal în putere cu Creatorul
și de o ființă cu Acela ;
nici nu e cu putință
să devină creatul
de o ființă cu Creatorul.
Căci cum s-ar putea face egal
creatul cu Necreatul ?
Cele create sunt mai mici
decât Cel ce e pururea la fel
și fără de început și necreat.
Prin aceasta vei mărturisi că Acela există.
dar că e atât de deosebit,
pe cât o căruță sau un fierăstrău,
de Cel ce le-a alcătuit.
Deci cum va cunoaște căruța
pe cel ce-a alcătuit-o ?
Sau spune-mi cum va cunoaște
fierăstrăul (Isaia X, 15) pe cel ce-l mișcă ?
Cum ÎI vor cunoaște de nu le va da lor
cunoștința despre Sine,
de nu va pune în ele vederea
Cel ce le-a alcătuit,
fapt cu neputință pentru toate cele create.
Deci nimeni dintre oameni
și nimeni dintre îngeri
n-a primit puterea
de-a da altora duhul,
sau de-a le procura viața.
Dar Domnul tuturor
având singur puterea,
având singur stăpânirea
și fiind izvorul vieții,
aduce la existență viețuitoarele însuflețite
și dăruiește fiecăreia prin voință,
ca un Meșter, ca un Stăpân
câte gândește și voiește.
Lui fie slava și puterea
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

vineri, 2 martie 2018

Rugăciunea de dezlegare de blesteme şi farmece a părintelui Ilarion Argatu




   Rugăciunea care ne-a rămas de la părintele Ilarion Argatu este una dintre cele mai puternice rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar funcționează numai dacă respecți anumite condiții.
1.Astfel, timp de 9 zile postește, iar lunea, miercurea și vinerea ține post negru până la ora 24.00. Dacă nu poți sta nemâncată până la miezul nopții, ține postul până la orele 18.00 sau, și mai bine, până la 21.00 și mănâncă numai o singură dată, evident, alimente de post.
2.În fiecare din cele 9 zile, fă 40 de metanii și rostește rugăciunea Tatăl Nostru de mai multe ori.
3.Între orele 22.00 și 24.00, așază 9 lumânări în formă de cruce și aprinde-le. Lipește-le pe o tavă, o placă de faianță sau o cărămidă și, foarte important, lasă-le să ardă complet.
Apoi fă 3 metanii, rostește Tatăl Nostru, apoi rugăciunea de dezlegare. Repetă această succesiune de 3 etape până ajungi la 40 de metanii.
Citește și Rugăciunea care se spune în post
Rugăciunea pentru dezlegare de blesteme
Iată care este rugăciunea părintelui Ilarion Argatu pentru dezlegare de blesteme:
“Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte, şi apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (aici, rostești numele tău), apără-mă!
Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmaşul meu (numele vrăjmașului), dezleagă-le! Dezleagă şi întru nimic să se prefacă, alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă şi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (numele tău), iartă-mă!
Dezleagă, Doamne, darul de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălţăminte, darul de Cununie, priceperi ca: priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere şi spor etc (aici completezi cu tot ce crezi că ţi-a fost legat). Amin!”
Cunoști și alte rugăciuni de dezlegare de blesteme? Ți s-a întâmplat să fii lovită de blesteme?
***
“Iartă-mă, Doamne:
Pr. Ilarion Argatu
– pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
– pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
– pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
– pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
– pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
– pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
– pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
– pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
– pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
– pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
– pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
– pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
– pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Îţi mulţumesc, Doamne:
– pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvoranddin Tine !
– pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
– pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
– pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
– pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
– pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
– pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
– pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
– pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
– pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
– pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
– pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
– pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin.
Sursa: certitudinea.ro

vineri, 9 februarie 2018

Credinta Si Iubire in Dumnezeu



        Cu cât omul este mai umil, cu atât el este mai înţelept. Cu cât el este mai arogant, cu atât e el mai nerod. Dumnezeu dă discernământ celui umil pentru ca acesta să ştie şi să înţeleagă, dar El se opune celui mândru. Cu cât cel umil trăieşte mai mult în pace cu Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îl înzestrează cu discernământ. Şi discernământul este lumina ce duce la Dumnezeul cel Unul, Viu şi Adevărat. Binecuvântaţi sunt cei ce au discernământul de a vedea vremelnicia lumii şi nimicnicia omului. Binecuvântaţi sunt cei ce se simt mici şi neînsemnaţi pentru că Dumnezeu îi va ridica la cunoaşterea supremă, la cunoaşterea existenţei şi măreţiei Dumnezeului celui Preaînalt.
Aceasta este credinţa voastră, purtători de Hristos, şi a voastră, cei mai umili şi deci cei mai înţelepţi. Lăsaţi să fie aceasta şi credinţa copiilor voştri din generaţie în generaţie până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este Credinţa Ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată ruşinată. Prin această credinţă au fost salvaţi strămoşii voştri. Cu adevărat, aceasta este credinţa poporului ales, a acelora ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înşişi. La Judecata înfricoşată ei nu vor fi ruşinaţi în faţa îngerilor şi a celor drepţi. Dimpotrivă, ei vor primi slavă şi vor fi numiţi cei binecuvântaţi.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

joi, 11 ianuarie 2018

Acatist de vindecare către Sfântul Arhanghel Rafail




     Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Condacul 1
Voievod al Puterilor cereşti, călăuzitor şi mângâietor al neamului omenesc, Sfinte Arhanghel Rafail, ca unuia care stai înaintea Tronului Împăratului Slavei, ţie aducem această umilă cântare de mulţumire. Cu puterea şi cu mila ta, din toate bolile şi suferinţele ne slobozeşti, vindecând rănile noastre sufleteşti şi trupeşti, iar noi, lăudându-te, strigăm ţie cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Icosul 1:
Îngerii din Cer au fost chemaţi la porunca Domnului Atotcuprinzător să se alăture vitejiei tale şi împreună cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să învingeţi oastea cea răzvrătită şi pe al ei conducător, alungându-i în genunea întunecată pentru veşnicie. Iar noi, încercând să înţelegem cu sufletul ceea ce mintea nu poate pricepe, cutremuraţi, cu frică şi cu bucurie strigăm unele ca acestea: 
Bucură-te, în care străluceşte Lumina cea fără de vârstă; 
Bucură-te, prin care vrăjmaşul a fost învins; 
Bucură-te, prin care s-a dovedit Puterea; 
Bucură-te, izbăvitorul nostru din cursele celui viclean; 
Bucură-te, prin care s-a primenit pământul şi cerul s-a umplut de veselie; 
Bucură-te, prin care s-a înfăptuit dreptatea Ziditorului; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 2-lea:
Văzând credincioşia şi râvna ta slujitoare, Cel Atotştiutor şi fără de început, ţi-a încredinţat spre pază şi învăţătură pe toţi aceia care vor să aducă alinare suferinţelor trupeşti ale făpturilor cu suflet, dându-ţi darul şi puterea de a vindeca orice rană sau boală. Lăudaţi fie în veac Domnul şi al Lui Sfânt Arhanghel, căci nu suntem singuri şi părăsiţi în ceasul durerilor noastre, străduindu-ne să cântăm cu guri omeneşti cântarea de slavă: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Ştim, Doamne, că patul de suferinţă şi tot felul de necazuri sunt o blândă mustrare pentru greşelile fără de număr pe care le înfăptuim în fiecare ceas, căci ne-am lepădat de Tine, iar acum rătăcim ca orbii în negură. Unde vom găsi lumina decât lângă Crucea dătătoare de viaţă pe care, răstignindu-Te, ai ridicat povara păcatului întregii omeniri? Cine să ne răcorească fierbinţeala şi să ne aline durerile, izvorând din ochii nostril lacrimi de adevărata pocăinţă? De aceea, cu genunchii plecaţi în faţa sfintei tale icoane, Sfinte Arhanghel Rafail, grăim ţie unele ca acestea: 
Bucură-te, acela ce ai darul de a vindeca orice boală, oricât ar fi de grea; 
Bucură-te, mare ajutător şi rugător spre iertarea păcatelor noastre; 
Bucură-te, cel ce stăruieşti pentru lungirea înspre pocăinţă a zilelor noastre; 
Bucură-te, călăuzitorul şi îndrumătorul celor ce vor să găsească leacul vindecărilor noastre; 
Bucură-te, că arăţi tainele ierburilor şi tuturor mineralelor folositoare în grabnica însănătoşire; 
Bucură-te, când mulţumirile noastre se înalţă ca aurul tămâiei spre slava Sfintei Treimi; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 3-lea:
„Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”, rostea împăratul Solomon; dar noi în sminteală şi necurăţii de tot felul ne petrecem zilele şi nopţile, dând prilej de bucurie diavolilor care ne supun tuturor ispitelor, căci nu ştim să cântăm laolaltă cu îngerii: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Stăpână milostivă, mâinile Tale împreunate cer milă şi îndurare de la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, iar lacrimile Tale ne spală sufletul de noroiul greşelilor; cu ştiinţă şi fără de ştiinţă îţi aducem ţie, cea plină de iubire, care ne înconjori cu blândeţea şi gingăşia Ta, sub sfântul tău Acoperământ. Iar pe tine, Arhanghele, cel ce ne poţi tămădui rănile sufleteşti şi trupeşti, cu durere şi cu umilinţă, te lăudăm cu unele ca acestea: 
Bucură-te, că primeşti ajutor de la Aceea care a purtat în pântecele feciorelnic mântuirea neamului omenesc; 
Bucură-te, cel ce i-ai însoţit spre ştiinţă pe sfinţii Cosma şi Damian; 
Bucură-te, de la care au primit învăţătură Sfinţii Chir şi Ioan, ca şi Sfântul Mucenic Modest, spre alinarea celor ce nu se vaită cu glas omenesc; 
Bucură-te, călăuzitorul paşilor şi îndreptătorul Sfântului mucenic Pantelimon, la moaştele căruia alergăm necontenit; 
Bucură-te, cel ce ai dăruit-o şi pe Cuvioasa Parascheva, ocrotitoare a ţării noastre , de la care şi azi primim vindecare; 
Bucură-te, cel ce oricând îndrumi pe cei ce urmeaza calea medicinei, spre folosul semenilor lor; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 4-lea:
„În dar aţi luat, în dar să daţi”, a spus Domnul nostru Iisus Hristos, dându-le putere de sus ucenicilor Săi; iar cei ce ştiu că vindecarea este pe măsura credinţei, cu ochii plini de lumina speranţei privesc spre Slava Bunului Dumnezeu, primind ajutor de la Sfinţii Apostoli şi de la toţi Sfinţii vindecători, împreună cu cetele îngereşti cântând cântare de mulţumire: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
În fundul prăpastiei unde m-a prăbuşit nebunia mea, plin de răni urât mirositoare şi cu sufletul ferecat, mi-am adus aminte aminte de lucrul mâinilor Tale şi am plâns şi am strigat NumeleTău. Eu sunt oaia rătăcită care aleargă spre păstorul ei, eu sunt fiul care a risipit averea părintelui său, dar astăzi mă întorc la Tine. Primeşte-mă, Părinte, pune un nou început vieţii mele, iar Sfântul Arhanghel Rafail să mă acopere cu darul său şi pe mine, păcătosul, ca împreună cu cei miluiţi să putem striga aşa: 
Bucură-te, cel ce nu te-ai depărtat de noi în ceasul plânsului şi amărăciunii noastre; 
Bucură-te, cel ce ne-ai legat rănile sufleteşti, ungâdu-le cu mirul iertării; 
Bucură-te, cel ce ne-ai curăţit mădularele putregăite cu ierburile şi seva pământului; 
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit veghindu-ne după boală ca să nu cădem iar în ispită; 
Bucură-te, cel ce ne-ai scos din boala întunecimii şi ne-ai deschis ochii sufletului pentru a vedea cărarea; 
Bucură-te, cel ce îngrijeşti să nu ne abatem nicicând din drumul care duce spre adevăr; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 5-lea:
Sfinte Arhanghel Rafail, ne rugăm ţie ca aceluia ce, străjuind Tronul Celui de Necuprins, ai primit în paza ta şi lumina soarelui şi vântul serii care alungă arşiţa, îndepărtând seceta. Învaţă-ne pe noi, păcătoşii, să ne bucurăm de fiecare clipă ale acestei vieţi trecătoare, cântând laolaltă cu întreaga creaţie divină: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Ca puful de păpădie este viaţa omului şi ca nisipul mării sunt păcatele lui. Tinereţea se crede fără sfârşit, dar trece ca o clipă şi vine lunga vreme a plângerii şi a suferinţei. Sufletul plin de păcate, mintea o întunecă şi lasă boala să se cuibărească şi să muşte fără milă din trupul vlăguit de putere. De aceea ajutor cerem ţie, pentru ca, păzind comorile dăruite prin Harul Sfântului Botez, să te lăudăm cu grăiri ca acestea: 
Bucură-te, cel ce ne povăţuieşti în facerea de bine, spre folosul aproapelui nostru şi Slava Bunului Dumnezeu; 
Bucură-te, cel ce ne însoţeşti în căutarea florilor şi ierburilor tămăduitoare, ca şi a mineralelor vindecătoare dăruite de pământ; 
Bucură-te, cel ce ne înveţi când şi cum să le folosim pe acestea pentru vindecarea feluritelor boli; 
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să luptăm împotriva diavolilor şi a supuşilor lor cu chip omenesc ce folosesc licori din ierburi ca să înnebunească simţurile; 
Bucură-te, cel ce surpi lucrarea necurată prin care se rătăcesc minţile tinerilor, salvându-i din desfrânare şi pofte de tot felul; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 6-lea:
Prin marea grijă şi iubirea Treimii cea de o Fiinţă, am învăţat de la tine că boala trupului este lipsa îngrijirii sufletului, căci sufletul care este neiertător, nemilos, avar sau plin de egoism, trăieşte într-un trup în care inima şi toate cele dinlăuntru sunt ca o cămară plină de praf, dezordine şi murdărie. Ajută-ne să ne curăţim prin lacrimi de pocăinţă, pentru a nu fi asemeni mormintelor despre care vorbea Mântuitorul nostru, iar buzele noastre să rostească neîncetat cântare de umilinţă: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Binecuvântată este întreaga lucrare a Prea Sfintei Treimi şi binecuvântată este această ţară, cu munţii şi câmpiile ei, cu izvoarele şi pădurile în care Cel de Sus a aşezat flori şi ierburi felurite, cu marea şi vieţuitoarele ei; binecuvântat este acest pământ, în ale cărui măruntaie se găsesc săruri şi minerale după trebuinţă. Cu smerenie închinându-ne Celui ce le-a făurit, lăudăm pe cel ce le are în grija sa cu aceste cuvinte: 
Bucură-te, cel care ne deschizi ochii şi inimile în a vedea durerile celui de lângă noi; 
Bucură-te, cel ce nu îngădui răgaz până la deplina însănătoşire a celui căzut în suferinţă; 
Bucură-te, cel ce ne întăreşti în a posti şi a veghea în rugăciune pentru cei bolnavi; 
Bucură-te, cel ce ne înveţi să ne vindecăm mai întâi sufletul, iar mai apoi trupul; 
Bucură-te, cel ce birui diavolul şi lucrările vrăjitoreşti făcute cu ierburi şi minerale spre uciderea înceată a trupului şi a sufletului; 
Bucură-te, cel ce ne sfătuieşti să nu trecem pe lângă durere nepăsători, ajutor dând şi neaşteptând răsplată; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 7-lea:
Tu nu ai numai darul încetării oricărei boli a celor ce cu nădejde se roagă ţie, după Sfânta şi Preacurata Maică a Domnului Iisus Hristos, căci, ocrotindu-i pe vindecătorii din lume şi din sihăstrie, ai în baza şi în grija ta şi pe călători şi pelerini, veghind asupra lor ca ispitele sau primejdiile să nu îi împiedice să dea cântare de mulţumire şi slavă: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Cei ce se pregătesc de drum aleargă cu credinţă la icoana ta, căci chipul tău atât de blând şi plin de bunătate, toiagul şi diadema de raze de pe fruntea ta îi umple de bucurie; de la noi toţi, călători vremelnici, primeşte aceste cuvinte umile de laudă: 
Bucură-te, cel ce porţi toiagul drumeţului, învăţându-ne să păşim numai pe calea care duce spre mântuire; 
Bucură-te, cel ce ne însoţeşti în peregrinările prin această viaţă trecătoare, dezvăluindu-ne binele şi ferindu-ne de ispite; 
Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem înainte, spre Lumina cea fără de margini, păstrându-ne sănătoşi până la sfârşit; 
Bucură-te, cel ce ne porţi pe aripile nevăzute, arătându-ne slava cea dumnezeiască, aşa cum l-ai călăuzit pe părintele nostru Enoh; 
Bucură-te, cel ce ne întorci fericiţi şi iluminaţi la casele noastre, spre a-L mărturisi pe Dumnezeu, la fel cum l-ai întors şi pe acela; 
Bucură-te, cel ce veghezi ca drumul spre cele cereşti şi pământeşti să ne fie pe înţeles, învăţând să grăim Adevărul pentru semenii noştrii; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 8-lea:
„Adu-ţi aminte de mine şi caută spre mine şi nu mă pedepsi pentru păcatele mele şi pentru greşelile mele şi ale părinţilor mei, căci am păcătuit înaintea Ta” striga către cer, în orbirea lui trupească, Tobit, robul Tău. Iar tu, Sfinte Arhanghel Rafail, ai fost trimis din slava cerească pentru a-l sfătui pe fiul celui în suferinţă în drumurile lui, stăruind să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
La chemarea tatălui său, Tobie a alergat şi, luând sfaturile folositoare pentru suflet, a pornit la vremea sorocită către Ragheşul Midiei. Orice clipă ai fost lângă el, Sfinte Arhanghel Rafail, şi ca un înger păzitor l-ai ocrotit, vestindu-i vrerea Domnului, arătându-i cele ce au fost şi cele ce aveau să fie, pentru care auzi de la noi unele ca acestea: 
Bucură-te, că Tobit a fost fără de păcat în faţa Celui de Sus, povăţuindu-l şi pe fiul său cum să urmeze Legea; 
Bucură-te, că ai fost ales din Slava Tatălui Ceresc în a-l veghea pe Tobie, pentru a-i deschide ochii spre cele de sus şi cele de sub cer; 
Bucură-te, că i-ai dat lui taina vindecării de demon prin arderea măruntaielor peştelui prins; 
Bucură-te, cel ce i-ai ales soţie din neamul lui Moise şi le-ai ocrotit căsătoria, ca nimic rău să nu li se întâmple; 
Bucură-te, cel ce i-ai pregătit lui Tobie leacul pentru albeaţa ochilor tatălui său care, recăpătând vederea, a lăudat de îndată pe Dumnezeu cu toată casa lui; 
Bucură-te, cela ce n-ai primit plată pentru îndelungată osteneala ta, învăţându-i pe toţi să binecuvinteze pe Stăpân, iar nu pe slujitor; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 9-lea:
Cine nu L-a cunoscut pe Dumnezeu singur şi nemângâiat îşi numără clipele, dar fericiţi în veac sunt cei ce cu credinţă se îndreaptă spre lumină, căci aceia se vor bucura de pacea Lui, iar ochii sufletuluu lor râzând veşnic se vor veseli. Binecuvântaţi cei ce Te iubesc, ei au învăţat să cânte împreună cu îngerii Tăi: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Naşterea Ta, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, vestită a fost celor umili şi sărmani prin îngerul trimis să aducă solie, iar Slava Domnului a strălucit împrejurul celor mici, înfricoşându-i şi umplându-i de mirare. Dar tu, ca un iubitor de oameni, Sfinte Arhanghel Rafail, ai binevestit bucuria mântuirii noastre, a tuturor, pentru care, cu sfială îndrăznim să cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce lângă Tronul Împăratului cu ochi nelumeşti te oglindeşti în slava cea de necuprins; 
Bucură-te, cel ce te-ai înfăţişat mai înainte păstorilor, împreună cu oastea cerească taina cea de neînţeles a Naşterii Mielului vestind; 
Bucură-te, că i-ai învăţat să cânte „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, luminându-le drumul spre ieslea din Betleem; 
Bucură-te, că ai picurat roaua speranţei în sufletul acelora şi astăzi încredere ne dai şi nouă cu solirile tale pe lângă Cel fără de Început; 
Bucură-te, cel ce ai milă şi îndurare şi cu puterea vindecării aduci pace, sănătate şi bucurie poporului dreptcredincios; 
Bucură-te, protector al tinerilor, far dumnezeiesc ce le ocroteşti viitorul, îndemnându-i la iubirea de semeni, căci „Milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat”; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 10-lea:
Cum să găsim cuvintele care să poată descrie frumuseţea şi bunătatea darurilor tale, cel ce stai în veşnica lumină ascultând cetele serafimilor: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, ocrotindu-ne cu iubirea şi rugăciunile tale, domolind mânia ce cu dreptate se abate asupră-ne, cei ce L-am vândut pe mai puţin decât o sărutare şi care ne-am depărtat de cântarea cea de folos: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Se cutremură pământul de răutatea faptelor noastre, gândurile rele şi vorbele murdare se adună ca o grindină de smoală şi ucid tot ceea ce este mai pur în noi: scânteia divină pe care am primit-o în dar la naştere şi pe care n-am ştiut să o prefacem în candelă dogorind de dragostea pentru Dumnezeu. De aceea strigăm ţie, nădejdea noastră de iertare, unele ca acestea: 
Bucură-te, păstrând viu în mintea noastră ceasul judecăţii şi îngrădeşte-ne cu frica de moarte; 
Bucură-te, ajutorul nostru în a înfăptui oricând nu voia păcătoasă a minţii, ci Voia Celui ce ni te-a dăruit Înger păzitor; 
Bucură-te, că nu ne laşi să rătăcim la răspântia dintre fiinţă şi nefiinţă; 
Bucură-te, cel ce ne-ai plecat genunchii şi ai sângerat în noi balaurul cel groaznic al trufiei; 
Bucură-te, cel ce ai dezlegat lacrimile părerilor de rău din ochii uscaţi de desfătarea plăcerilor lumeşti; 
Bucură-te, cel ce ne iei de mână ca pe copii, luminându-ne în suferinţă ca să nu cădem în prăpastia deznădejdii; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 11-lea:
„Omul bun, din visteria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rău, din visteria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui. Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?” Dar pe mine ticălosul, cine m-a călăuzit? Am avut ochi şi nu am văzut, urechile nu am auzit, iar buzele mele mai lesne le-a fost să rostească minciuna decât a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Doamne, întru dreptate m-ai pedepsit, întru dreptate mi-ai luat vederea, ticălosul de mine, că nu am privit la durerea aproapelui meu; cu dreptate mi-ai luat auzul, căci surd am fost la strigătul fratelui meu. Ca Iov sunt însingurat, dar n-am curaj să Te chem, rănile şi bolile sapă în mine ca viermele în fructul cel copt, sunt ca o casă goală şi plină de păianjeni. Curăţă-mă, Sfinte Arhanghel Rafail, când cu ultima suflare şoptesc acestea: 
Bucură-te, cel ce din slava Domnului ai coborât şi nu ţi-a fost scârbă de mine, cel plin de bube şi noroi;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe m-ai întors din calea fărădelegilor mele, spunându-mi pas cu pas unde şi cum am greşit; 
Bucură-te, cel ce mi-ai dăruit toiagul tău şi m-ai învăţat să lovesc capul şarpelui cel ispititor; 
Bucură-te, că nu m-ai părăsit până la sfârşit şi tovarăş de drum plin de înţelepciune şi iubire mi-ai fost;
Bucură-te, că leacuri mi-ai dăruit, rănile mi-ai legat, speranţă sădind în mine şi sănătos m-ai redat Domnului meu; 
Bucură-te, cel ce m-ai îndemnat să spovedesc păcatele şi neputinţa, spre dulcea mântuire a sufletului meu; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 12-lea:
Ziua este pe sfârşit, se apropie săcerătorul să culeagă spicele şi pleava să o arunce în foc; înserarea vine peste vie şi stăpânul va culege rodul, răsplătind lucrătorii. Şi glas se va auzi din Cer: „ştiu faptele tale, iată a lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu”, cântând cu tot sufletul: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Înconjurat eşti, Doamne, Dumnezeul meu, de şapte Îngeri cu şapte trâmbiţe aşteptând semnul Mielului prin care va începe judecata cea de pe urmă, când cerurile se vor deschide pe cei drepţi primind, şi nimeni nu va mai flămânzi, nici înseta, căci Cel ce stă în mijlocul Tronului îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii. Atunci, dar mai ales acum, te implorăm Sfinte Arhanghel Rafail să ceri milă şi îndurare pentru noi, care te slăvim cu unele ca acestea: 
Bucură-te, diamant de preţ care străluceşti în inelul ce-L străjuieşte pe Împăratul lumilor; 
Bucură-te, cel ce ceri necontenit iertare şi lăsare de păcate pentru poporul dreptcredincios; 
Bucură-te, cel ce nu vei zăbovi la chemarea Stăpânului, când satana şi cei care lucreaza fărăgedelegea vor fi pedepsiţi; 
Bucură-te, că se va şterge orice lacrimă şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere; 
Bucură-te, cel ce stăruieşti pentru tămăduirea neamurilor înspre iertarea lor şi a urmaşilor lor până la venirea acelor zile; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 13-lea:
O, Sfinte Arhanghel Rafail, vezi durerea noastră, vezi pocăinţa şi neputinţa noastră! Primeşte această puţină rugăciune care spre lauda ta se aduce şi cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos, iertare de păcate, sănătate, milă şi izbăvire de focul cel veşnic, pentru ca în lăcaşurile de lumină, laolaltă cu îngerii şi sfinţii să ne învrednicim să-I cântăm în veci: Aliluia! (se zice de trei ori).
Apoi se citesc Icosul 1: „Îngerii din cer…” şi Condacul 1: „Voievod al Puterilor cereşti …” după care se citeşte rugăciunea:
Rugăciune
Dacă nu Te-aş fi întâlnit, aş fi fost fără de păcat. Dar eu am umblat pe cărările Tale, alături de Tine. Te-am cunoscut îndeaproape şi ţi-am ascultat cuvântul. O, glasul Tău atât de mângâietor făcea şi ciripitul păsăsrilor să înceteze, gâzele se opreau pe firul ierbii, vântul adia mai lin şi până şi timpul stătea pe loc; mâinile Tale ridicate asupra noastră, binecuvântând întreaga fire, ochii Tăi luminoşi care revărsau râuri de speranţă, tristeţea Ta de neînţeles, Iisuse Hristoase, bunul meu învăţător!
Cu mine ai împărţit bucata de pâine şi peştii, lângă mine ai închinat apa transformată în vin, început al Legii celei noi, cu mine Ţi-ai împărţit haina, cămaţa şi tot ce ai avut al meu a fost. Mi-ai arătat cele ce nu cunoşteam şi mi-ai vegheat odihna, eu dormind ca un ticălos, iar Tu rugându-te pentru mine cu lacrimi de sânge. Din mine ai scos demonii ce mă ţineau legat în lanţuri când tuturor le era frică, mie mi-ai îndreptat mădularele şi m-ai ridicat din patul ce mă ţinea ţintuit; tină ai pus pe ochii mei orbi şi culorile lumii am văzut prin Tine, gura mea aia deschis-o şi ai dăruit cântarea îngerilor din cer auzului meu. Pe mine m-ai redat mie însumi. Şi eu m-am lepădat de Tine. În ceasul acela eu nu eram acolo. Nici n-am aflat de Învierea Ta. Beat de fericirea de a fi fost întreg, am uitat de tot şi de toate. Şi călău n-am făcut, omorând binele în mine şi în fraţii mei, cărora le căutam mereu pricină. Şi avar m-am făcut, şi bârfitor, şi mincinos, şi nimic din ceea ce a fost rău nu mi-a fost ascuns mie, în desfrânarea puturoasă în care-mi petreceam zilele. Dar oricâte averi aş fi avut, oricâte plăceri mi-aş fi îndeplinit, era mereu ceva care lipsea şi nu-mi găseam mulţumirea.
Iar în noaptea vieţii mele, căci mor eram fără să ştiu, Arhanghelul Domnului, Rafail, a fost trimis în casa desfătărilor mele şi cu glas de tunet a zis: „Nebune, uite pe Cine ai părăsit!”, apoi mi-a luat negura de pe ochii sufletului, deschizându-i înspre Slava Ta. Atunci am strigat pământului: deschide-te şi acoperă-mă, că de nimic nu sunt vrednic!
Din pustiul care mă înconjoară, mărturisesc în faţa tuturor, Doamne, că eu sunt cel ce Te-a urmat şi apoi Te-a osândit fără de vină; eu sunt cel ce Te-a trădat cu un sărut şi eu Te-am biciuit, însângerându-ţi Trupul. Coroană de spini Ţi-am aşezat pe frunte şi mâna mea a bătut piroanele. Eu Te-am răstignit, Dumnezeul meu, cu nemernicia mea, cu uitarea şi cu neiubirea mea.
Am cerut îngerului să deschidă cerurile şi ploaie de foc să cadă peste mine, să ridice munţii şi să-i prăvălească peste ticăloşia mea, să adune apele puhoaie şi să se reverse peste suflarea mea de otravă. Ca mielul hăituit de lup alergam fără să găsesc scăpare, până când m-am prăbuşit, iar părerile de rău m-au preschimbat în râu de lacrimi şi am aflat că în tot acest timp ceea ce mi-a lipsit a fost chipul Tău în mine. Şi am văzut Lumina. Timpul se scurge, mă arde blând şi necontenit dorul de Tine, Iisuse Hristoase, dulcele meu Mântuitor. Aşezat pentru totdeauna lângă Crucea împodobită cu ghirlande de trandafiri roşii ca sângele pe care L-ai vărsat şi pentru mine, Te mărturisesc laolaltă cu vameşul, desfrânata şi tâlharul, chemându-te în ajutor. Sfinte Arhanghel Rafail, cu puterea ta, cere milă şi îndurare pentru mine cel ce m-am întors, şi roagă-L ca atunci când uşa strâmtă se va închide, eu să fiu ultimul care-i va fi trecut pragul şi ca atâţia rătăciţi care au găsit Calea, să aud şi eu „iertate-ţi sunt păcatele”, întru Slava veşnică a Celui fără de Început al nostru Părinte, al Fiului Său Unuia Născut şi a Mângâietorului Duh dătător de viaţă, în vecii vecilor. Amin.