Se afișează postările cu eticheta arsenie boca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arsenie boca. Afișați toate postările

miercuri, 11 aprilie 2018

Ce este deochiul, superstitie sau realitate?



      Considerat de multi o simpla superstitie, motivul principal fiind imposibilitatea definirii lui precise, deochiul exista si se manifesta la om si animal in diverse forme.
Unii cred ca este un "furt de energie" provocat de privirea admirativa / invidioasa a unei persoane ce are puteri magice, in timp ce altii cred ca este o vorba ce vatama om, copil sau animal si care se spune fara voia celui deochiat.
Simptomele deochiului
Primul semn ca o persoana este deochiata consta in dureri puternice de cap, urmate de cascat, desi persoana respectiva nu este obosita.
Dar mai exista si alte simptome precum: tiuitul in urechi, urmat de febra puternica, stari de voma, transpiratii sau hemoragii nazale.
     Desi dupa logica lui Lazarev ar trebui sa se deoache doar oamenii, practica a demonstrat ca se pot deochia si plantele, animalele, vitele, culturile sau recoltele.
Daca nu se trateaza prin rugaciune sau descantec omul sau animalul, se imbolnaveste si moare; pamantul, se crapa; iar sticla, plesneste.
Cum sa ne ferim de deochi ?
Calea cea mai simpla pentru a feri pe cineva de deochi este sa-l scuipam de trei ori, zicand: "Ptiu, ptiu sa nu-i fie de deochi."
Copii mici (in special nou-nascutii) sunt cei mai expusi deochiului, de aceea exista mai multe reguli pe care parintii trebuie sa le respecte, si anume:
Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, fiindca se pot deochea singuri.
Pentru a fi ferit de deochi, nou nascutul trebuie cantarit inainte de a face prima baie. Insa nimeni nu trebuie sa stie acest lucru si nici sa afle greutatea.
Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa amestecat cu putin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, facut in mijlocul fruntii, sau la incheietura sprincenelor, il poate face doar mama copilului.
Aurul este iarasi un bun aparator contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat la gat, la ureche ori la mana poate atrage energia rea din privirea vatamatoare.
Un sfat din popor spune ca pentru a nu fi deochiati este bine sa purtam ceva rosu sau ceva pe dos.
Tot impotriva deochiului anumite popoare poarta diverse talismane considerate adevarate remedii. Un talisman de mare efect impotriva deochiului, chiar daca este mai greu de realizat, este cel facut din 2, 4, sau 6 coarne de radasca uscate si prinse fie direct la gat, pe un snurulet, fie puse intr-un saculet de pinza.
Descantece de deochi
Folclorul romanesc contine multe descantece de deochi care difera de la o zona la alta. In mare parte, ritualul consta in "stingerea carbunilor sau chibriturilor". Astfel intr-un vas cu apa neinceputa se arunca 3, 6 sau 9 carbuni / chibrituri aprinse, si se rostesc diferite incantatii precum:
Sting toate strigarile,
Toate pociturile
Cum se sting taciunii
Sa se stinga deochiul
Toate cascaturile,
Toate uitaturile
Sting ochii cei rai din cale
Si gurile cele rele
Sa n-aiba la ce se uita
Sa n-aiba la ce striga
Sa treaca de grija lui....
(se rosteste numele de botez a persoanei deochiate)
Sau se mai poate spune:
Fugi ochi de deochi
Iesi si fugi din calea lui...( numele de botez al celui deochiat)
Pe pamant pustiu
Unde vantul nu bate
Unde cainii nu latra
Si cocosii nu canta.
Daca persoana care descanta casca,e semn bun fiindca inseamna ca deochiatul este in curs de vindecare. La sfarsit i se da deochiatului trei inghitituri din aceasta apa. Apoi i se face semnul crucii pe frunte, in ambele palmi si la buric. Apa ramasa se arunca pe tocul usii, rostind "cata apa ramane pe lemnul usii/atata rau sa ramana"(urmeaza numele celui deochiat).
Iulia Pasca

marți, 10 aprilie 2018

Acatistul Sfantului Efrem cel Nou pentru ridicarea din deznadejde ori mahnire



 Condacul 1
Rugându-te pentru întreaga fire omenească, întru Duhul Sfânt ai văzut suferinţa şi sfâşierea femeii care îşi tăiase venele şi ai vestit celui pe care l-ai vindecat de ochi să-i vină degrabă în ajutor. De aceea, te rugăm, Preacuvioase Părinte Efrem, să ne miluieşti şi pe noi, ca să ne învrednicim a-ţi grăi: Bucură-te Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejedii şi a vieţii!
Icosul 1
Ştiind slăbiciunea firii omeneşti şi cunoscând întru pustinceasca nevoinţă cât poate fi de adâncă şi de cumplită mâhnirea deznădăjduirii, i-ai dat gabnică ajutorare acelei femei care a vrut să-şi pună capăt vieţii, biruindu-l încă o dată pe cel care este neîmpăcat urâtor al Vieţii. Sfinte Efrem, tu ai cunoscut cu făptuirea ce este pogorârea la iad a Domnului Hristos şi, acolo cufundându-te şi bând amarul deznădăjduirii, ai biruit, pentru că nu ţi-ai dezlipit ochii de slava lui Hristos Cel Înviat. Pentru acestea toate, cu umilinţă îţi cântăm:
Bucură-te, ocrotitorul şi tămăduitorul cel preagrabnic al celor biruiţi de deznădejde;
Bucură-te, negrăită bunătate care nu judecă, ci îmbrăţişează sufletele noastre;
Bucură-te, cel care prin pătimirile tale muceniceşti ridici poverile multora;
Bucură-te, cruce a durerii strălucind de pe flamura Învierii lui Hristos;
Bucură-te, sânge tămăduitor care ai potopit biruinţele morţii noastre lăuntrice;
Bucură-te, foc aprins întru dragostea dumnezeiască prin suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, soare răsărit în inimile noastre prin lucrarea nenumăratelor minuni;
Bucură-te, pom înverzit dintru care se revarsă cu îmbelşugare tihna veacului viitor;
Bucură-te, senin al nădejdii înveşmântat cu norii cei preacuraţi ai milei păcii;
Bucură-te, cer lăuntric întru care se vesteşte tuturor slava veacului ce va să fie;
Bucură-te, înflorire viorie ce umple de bucurie sufletele noastre ostenite de întristare şi păcat;
Bucură-te, curcubeu al curăţiei, care ai potopit cu noian de blândeţe pornirile gândurilor noastre rele;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!

Condacul al 2-lea
Mâhnirile şi suspinările cele de multe feluri se isprăvesc de îndată când eşti chemat în rugăciune, iar prietenia ta dumnezeiască şi plină de smerenie îndulceşte nespus sufletele noastre, Sfinte Părinte Efrem. Umple-ne de tărie făptuirile şi cuvintele, că să putem vesti tuturor minunile tale, săvârşite întru puterea Celui Căruia I se cuvine veşnicul: Aliluia!
Icosul al 2-lea
În noianul nevoinţelor pustniceşti ai cunoscut amărăciunea cea cumplită a depărtării harului lui Dumnezeu, neclintitule Părinte Efrem, şi biruind prin îndelungă-răbdare, te faci nouă far şi stea călăuzitoare spre întremarea întru nădejde. Te cinstim pe tine cu tot sufletul, căci prin tine Domnul ne poate schimba lacrimile în bucurie, şi de aceea râvnim să îţi grăim aşa:
Bucură-te, visterie de mari daruri pentru cei care te-au cunoscut prin credinţă;
Bucură-te, prieten sfânt care porţi pe umeri povara de păcate şi dureri ale semenilor;
Bucură-te, pas nevăzut care ne însoţeşti şi ne păzeşti întru toate căile şi alegerile;
Bucură-te, frate şi părinte care niciodată nu se ruşinează de noi, cei neînsemnaţi;
Bucură-te, roşeală străluminată ce preschimbi în curăţie întunecarea inimilor noastre;
Bucură-te, văpaie lină şi feciorelnică, mistuitoare a întinăciunilor omeneşti;
Bucură-te, rază sfântă dintru care ne împărtăşim cu dragostea lucrătoare a Preasfintei Treimi;
Bucură-te, pajişte înmiresmată întru care se odihnesc cei ce urmează lui Hristos;
Bucură-te, azur cristalin întru care cunoaştem bunătatea surâsului lui Dumnezeu;
Bucură-te, tainică stea care ne călăuzeşti nevătămaţi prin noaptea acestei vieţi;
Bucură-te, amurg ce vesteşti zorii zilei care niciodată nu se mai sfârşeşte;
Bucură-te, ploaie limpede ce ne arată curcubeul nesfârşitei iubiri şi milostiviri dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 3-lea
Străjer te-ai făcut celor bântuiţi şi vătămaţi de gândurile de sinucidere, iar prin puterea dumnezeiască a rugăciunilor şi a dragostei tale poţi să le preschimbi minţile şi inimile, aducându-i întru înnoirea şi luminarea lăuntrică. Fii noua tuturor sprijinitor şi apărător, preacuvioase Părinte Efrem ca, păzindu-ne mintea de gândurile necurate, să ne învrednicim a cânta Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Suspinul îl preschimbi în surâs, lacrima în zâmbet, mâhnirea în bună nădejde, iar povara sufletească în bucurie, Sfinte Mare Mucenice Efrem. Pentru aceea, şi noi, pomenindu-te în rugăciunile noastre, cunoaştem cum ne înseninezi sufletele şi ne dăruieşti nădejdea cea curată şi izvorâtoare de viaţă şi cu voioşie îţi grăim unele ca acestea:
Bucură-te, alinare grabnică, urzită nouă cu multă vreme înainte de a te cunoaşte;
Bucură-te, fulg de nea care ne aduci răcoarea Duhului Sfânt în arşiţa sufletească;
Bucură-te, bucurie a străluminării chipului întru care Îl vedem pe Fiul întru Tatăl;
Bucură-te, cădelniţă şi mireasmă cerească ce stârpeşte lâncezeala tuturor mâhnirilor;
Bucură-te, iubire de osteanala ce a fost încununată cu sângiuri muceniceşti;
Bucură-te, jar nestins ce arde în chip nevăzut tăciunii patimilor noastre;
Bucură-te, lumină blândă şi ocrotitoare, ţesută în minunat acoperământ;
Bucură-te, vlăstar ce a ajuns arbore după chipul şi întru puterea Pomului Vieţii;
Bucură-te, veşnică înseninare a minţii, dobândită urcând muntele ostenelilor;
Bucură-te, strălucire de pe bolta Bisericii lui Hristos, care reverşi raza curatelor nădejdi;
Bucură-te, flamură înaintemergătoare ce vesteşte suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, curcubeu dumnezeiesc, plămădit dintru razele Soarelui Dreptăţii revărsate în lacrimile rugăciunilor tale;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 4-lea
Am ostenit săturându-ne cu saţul cel greu al patimilor şi a gândurilor rele, iar inimile noastre suspină după tămăduire, după cum cel închis în temniţă jinduieşte să fie liberat. Primeşte-ne şi pe noi, dumnezeiescule Efrem, şi slobozindu-ne din închisorile cele de gând, arată-ne calea care ne va duce către viaţa cea nepieritoare, unde toţi cei mântuiţi îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Bogăţia milostivirilor tale întâmpină sufletele celor doborâţi de mâhnire, iar rugăciunea ta cea lucrătoare îşi arată grabnic iscusinţa prin neîncetatele tămăduiri. De aceea şi noi, Preabunule Părinte Efrem, întru surâsul nădejdii îţi aducem aceste cuvinte de mulţumire:
Bucură-te, zbor pornit din veşnicul tărâm spre a cuprinde toată slăbănogirea omenească;
Bucură-te, biruinţă a dragostei lui Hristos arătată prin sălăşluirea în inimă a Preasfântului Duh;
Bucură-te, prieten care îşi pune neîncetat sufletul pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, poartă tuturor deschisă, alcătuită din nestematele minunilor tale;
Bucură-te, grâu arămiu, copt întru suflarea şi suspinarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, înflăcărare şi îmbărbătare întru urmarea poruncilor Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, soare vesel ce încălzeşti cu mulţime de raze în zilele geroase ale iernii sufleteşti;
Bucură-te, sevă a vieţii veşnice, revărsată cu milostivire în sufletele noastre slăbănogite de păcat;
Bucură-te, nor neprihănit care degrab ne adumbreşti când suntem cuprinşi de pârjolul necazurilor;
Bucură-te, braţe pururea deschise întru care se alină durerile tuturor oamenilor;
Bucură-te, izbândă veşnică prin a cărei privire se spulberă taberele vrăjmaşilor;
Bucură-te, linişte şi pace desăvârşite, pecetluite întru curcubeul graiurilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 5-lea
Neoprită şi pururea îmbelşugată este bunătatea şi dragostea ta, Preacuvioase Mucenice Efrem, şi numai necredinţa noastră poată să stăvilească răul cel grabnic curgător al facerilor tale de bine. De aceea, te rugăm, sfârâmă împietrirea inimilor, ca limpezindu-ne şi curăţindu-ne lăuntric să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Nenumăraţi sunt cei care aleargă la tine, dumnezeiescule Efrem, căci au cunoscut dragostea ta şi ştiu că tu ai un zâmbet pentru fiecare dintre noi, în orice împrejurare ne-am afla. Pentru aceea şi noi, toţi cei cu inimile întristate, venim degrab către tine şi îţi grăim unele ca acestea:
Bucură-te, soarele cel strălucitor al speranţei, care ai risipit bezna deznădejdii;
Bucură-te, voioşie care revarsă şi asupra noastră bucuria vieţii şi a buneivoirii;
Bucură-te, veselie întru care acum saltă tămăduiţi toţi cei mai înainte schilodiţi de gândurile deznădejdii;
Bucură-te, bucurie fără seamăn a apropierii noastre de Sfintele Taine ale lui Hristos;
Bucură-te, strugure rumenit sub cerul Dumnezeirii pentru a potoli însetarea sufletelor;
Bucură-te, vatră aburindă întru care se coace pâinea cereştilor dăruiri;
Bucură-te, aur sfânt care cu bogăţia strălucirii umpli de bucurie visteria sufletelor;
Bucură-te, înmugurire ce vesteşte primăvara bunelor vestiri dumnezeieşti;
Bucură-te, căci stolurile cele amare ale gândurilor negre le alungi de pe cerul inimii;
Bucură-te, gingăşie a prieteniei care ne cunoaşte înainte ca noi să te cunoaştem;
Bucură-te, rugăciune străvăzătoare ce cuprinde suspinurile şi lăcrimile tuturor;
Bucură-te, curcubeu ce împodobeşti cu seninul nădejdii sufletele cuprinse de înnourarea gândurilor;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 6-lea
Nu zăboveşti a ne ieşi întru întâmpinare nouă, celor doborâţi sufleteşte, Sfinte Părinte Efrem, iar aplecarea ta se preschimbă în ridicarea noastră, făcându-ni-se astfel cunoscută dragostea cea nemincinoasă a Evangheliei lui Hristos. Fii nouă împreună călător pe căile acestei vieţi şi ne învaţă cum să cumpănim cuvintele şi faptele noastre, tăinuind în ele cântarea: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Mulţimea lacrimilor călugăreşti s-au unit cu şiroaiele însângerate ale muceniciei tale, Preacuvioase Mucenice Efrem, adăpând rădăcina cea adâncă a pomului rugăciunii, dintru ale cărui roade cu toţii râvnim a gusta spre învierea sufletelor. Primeşte cu îngăduinţă şchioapele noastre cuvinte, prin care îţi mulţumim în acest chip:
Bucură-te, căci la stropul nostru de credinţă răspunzi cu munţi de daruri;
Bucură-te, cântec al Învierii ce cuprinde în el toată bucuria înnoirii sufleteşti;
Bucură-te, duioşie care ne şopteşte inimii cuvinte sfinte şi îndemnuri de nădejde;
Bucură-te, dor de Patria de Sus, adeverit nouă prin milostivirea ta cea lucrătoare;
Bucură-te, ruşinare şi îmbujorare a sfielii Duhului Sfânt, arătată pentru multele noastre păcate;
Bucură-te, fierbinţeală ce veştejeşte toată deznădejdea şi delăsarea noastră lăutrică;
Bucură-te, bunătate fără de seamăn ce reaprinde pâlpâirea credinţei noastre;
Bucură-te, înverzire a nădejdii, pogorâtă asupra cioatelor nelucrării noastre lăuntrice;
Bucură-te, arvună a sălăşluirilor cereşti pentru cei care cer mijlocirea ta;
Bucură-te, tainică lucrare în inimile noastre, care ne deschide calea spre Sfânta Spovedanie;
Bucură-te, arhierească putere care îmbrăţişează întreaga fire omenească;
Bucură-te, curcubeu care prin blândeţea ta dumnezeiască ne deschizi porţile zilei a opta;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii.
Condacul al 7-lea
Cel care a voit să-şi pună capăt zilelor şi şi-a pregătit loc pentru spânzurare te-a avut pe tine păzitor şi, împiedecând lucrarea lui, în chip nevăzut ai luat asupra ta povara întunecatelor gânduri, preablândule Efrem. Primeşte-ne şi pe noi, toţi cei necăjiţi şi întristaţi şi, fărâmându-ne poverile lăuntrice, învredniceşte-ne să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Nu îi treci niciodată cu vederea pe cei întristaţi şi deznădăjduiţi, căci preaplinul dragostei tale dumnezeieşti mângâie în chip tainic toate lacrimile şi suspinurile noastre, Preacuvioase Mucenice Efrem. Rupând zăgazurile morţii lăuntrice, aduci lumina lui Dumnezeu în inimi, iar noi, ştiind că nu avem cuvinte pe măsura recunoştinţei ce ţi se cuvine, cu umilinţă îţi grăim aşa:
Bucură-te, că te-ai pogorât în temniţa sufletelor cu lumina harului dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai rupt cătuşele făurite minţii de către gândurile întunecate;
Bucură-te, că lanţurile neştiinţei şi ale nepăsării se spulberă prin rugăciunile tale;
Bucură-te, izbândă a vieţii fără de moarte, care îi alungă pe vrăjmaşii mântuirii omului;
Bucură-te, sabie înroşită întru focul Sfintelor Scripturi spre călăuzirea şi tămăduirea minţilor rătăcite;
Bucură-te, arşiţă care aprinde în inimile noastre setea dorului de pocăinţă;
Bucură-te, comoară a dumnezeieştilor minuni tăinuită în pământ vreme de cinci veacuri;
Bucură-te, ramură cu mulţime de roade, altoită pe tulpina Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, milostivire şi întâmpinare grabnică, pogorâtă spre cei zdrobiţi de răutatea gândurilor;
Bucură-te, binecuvântare a cuvântului facător de viaţă, sădit în lume prin multe minuni;
Bucură-te, cântec limpede ce răsună dintru mormântul cel fără de moarte al Domnului;
Bucură-te, curcubeu al sfintelor nădejdi pe care râvnim să-l vedem la sfârşitul zilelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 8-lea
Întru vâltoarea caznelor muceniceşti fiind cuprins, nu ţi-ai dezlipit mintea de numele lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem, ci chemându-L prin rugăciune, ai arătat biruinţa cu care blândeţea poate înfrânge bulboana cea aprigă a răutăţii ucigaşe. Pe acestea văzându-le, alergăm la tine, Preacuvioase, cerând mijlocirile tale înaintea Celui Căruia Îi cânţi veşnicul: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Potopire pururea izvorâtoare de bunătăţi este inima ta, dumnezeiescule Efrem, revărsând asupra noastră neîncetate daruri şi tămăduiri. De aceea, toţi cei care ne-am învrednicit de binefacerile tale te rugăm, primeşte recunoştinţa noastră urzită întru aceste cuvinte:
Bucură-te, reazem de lumină, neclintit de învolburările lumii pământeşti;
Bucură-te, cruce biruitoare prin răbdare a tuturor necazurilor omeneşti;
Bucură-te, mângâierea fără seamăn ce odrăsleşte surâsul în inimile celor mâhniţi;
Bucură-te, slavă a Evangheliei lui Hristos, cunoscută nouă prin mulţime de minuni;
Bucură-te, candelă aprinsă în inimile credincioşilor pentru dragostea veghetoare a Preasfintei Treimi;
Bucură-te, zefir lin ce pogoară primăvara peste gheţurile inimilor noastre;
Bucură-te, licărire preschimbată grabnic în fulger pentru cei cuprinşi de multe necazuri;
Bucură-te, pom veşnic verde prin care suntem chemaţi către cele nepieritoare;
Bucură-te, dragoste fără de seamăn care ne chemi la nunta cea fără de moarte a Învierii;
Bucură-te, pătimire mucenicească ce a străfulgerat noaptea acestei lumi;
Bucură-te, fluture preafrumos care ne călăuzeşti către câmpia înflorită a dumnezeieştii cunoştinţe;
Bucură-te, cascadă de curcubeie dintru care ne adăpăm cu dragostea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 9-lea
Paharul cel cumplit de amar al pătimirilor muceniceşti l-ai băut până la fund, Preacuvioase Efrem, înfruntând fără de clintire turbarea răutăţii ucigaşilor tăi. Pentru aceea, şi noi te rugăm să ne izbăveşti dintru prigonirile cele lăuntrice ale gândurilor rele, ca, răsuflând întru nădejde, să cutezăm a mulţumi lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Nimic din dragostea ce am cunoscut-o pe pământ nu se poate asemăna cu ceea ce dăruieşti tu prin lucrarea Sfântului Duh, Mare Mucenice Efrem, şi de aceea, inimile noastre mărturisesc prin tăcere nădejdea şi bucuria, iar prin cuvinte, recunoştinţa, grăindu-ţi aşa:
Bucură-te, căci primii paşi în credinţă ni-i faci trepte către Dumnezeu;
Bucură-te, nevăzut car de foc care ne porţi inimile către cele de Sus;
Bucură-te, simfonie nemaiauzită a delicateţii dumnezeieşti;
Bucură-te, picătură sfântă care sfărâmă cochilia iubirii de sine;
Bucură-te, căci mâinile noastre însângerate de mulţimea păcatelor le curăţeşti prin lacrimile tale;
Bucură-te, cuptor întru care se coace plămada minunilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, sfinţenie însutit roditoare care ne scoţi la lumină din bezna multelor mâhniri;
Bucură-te, frunziş ocrotitor ce ne izbăveşti de ploaia cea mâloasă a gândurilor rele;
Bucură-te, zâmbet ceresc care spulberi rânjetele şi biruinţele drăceşti din viaţa noastră;
Bucură-te, putere de neînţeles care i-a cutremurat şi înspăimântat pe stăpânitorii iadului;
Bucură-te, vultur care îşi deschide aripile cunoştinţei până în străfundul inimilor noastre;
Bucură-te, curcubeu pururea însorit de Evanghelia Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 10-lea
Cunoscându-ţi mărinimia dragostei, feţele noastre întunecate şi mâhnite se înnoiesc dintru lumina chipului tău, minunatule Efrem. Încrustează-ţi strălucirea în inimile noastre prin tămăduirea suferinţelor lăuntrice, ca astfel, cu faţa senină, să grăim dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Dragostea pe care ai învăţat-o din Evanghelia lui Hristos şi pe care ţi-ai pecetluit-o în suflet prin lucrarea poruncilor ni se face întâmpinare în multele noastre nevoi şi neputinţe, Sfinte Părinte Efrem. Pentru aceasta, toţi cei cu sufletele povârnite de întristare şi deznădejde, unindu-ne suspinurile, alergăm către tine, grăindu-ţi aşa:
Bucură-te, alinare împletită din dragoste, bună-voinţă şi deplină înţelegere;
Bucură-te, ocean de daruri, care prin line valuri ne primeneşti sufletele;
Bucură-te, nume şi odor de preţ, tăinuit în străfundul conştiinţei noastre;
Bucură-te, zbor înalt ce nu se sfieşte să ne răpească din mocirla deznădejdii;
Bucură-te, că ni te faci minunat prieten prin Trupul şi Sângele lui Hristos-Dumnezeu;
Bucură-te, flacără neostoită care stârpeşte bezna înşelăciunii, dăruind călăuzire celor rătăciţi;
Bucură-te, giuvaier izvorâtor de raze sfinte care ne îmbogăţeşte cu nenumărate minuni;
Bucură-te, poiană întru care aflăm odihnă în vremea sălbăticirii şi întunecării sufletului;
Bucură-te, susur limpede al oglindirilor cereşti, dăruit nouă prin lucrare preoţească;
Bucură-te, urcuş pogorâtor care a odihnit întru sine suspinul lui Dumnezeu pentru toată făptura;
Bucură-te, vioreaua cea înmiresmată care te pogori multelor noastre neputinţe;
Bucură-te, veşmânt de curcubeu, ţesut întru îndelunga răbdare a smereniei;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 11-lea
Grădină preaînmiresmată te avem pe tine, Preacuvioase Efrem, întru care darul Duhului Sfânt a plinit cu veşnice roade ostenelile tale călugăreşti şi muceniceşti. Dăruieşte-ne hrană potrivit vârstei noastre sufleteşti, ca, pricepând măcar puţin din adâncul nevoinţei tale, să grăim lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Cale cu totul istovitoare este deznădejdea, încât şi suflarea trupului aproape că piere din pricina durerii sufleteşti, însă sub privirea ta cea veghetoare, Sfinte Efrem, văzduhul cel curat al rugăciunii ne pătrunde în inimi ridicându-ne la viaţă, nădejde şi lucrare. Pentru aceasta, dintru voioşia cea curată a buneivoirii, îţi grăim aşa:
Bucură-te, mărinimie ce pluteşti peste veacuri cu aripile dragostei Mângâietorului;
Bucură-te, mână degrab întinsă care ne ridici cu putere din mlaştina deznadejduirii;
Bucură-te, cumpănă a milostivirii lui Hristos, prin Care iei asupra ta păcatele noastre;
Bucură-te, izbândă înălţată prin pogorârea în smerenia Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, purpură izvodită şi pecetluită întru crucea pătimirilor muceniceşti;
Bucură-te, vâlvătaie a dragostei dumnezeieşti, aprinsă în zborul Sfinţilor Serafimi;
Bucură-te, armură de lumină, dobândită prin neîncetata priveghere a minţii;
Bucură-te, căci dudul în care ai fost mucenicit te are pe tine drept roadă preaslăvită şi veşnică;
Bucură-te, bucurie înveşmântată cu seninul Învierii din morţi a Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, tărie prealină care sfărâmă porţile iadului din inimile omeneşti;
Bucură-te, râu de milostivire ce spală mulţimea necurăţiilor şi a fărădelegilor noastre;
Bucură-te, curcubeu care îşi înalţă bolta deasupra nenumăratelor pătimiri;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 12-lea
Colina neprihăniţilor s-a umplut de slava cerească în vremea pătimirilor tale, preblândule Efrem, însă nevăzută le era cumpliţilor tăi prigonitori, căci însăşi inima lor crudă şi împietrită era privelişte de iad. Cu lumina ta cea tainică, Preacuvioase Mucenice, sporeşte-ne credinţa şi nădejdea, ca întru plinătatea cunoştinţei să-I putem grăi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Nu a putut trecerea celor cinci veacuri să te îngroape în bezna uitării, Sfinte Efrem, căci te-ai îngropat dimpreună cu dragostea lui Hristos, iar aflarea sfintelor tale moaşte s-a săvârşit întru proslăvirea dumnezeieştii Sale Învieri. De aceea, şi noi cădem înaintea ta, mulţumindu-ţi pentru că ni te-ai făcut cale spre Hristos Domnul şi îţi grăim aşa:
Bucură-te, corabia cerească, întru care ai adunat toţi deznădăjduiţii lumii spre a-i îmbrăţişa;
Bucură-te, căci prin puterea Duhului Sfânt nu părăseşti pe nimeni, niciodată;
Bucură-te, hrană sufletească dăruită întru bucuria curatelor nădejdi;
Bucură-te, carte sfântă în care fiecare literă e o minune săvârşită pentru noi;
Bucură-te, căci rănile noastre nevindecate le tămăduieşti întru puterea sfintei Învieri;
Bucură-te, dogoare limpede grăitoare, ce dăruieşti auzire inimilor noastre surde;
Bucură-te, căci, urmând pildele tale, ne îmbrăcăm cu zalele de aur ale credinţei şi rugăciunii;
Bucură-te, măslin duhovnicesc, care cu ungerea ta ne izbăveşti din învolburarea păcatului;
Bucură-te, preaînţelept povăţuitor pe calea cea strâmtă care duce către Sfânta Euharistie;
Bucură-te, dragoste neostoită care vine după noi în cele mai adânci prăpăstii de gând;
Bucură-te, furtună aprigă, care înălţările păcatului le spulberă şi le spală;
Bucură-te, curcubeu făcut nouă poartă de taină către Patria de Sus;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Efrem, lumină a credinţei, a nădejdii şi a vieţii!
Condacul al 13-lea
O, dumnezeiescule Părinte Efrem, toţi cei ce alergăm la tine ne izbăvim, căci suspinurile noastre le preschimbi întru ale tale şi prin aceasta se alcătuieşte în Ceruri biserică nefăcută de mână, întru care Preasfântul Duh pururea sălăşluieşte. Primeşte puţina noastră mulţumire şi, luminându-ne şi călăuzindu-ne în această viaţă pământească, ajută-ne să ajungem la ţărmul cel veşnic, ca, dimpreună cu toţi Sfinţii, să ne învrednicim a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)
Apoi iarăşi se zic icosul şi condacul întâi iar apoi această
Rugăciune către Sfântul Efrem
O, preabunule Părinte Efrem, atâtea amărăciuni şi dureri mă covârşesc, încât cu toată această povară poposesc înaintea ta. Nu găsesc cuvinte prin care să-ţi spun tot ce-mi sfâşie sufletul, însă suferinţa lăuntrică mi s-a făcut neîncetat suspin. Sunt dureri, nemulţumiri, neîmpăcări şi neîmpliniri care s-au adunat de-a lungul vremii. Primeşte-le pe toate aceastea întru pacea blândeţii tale. Cuprinde-mă şi pe mine în neasemuita ta dragoste şi milostivire, curăţindu-mă şi înnoindu-mă precum ştii doar tu. Fie-ţi milă de tot omul, căci nu sunt eu nici cel dintâi şi nici cel de pe urmă care aleargă către tine covârşit de întristare ori deznădejde. Pune în inima mea spor de nădejde şi credinţă, prin care să fac şi eu cinste chipului lui Dumnezeu după care am fost zidit. Învredniceşte-mă a mă apropia de Sfânta Spovedanie şi de Sfânta Euharistie, ca şi eu să mă fac părtaş marii taine a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, împărtăşindu-mă cu Trupul şi Sângele Său, dăruit pentru viaţa lumii. Şi în acest fel întremându-se sufletul meu, fă-l să ia calea lui Dumnezeu, pe tine avându-te neîncetat ocrotitor până la sfârşitul vieţii pământeşti, şi să trec apoi, cu bine şi în tărâmul luminii veşnice, pentru a-ţi putea mulţumi prin cuvinte care nu pot fi cuprinse aici, în lumea pământească. Fie ca toate acestea să se împlinească întru numele şi întru puterea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi se face otpustul:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Efrem cel Nou şi ale Tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

vineri, 23 martie 2018

Postul şi milostenia, aripi ale rugăciunii catre Dumnezeu



    Milostenia trebuie să însemne orice faptă de iubire şi milostivire: să dai hrană celui flămând, să dai apă celui însetat, să-l îmbraci pe cel gol, să-l vizitezi pe cel bolnav şi întemniţat, să-l primeşti pe cel fără acoperiş, să te îngrijeşti de cel orfan etc. Dar pentru ca să fie milostenia ta adevărată, pe toate acestea toate trebuie să le faci fără să te lauzi.
    Unul dintre Sfinţii Părinţi a zis: „Dacă vrei ca rugăciunea ta să urce direct la Dumnezeu, dă-i cele două aripi, postirea şi milostenia”. Prin aceste două virtuţi practice se realizează devotamentul de zi cu zi. Postirea, în general, pentru fiecare om înseamnă înfrânare şi drămuirea aspră în folosirea hranei. Scopul postirii este să se smerească şi să se uşureze trupul, făcându-l astfel mai ascultător faţă de suflet, pentru că un trup sătul şi îngrăşat cere dezlegări şi pogorăminte, ne face leneşi şi nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu. Trupul îngreunat încătuşează sufletul, îl sufocă, face din el ceea ce voieşte. Dar postind cu trupul, trebuie să posteşti în acelaşi timp şi cu sufletul: să-ţi păzeşti limba de orice cuvânt rău şi nefolositor, să-ţi stăpâneşti poftele, să-ţi smulgi patimile.
Cât despre milostenie, noi numim aşa de obicei ajutorul pe care-l dăm săracilor. Nu este însă doar atât. Milostenia trebuie să însemne orice faptă de iubire şi milostivire: să dai hrană celui flămând, să dai apă celui însetat, să-l îmbraci pe cel gol, să-l vizitezi pe cel bolnav şi întemniţat, să-l primeşti pe cel fără acoperiş, să te îngrijeşti de cel orfan etc. Dar pentru ca să fie milostenia ta adevărată, pe toate acestea toate trebuie să le faci fără să te lauzi, fără să cauţi lauda oamenilor şi recunoştinţa celor cărora le-ai făcut bine. (Sfântul Inochentie al Moscovei)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008,  p. 351)

miercuri, 21 martie 2018

Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur




                     Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur


Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta?
Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!


Cine sunt aceia ce sunt vlaguiti de atata post?
Acum isi vor primi rasplata multdorita!
Cei ce au muncit cu ravna inca din cel dintai ceas,
Sa-si primeasca rasplata ce li se cuvine;
Cel care a venit dupa al treilea ceas,
Sa se bucure si acela de marea Sarbatoare!
Si cel ce a venit dupa al saselea ceas,
Sa nu se indoiasca; pentru ca nu va ramane pe dinafara!
Iar cel ce a sosit in cel din urma ceas,
Sa nu-i fie frica de intarzierea sa!


Pentru ca Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit
El da pace celui ce vine in ultima clipa
asa cum da si celui ce a trudit din primul ceas.
Unuia ii da, iar pe celalalt il indestuleaza.
El pretuieste truda si saluta curajul.
El onoreaza atat faptele cat si gandurile bune.


Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
Cel dintai si cel de pe urma sosit sa primeasca aceeasi rasplata;
cel bogat si cel sarac sa se bucure deopotriva!
Cel harnic dar si cel molcom sa sarbatoreasca aceasta sfanta zi!


Cel ce a postit cat si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mancati cu toti din vitelul cel gras!
Sa nu ramana nimeni flamand. Sorbiti cu totii din paharul credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!


Nimeni sa nu fie trist pentru ca este sarac,
pentru ca imparatia lui Dumnezeu ne-a fost dezvaluita!
Sa nu fie nimeni abatut din cauza pacatelor sale;
pentru ca iertarea ne-a venit din mormantul Domnului.
Sa nu fie nimeni infricosat de moarte,
pentru ca moartea Mantuitorului ne-a eliberat pe noi!
El a calcat pe moarte si a invins-o.


El a distrus taramul mortii cand a coborat in el;
l-a bagat in spaima cand acela a incercat sa muste din carnea Sa.
Asa a proorocit Isaia:
"Tu iadule te-ai infricosat cand L-ai intalnit pe El".


Iadul s-a infricosat pentru ca a fost invins.
S-a infricosat pentru ca a fost facut de rusine.
S-a inspaimantat pentru ca a fost distrus.
S-a inspaimantat pentru ca i s-a luat puterea.
S-a inspaimantat pentru ca este acum neputincios.


Iadul a luat un trup si a descoperit pe Dumnezeu.
A luat pamant si a descoperit Cer.
A luat ce a vazut si a fost coplesit de ceea ce nu vazuse.
O moarte, unde-ti mai este coasa?
O iadule, unde iti mai sunt izbanzile?


Christos a inviat si tu moarte ti-ai pierdut puterea!
Christos a inviat si cei rai s-au prabusit!
Christos a inviat si ingerii se veselesc!
Christos a inviat si viata a invins moartea!
Christos a inviat cu moartea pre moarte calcand;
Si celor din mormanturi viata le-a daruit!


Ca Lui I se cuvine slava si cinstea acum si in vecii vecilor.
Amin!

marți, 20 martie 2018

Pe Tine Te Fericim


Imnul Sfântului Simeon Noul Teolog despre cunoașterea lui Dumnezeu




 Toți sfinții luminați se umplu de strălucire și văd slava lui Dumnezeu
pe cât e cu putință firii omenești să o vadă
Privește de sus, Dumnezeul meu, și binevoiește a Te arătași a Te întreține cu mine, sărmanul.
Descoperă-mi lumina Ta,
deschide-mi cerurile,
sau mai bine zis deschide-mi mintea
și intră și acum înăuntrul meu.
Răspunde, ca odinioară,
prin gura mea murdară
celor ce spun unii :
că nu e nimeni
care a văzut în mod conștient pe Dumnezeu,
nici nu L-a văzut cineva
înainte, afară de apostoli.
Ba nici aceia, spun ei,
nu L-au văzut limpede pe Dumnezeu și Tatăl (loan XIV, 9).
Ei dogmatizează că este tuturor
necunoscut și nevăzut,
folosindu-se de cuvântul
ucenicului prea iubit loan
care spune : "Pe Dumnezeu nu L-a văzut
nimeni dintre oameni" (loan I, 18).
Da, Hristoase al meu, răspunde-mi repede,
ca să nu par celor fără de minte că aiurez.
- Scrie, a zis, cele ce-ți spun,
scrie și nu zăbovi !
Eu eram Dumnezeu dinainte de toate
zilele, orele și timpurile,
ba și de toate veacurile
și de toate făpturile
văzute și cugetate.
Eram mai presus de minte și rațiune,
mai presus de toată cugetarea
unic cu unicul, unic.
Și nimic din cele văzute,
dar nici din cele nevăzute
nu era înainte de-a fi făcute.
Eu sunt singurul necreat
împreună cu Tatăl și cu Duhul Meu ;
singur fără de început,
din Tatăl Meu fără de început.
Nici unul dintre îngeri,
nici dintre arhangheli
și nici din alte cete (îngerești)
n-a văzut vreodată firea Mea,
nici pe Mine Însumi, Creatorul, întreg,
așa cum sunt.
Ei nu văd decât o rază a slavei
și un fir al luminii Mele
și totuși se îndumnezeiesc.
Căci toți primesc razele dumnezeirii
ca o oglindă, care primește razele soarelui
sau ca o piatră de cristal
luminată la amiază.
Dar nimeni nu s-a învrednicit
să Mă vadă întreg,
nici dintre îngeri, nici dintre oameni,
nici dintre Sfintele Puteri.|Căci sunt în afara tuturor
și tuturor nevăzut
fără îndoială, nu pizma față de ei
Mă face să nu fiu văzut (întreg) și prin ei înșiși.
Nici lipsa de frumusețe
mă face să Mă ascund și să nu Mă arăt.
Ci fiindcă nu s-a aflat nimeni vrednic
de dumnezeirea Mea,
nici nu s-a făcut creatura
egală în putere cu Creatorul.
Dar nici nu îi este aceasta cuiva de folos.
Însă văzând o rază mică,
află tainic că Eu exist cu adevărat
și Mă cunosc că sunt Dumnezeu
care i-am adus la existență.
Și, ca urmare, plini de uimire și de frică
Îmi liturghisesc, cântându-Mi.
Căci nu e cu putință ca Dumnezeu
să aducă la existență un alt Dumnezeu,
egal în putere cu Creatorul
și de o ființă cu Acela ;
nici nu e cu putință
să devină creatul
de o ființă cu Creatorul.
Căci cum s-ar putea face egal
creatul cu Necreatul ?
Cele create sunt mai mici
decât Cel ce e pururea la fel
și fără de început și necreat.
Prin aceasta vei mărturisi că Acela există.
dar că e atât de deosebit,
pe cât o căruță sau un fierăstrău,
de Cel ce le-a alcătuit.
Deci cum va cunoaște căruța
pe cel ce-a alcătuit-o ?
Sau spune-mi cum va cunoaște
fierăstrăul (Isaia X, 15) pe cel ce-l mișcă ?
Cum ÎI vor cunoaște de nu le va da lor
cunoștința despre Sine,
de nu va pune în ele vederea
Cel ce le-a alcătuit,
fapt cu neputință pentru toate cele create.
Deci nimeni dintre oameni
și nimeni dintre îngeri
n-a primit puterea
de-a da altora duhul,
sau de-a le procura viața.
Dar Domnul tuturor
având singur puterea,
având singur stăpânirea
și fiind izvorul vieții,
aduce la existență viețuitoarele însuflețite
și dăruiește fiecăreia prin voință,
ca un Meșter, ca un Stăpân
câte gândește și voiește.
Lui fie slava și puterea
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

sâmbătă, 17 martie 2018

Triodul Postului Mare




       Triodul Postului Mare cuprinde cele şase săptămâni ale Postului Mare, numit şi Postul Păresimilor sau Patruzecimea. El începe cu prima săptămână din Post, care este una de post foarte aspru (în mediile monahale şi chiar şi printre clericii şi mirenii mai evlavioşi există tradiţia de a nu mânca şi chiar de a nu bea nimic în primele trei sau patru zile ale acestei săptămâni).
Pavecerniţa Mare săvârşită în serile de luni, marţi, miercuri şi joi cuprinde cântarea a câte unui sfert din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imn liturgic cu un accentuat caracter de pocăinţă. Intr-adevăr, Postul Mare este în primul rând o perioadă de pocăinţă şi de curăţire şi apoi o perioadă de aşteptare.
Săptămânile din această perioadă se încheie cu următoarele duminici: prima duminică, a Ortodoxiei, cea de a doua duminică, a Sfântului Grigorie Palama, cea de a treia, a Sfintei Cruci, cea de a patra, a Sfântului Ioan Scărarul, şi cea de a cincea, a Sfintei Maria Egipteanca.
In joia din săptămâna a cincea, la Utrenie, se cântă în totalitate Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi se citeşte Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (model de pocăinţă, de lepădarea totală de patimi, prin retragerea din lume, prin postul şi înfrânarea practicate cu asprime vreme îndelungată); în practică, această slujbă foarte importantă are loc în general miercuri seara.
Aceste cinci duminici au o semnificaţie simbolică ce depăşeşte stricta lor denumire şi au o mare coerenţă - dincolo de caracterul lor aparent heteroclit - în ceea ce priveşte pregătirea pe care o reprezintă Postul Mare:
       1. Duminica Ortodoxiei este o comemorare a biruinţei credinţei şi a învăţăturii ortodoxe referitoare la icoane asupra ereziei iconoclaste. Ea reprezintă, în sens larg, „biruinţa Ortodoxiei" (numele exact al acestei duminici) asupra tuturor ereziilor (după Sfânta Liturghie, episcopul citeşte cu solemnitate Sinodiconul Ortodoxiei, în care sunt consemnate toate anatemele pronunţate împotriva ereziilor din trecut). Această duminică semnifică în mod simbolic faptul că orice demers duhovnicesc al creştinului nu are valoare decât dacă se întemeiază pe o mărturisire fermă a credinţei celei adevărate şi că orice altă întemeiere este zadarnică şi sortită eşecului.
2. Duminica Sfântului Grigorie Palama, în afară de pomenirea persoanei marelui părinte isihast, aminteşte de mesajul întregii tradiţii isihaste (care se regăseşte, în esenţă, încă de la Sfinţii Apostoli şi care continuă şi în prezent): credincioşii trebuie să se roage neîncetat, cu luare-aminte şi cu trezvie, în curăţia minţii şi a inimii, în pace, cu participarea trupului, şi doar astfel vor putea primi energiile divine şi vor putea dobândi, în Hristos, prin Duhul, harul mântuirii şi al îndumnezeirii.
3. Duminica Sfintei Cruci ne învaţă, pe lângă cinstirea Crucii Domnului şi aducerea aminte de faptul că doar prin Cruce ne putem mântui, vindeca de bolile noastre sufleteşti şi întări, că trebuie să ne ducem crucea personală, îndurând cu răbdare suferinţele cele fără de voie şi, prin primirea de bunăvoie a necazurilor, să ne omorâm patimile şi pe omul cel vechi din noi, făcând astfel ca, înlăuntrul nostru, omul cel nou să poată trăi în Hristos.
4. Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, autorul Scării raiului, semnifică asceza în care trebuie să trăim pentru ca, prin practicarea poruncilor celor dumnezeieşti, să facem să slăbească tot mai mult în noi patimile, până la lepădarea de ele, şi, în acelaşi timp, să ne înălţăm treptat pe scara virtuţilor care ne fac să ne asemănăm cu Hristos, modelul lor prin excelenţă.
5. Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne aminteşte viaţa ei şi subliniază, la rândul ei, importanţa transformării lăuntrice (metanoia) şi a pocăinţei, precum şi necesitatea renunţării la dorinţele tiranice ale cărnii (mai cu seamă în privinţa alimentaţiei şi a sexualităţii) şi la lume (termen care, în limbajul ascetic, desemnează toate patimile), pentru a face loc dorinţei de Dumnezeu şi vieţii în împărăţia cerurilor (adevărata noastră patrie), pe care o pregustăm în Biserică, încă din lumea aceasta.
Sâmbăta din cea de-a şasea săptămână, sau Sâmbăta lui Lazăr, are o importanţă cu totul deosebită deoarece prevesteşte şi prefigurează învierea Mântuitorului.
Cea de-a şasea duminică, a Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, cunoscută şi sub denumirea de Duminica Floriilor sau a stâlpărilor, are o tonalitate specială, în care tristeţea de a-L vedea pe Hristos înaintând spre Sfintele Sale Pătimiri se amestecă cu bucuria de a vedea în El pe Mântuitorul Care va birui puterea suferinţei şi a morţii şi va dărui oamenilor, prin învierea Sa, viaţa veşnică.
Săptămâna Mare
Săptămâna Mare, cunoscută în Occident sub numele de Săptămâna Sfântă, este săptămâna de dinaintea Sfintelor Paşti.
Ea cuprinde comemorarea unor evenimente deosebit de importante din cadrul iconomiei mântuitoare a lui Hristos: instituirea Euharistiei, Sfintele Pătimiri şi tot ceea ce le pregăteşte, Răstignirea Domnului, moartea şi coborârea Sa la iad.
Fiecare zi din Săptămâna Mare insistă, în diversele ei slujbe, asupra unui anumit eveniment, şi anume:
1. Sfânta şi Marea Luni aminteşte de soarta dreptului Iosif (chip al lui Hristos), vândut de fraţii săi; ea trece în revistă ultimele învăţături ale Mântuitorului date ucenicilor şi vesteşte Sfintele Sale Pătimiri prin numeroase aluzii la suferinţele Sale.
2. Sfânta şi Marea Marţi insistă asupra gândului la moarte pe care trebuie să-l avem cu toţii, asupra sfârşitului veacurilor şi a judecăţii finale.
3. Sfânta şi Marea Miercuri evocă figurile diametral opuse ale lui Iuda, ucenicul care-Şi trădează şi vinde învăţătorul, şi a femeii păcătoase pline de pocăinţă care L-a uns cu mir pe Domnul.
4. Sfânta şi Marea Joi comemorează Cina cea de taină, spălarea picioarelor ucenicilor, instituirea Euharistiei şi, din nou, trădarea lui Iuda.
5. Sfânta şi Marea Vineri face pomenire de procesul Domnului, de Sfintele Sale Pătimiri şi de moartea Sa pe Cruce, precum şi de punerea Sa în mormânt.
6. Sfânta şi Marea Sâmbătă este o meditaţie liniştită asupra odihnei lui Hristos în mormânt şi a coborârii Sale la iad; ea reprezintă şi o aşteptare şi o prevestire a învierii Sale din morţi.
Jean-Claude Larchet
Viata liturgica, Editura Doxologia

luni, 5 martie 2018

CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII



       Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.

Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:

a. întâi este razboiul împotriva credintei;

b. al doilea, împotriva nadejdii;

c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;

d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne învata în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri si grele ispite din vremea mortii. Si iata cum:

a. Când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucaturi, prin gânduri de necre-dinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând: "Du-te înapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos".

Si sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon: De se va sui peste tine duhul celui puternic - adica al vrajmasului -, sa nu-ti lasi locul tau. Si daca vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga în seama si sa nu-i raspunzi. Ci, vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte mult de el.

Iar daca esti puternic în credinta si în gândire si voiesti sa-l faci pe vrajmasul de rusine, raspunde-i lui: "Biserica crede adevarul". Si de-ti va zice tie: "Ce este adevarul?" Zi-i lui: "Acela pe care îl crede Biserica". "Si ce crede Biserica?" "Adevarul". "Care adevar?" "Pe care-l marturiseste Biserica" si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

b. Iar când ne razboieste vrajmasul cu dezna-dejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii.

c. Când ne va da razboi cu slava desarta si cu mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu dezna-dajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dânsul.

d. Iar daca ne vor da noua diavolii razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina, sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: "Schimbati-va, ticalosilor, în întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui".

Si chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si alunga-le de la tine cât poti de departe. Si sa nu te temi ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.

Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Si fiecaruia îi da razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult.

Si sa nu uiti a cere cu toata inima, în ceasul acela, ajutorul rugaciunilor Preasfintei si Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin.





Parintele Cleopa