"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine"
Se afișează postările cu eticheta tamaie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tamaie. Afișați toate postările
luni, 5 februarie 2018
Nu ne lepada,Maica Domnului,pe noi robii tai !
Preasfântă şi Preanevinovată Maică Fecioară, nădejdea creştinilor şi adăpostirea păcătoşilor! Apără-ne pe toţi cei ce în necazuri alergăm la Tine, auzi suspinurile noastre, pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră. Stăpână şi Maica Dumnezeului nostru, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul Tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii Tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului Tău Acoperământ. Îndreaptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Marie, Preabuna şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne cu mijlocirea Ta. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră
O,Stapana ,Imparateasa Cereasca ,TU imi esti Maica si nadejdea ,TU imi esti speranta si scaparea mea ,acoperamantul ,apararea si ajutorul meu.
IMPARATEASA mea cea prea buna si grabnic ajutatoare ,acopera-ma cu rugaciunea TA pe mine care am calcat poruncile FIULUI si DUMNEZEULUI TAU!
O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru! Tu, Ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor nouă, celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii noştri sufleteşti, ca să vedem calea adevărului lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului Tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului Tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Etichete:
acatiste,
arsenie boca,
farmece,
icoana facatoare de minuni,
inviere,
isus,
maica domnului,
manastire,
parascheva,
prislop,
profetii,
rugaciune,
rugaciuni,
tamaduire,
tamaie,
umilinta
joi, 11 ianuarie 2018
+++ Rugăciune pentru cei care vor să dobândească prunci(către Sf. Efrem)
Te-ai înveşmântat în sângele mucenicesc, dumnezeiescule Părinte Efrem, Hristos Domnul ţesându-ţi haină nepieritoare, urzită dintru Învierea Sa din morţi. Înnoieşte firea omenească prin revărsarea sfintelor tale rugăciuni, Preacuvioase, iar întru lumina îmbrăţişării tale sfinte învredniceşte-ne şi pe noi a dobândi de la Dumnezeu darul naşterii de prunci. Nu ai încetat până azi să săvârşeşti lucruri peste fire, iar toţi care aud vestirea minunilor tale, îşi întăresc nădejdea întru grabnica ta mijlocire. Urcuş de taină se fac minunile tale, Sfinte Efrem, izvodindu-le pe acestea precum nişte trepte trebuincioase sporirii noastre în credinţă.
Proslăveşte-te, Cuvioase, mijlocindu-ne şi nouă darul naşterii de prunci buni, căci am aflat că toţi cei care au dobândit copii prin mijlocirea ta, au vestit tuturor grabnicul tău ajutor. Credem cu adevărat că înainte de a veni în lume pruncii pe care tu i-ai dăruit părinţilor, prin Duhul Sfânt ai cunoscut că le vei fi ocrotitor acestora în toata vremea vietuirii pamantesti. Intru netarmuita ta bunatate si mila nu ne trece nici pe noi cu vederea şi umple vieţile noastre de bucurie, dăruindu-ne om nou care să vină în această lume în sânul familiei noastre. Plineşte, Cuvioase Efrem, cererea fierbinte ce ţi-o facem şi primeşte lacrimile noastre puţine, iar la vremea rânduită învredniceşte familia noastră să aducă roadă întru care să Se preamărească Dumnezeu, Cel Caruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea în vecii vecilor. Amin.
Etichete:
acatiste,
arsenie boca,
biblie,
biserica,
icoana facatoare de minuni,
inviere,
maica domnului,
paraclise,
parascheva,
profetii,
psalmi,
rugaciune,
tamaduire,
tamaie
vineri, 5 ianuarie 2018
Tatal nostru
Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Slava si puterea
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.
Etichete:
arsenie boca,
biblie,
doamne doamne,
dumnezeu,
farmece,
icoane,
isus,
maica domnului,
manastire,
minuni,
pacat.rai,
paraclise,
profetii,
psalmi,
rugaciune,
tamaie
Rugaciuni puternice pentru sanatate pe care sa le rostesti in fiecare zi
"Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasiei care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.
Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mintuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!"
joi, 4 ianuarie 2018
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!
Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.
Etichete:
acatiste,
arsenie boca,
cruce,
doamne doamne,
duhovnic,
icoana facatoare de minuni,
icoane,
inviere,
isus,
liturghie,
maica domnului,
manastire,
minune,
religie,
rugaciune,
tamaduire,
tamaie
Acatistul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
Troparul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:
Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Icosul 1
Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!

Condacul al 2-lea
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înverşunata răutate a iudeilor şi focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; şi s-au pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta, zicem:
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 3-lea
Sfinţii Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creştinilor, au zis: „Nu se cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor, spre a-i învăţa să cânte: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic eşti de acestea:
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 4-lea
Fiind adunate toate neamurile în Templul lui Solomon şi în sinagoga lor, ai fost pârât că strici Legea şi necinsteşti locul cel sfânt, hulindu-te fără dreptate; iar tu cântai din inimă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Stând în mijlocul celor nedrepţi, ca un înger între ucigaşi, ai zis: „O, bărbaţilor, nu va înşelaţi, că Iisus Hristos Mesia nu în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti locuieşte, ci în sufletele celor ce strigă cu credinţă: Hristos este Dumnezeu adevărat”; iar noi zicem ţie acestea:
Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;
Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;
Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;
Bucură-te, că toată istoria de la Adam şi Moise le-ai arătat;
Bucură-te, că ei, acestea auzind, şi-au astupat urechile;
Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;
Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;
Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;
Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;
Bucură-te, că toată istoria de la Adam şi Moise le-ai arătat;
Bucură-te, că ei, acestea auzind, şi-au astupat urechile;
Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;
Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 5-lea
Dumnezeiescul har întărindu-te pe tine, înaintea iudeilor ai zis, cu îndrăzneală, că a venit Mesia cel adevărat; iar ei, necrezând, s-au pornit asupra ta cu mânie. Dar tu, vesel fiind, râdeai de nebunia lor, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În zadar s-au tulburat iudeii asupra ta, că stând la loc înalt ai strigat cu mare glas: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui”; iar noi, mirându-ne de îndrăzneala ta, grăim ţie acestea:
Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;
Bucură-te, următorule al blândului Iisus;
Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;
Bucură-te, că El ţi-a gătit cununa răbdării;
Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;
Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;
Bucură-te, următorule al blândului Iisus;
Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;
Bucură-te, că El ţi-a gătit cununa răbdării;
Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;
Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 6-lea
Mucenice şi Arhidiacone Ştefan, ca să întăreşti pe credincioşi, ai făcut rugăciuni pentru ucigaşii tăi; deci roagă-te şi pentru noi şi ne izbăveşte de toate nevoile şi de vrăjmaşii noştri şi păzeşte pe credincioşii creştini de erezii, ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Neamul evreiesc fiind învăţat cu uciderea proorocilor, s-a pornit asupra ta cu vifor de mânie, şi te-a scos afară din cetate, ca să te ucidă; dar noi te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;
Bucură-te, că afară de porţi ai pătimit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;
Bucură-te, că afară de porţi ai pătimit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 7-lea
Saul, fiind foarte râvnitor după Legea părintească, suflă cu îngrozire asupra ta, vrând cu mii de mâini să te ucidă; dar neputând el face aceasta, a păzit hainele ucigaşilor, că nu ştia să cânte: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Valea lui Iosafat fiind îndestulată de pietre, iudeii cei blestemaţi acolo te-au scos ca să te ucidă, ca pe un miel nevinovat; dar fiindu-ne jale de tine, cu lacrimi zicem ţie acestea:
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;
Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credinţa creştinească a venit;
Bucură-te, că şi el asemenea a pătimit;
Bucură-te, că răbdarea ta pe mulţi i-a întărit;
Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;
Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credinţa creştinească a venit;
Bucură-te, că şi el asemenea a pătimit;
Bucură-te, că răbdarea ta pe mulţi i-a întărit;
Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 8-lea
Preasfânta Fecioară, Maica Domnului Iisus, împreună cu ucenicul cel iubit stând la loc înalt şi privind spre pătimirea ta, se ruga pentru tine, învăţându-ne pe noi să ne rugăm unul pentru altul şi să cântăm cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Mucenice al lui Hristos, Ştefane, dulci şi lesnicioase ţi se păreau chinurile, când vedeai pe Iisus privindu-te şi pe Sfântă Maica Sa rugându-se pentru tine; iar noi, încredinţându-ne îndrăznelii tale celei către Dumnezeu, cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că ele ţi s-au făcut flori spre încununare;
Bucură-te, că prin ele ai câştigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşi;
Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiţi;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, că ele ţi s-au făcut flori spre încununare;
Bucură-te, că prin ele ai câştigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşi;
Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiţi;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 9-lea
Fiii piericiunii cei băutori de sânge, întunecaţi fiind la minte de tatăl lor satana, şi-au plinit pofta lor ucigându-te cu pietre pe tine, care te rugai pentru ei şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Dumnezeiasca pronie a sădit în inima ta frica Sa şi te-a îndemnat a răbda azvârliturile de pietre, a ne întări pe noi spre dragostea lui Dumnezeu şi a grăi ţie acestea:
Bucură-te, purtătorule de chinuri;
Bucură-te, biruitorul iudeilor;
Bucură-te, fierbinte rugătorule al Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce te milostiveşti de toţi credincioşii;
Bucură-te, Apostole preaminunate;
Bucură-te, arătătorule de taine adevărate;
Bucură-te, că, rugându-te, ai adormit;
Bucură-te, că sufletul tău Dumnezeu ca o jertfă l-a primit;
Bucură-te, scăparea celor necăjiţi;
Bucură-te, ocrotirea diaconilor;

Condacul al 10-lea
Împăratul slavei, Domnul Iisus, primind sfântul tău suflet în cerul cel văzut de tine deschis şi sălăşluindu-te lângă scaunul dumnezeirii, nu ne uita pe noi, cei cuprinşi de multe nevoi şi de ispitele vieţii; ci te roagă pentru noi şi ne întăreşte în răbdarea şi în dragostea cea către Dumnezeu, spre a cânta: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Trupul tău cel zdrobit de pietre fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor, zăcea neîngropat; dar măritul Gamaliel, cu fiul său, l-a îngropat cu cinste, zicând către tine aşa:
Bucură-te, soare strălucitor;
Bucură-te, blândule mieluşel;
Bucură-te, mântuitorule de suflete;
Bucură-te, risipitorule de vrăjmaşi;
Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, mustrătorul iudeilor;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, soare strălucitor;
Bucură-te, blândule mieluşel;
Bucură-te, mântuitorule de suflete;
Bucură-te, risipitorule de vrăjmaşi;
Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, mustrătorul iudeilor;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 11-lea
Împărăteasa Evdochia, venind la cetatea Ierusalimului şi aflând locul unde ai fost ucis, cu lacrimi a sărutat pământul cel roşit cândva cu sângele tău; şi zidind biserică preafrumoasă, ca să Se preaslăvească Dumnezeul minunilor, a pus într-însa cinstitele tale moaşte, ca văzându-te credincioşii să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Împărate Sfinte, preadulce Iisuse, primeşte pe pătimitorul Tău ca mijlocitor pentru mântuirea noastră şi pentru sporirea în fapte bune; pentru ca îndreptându-ne viaţa, să grăim cu dragoste către pătimitorul Tău unele ca acestea:
Bucură-te, viteazule ostaş;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, moştenitorule al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, al lumii învăţător;
Bucură-te, păzitorule al legii strămoşeşti;
Bucură-te, ocrotitorule al ţărilor creştineşti;
Bucură-te, întărirea ostaşilor creştini;
Bucură-te, cel ce surpi pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, viteazule ostaş;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, moştenitorule al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, al lumii învăţător;
Bucură-te, păzitorule al legii strămoşeşti;
Bucură-te, ocrotitorule al ţărilor creştineşti;
Bucură-te, întărirea ostaşilor creştini;
Bucură-te, cel ce surpi pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 12-lea
Făclie luminoasă fiind, nu putem a te lăuda pe tine, cel ce ai pus în uimire pe îngeri prin pătimirile tale; ci tu, cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, învaţă-ne pe noi a avea evlavie şi credinţă către toţi sfinţii, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu, a izvorât mulţime de mucenici, între care tu ai fost cel dintâi, arătându-le calea spre pătimire şi îndemnându-ne pe noi a zice ţie unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru neamul creştinesc;
Bucură-te, cel ce ai biruit tot sfatul diavolesc;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale mângâi pe toţi;
Bucură-te, cel ce prin pătimirile tale goneşti demonii;
Bucură-te, că pe cei ce te cinstesc îi faci sănătoşi;
Bucură-te, că cei ce te laudă vor câştiga mila ta;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cheamă;

Condacul al 13-lea
O, preadulce Mucenice al lui Hristos Ştefan, primeşte această puţină rugăciune din gurile noastre cele de tină şi te roagă pentru noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim de mânia lui Dumnezeu şi de ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii, văzând pătimirea ta…, Condacul 1: Apostole al lui Hristos…
Icosul 1
Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Rugăciune către Sfântul Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan
Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.
Şi se face otpustul.
miercuri, 3 ianuarie 2018
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
Troparul, glasul al -lea
Mucenicul Tău, Doamne, Mina întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condac 1:
Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.
Icos 1:
Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!

Condac 2:
Biruitor grabnic te-ai făcut prigonitorilor celor ce voiesc a răpi munca săracului amărât de soartă și a stinge ființa lui, fiind amenințat de întâmplări; pentru aceasta cântăm: mărire ție mucenice și lui Dumnezeu laudă: Aliluia!
Icos 2:
Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, sfinte, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin spumegând pe aripile vânturilor turbate; ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta și noi să te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, căderea nelegiuiților vrăjmași;
Bucură-te, îngrădirea nesățioaselor fiare;
Bucură-te, înfrânarea mândrilor răpitori;
Bucură-te, că se cutremură cei ce calcă poruncile tale;
Bucură-te, că se ticăloșesc cei ce nu cinstesc minunile tale;
Bucură-te, că se chinuiesc cei ce nu cheamă într-ajutor numele tău;
Bucură-te, că se tulbură cei ce te amărăsc;
Bucură-te, că se laudă cei ce îți mulțumesc ție;
Bucură-te, că de mila ta toată făptura se veselește;
Bucură-te, că de îngrozirea ta toți cei ce au greșit se pocăiesc;
Bucură-te, al umiliților izbăvitorule;

Condac 3:
Dreptatea și pacea având în cugetul tău, ai părăsit tabăra Frigiei, nemaiputând suferi ca să vezi închinarea idolească; pentru aceasta, suindu-te în munte, cu post și cu rugăciuni ți-ai curățit sufletul de păcate și te-ai întărit în credința Domnului nostru Iisus Hristos, cântând: Aliluia!
Icos 3:
Păgânii, nemairăbdând urmă-rile tale cele sfinte, prin care se defăima înșelăciunea lor cea idolească, căci propovăduind credința lui Hristos poporului și dovedind că El este Dumnezeu, Care face mi-nuni, iar nu pietrele și arama, te-au supus chinurilor ce le-ai primit cu dragoste; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne;
Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc;
Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor;
Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu sule;
Bucură-te, că ai suferit pe tâmplele tale ciocane de fier;
Bucură-te, că și alte chinuri ai suferit cu răbdare;
Bucură-te, că n-ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;
Bucură-te, că mai ales te-ai luptat cu bucurie împotriva trupului și a sângelui;
Bucură-te, că Alexandria s-a îngrozit de credința ta cea tare;
Bucură-te, că tiranii erau mustrați de cutezarea ta;
Bucură-te, că nemaiavând cu ce te spăimânta, au poruncit de te-a tăiat cu sabia;
Bucură-te, că mulți din privitori te binecuvântau, zicând:

Condac 4:
Fericita credință a Răsăritului ridicând în sfârșit crucea între popoarele păgânești, după căderea tiranilor vrăjmași ai creștinătății, s-a zidit în Alexandria biserica ta, sfinte, de către un iubitor de Hristos cetățean, în vremea lui Constantin împăratul; și acolo s-au adus rămășițele moaștelor tale, cărora ne închinăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Glas ridicând către tine grăim: grăbește, sfinte, a ne apăra; nu ne dezlipi nădejdile de mila ta cea mare; că unde vom năzui afară de tine să ne liniștim, după noianul păcatelor noastre, decât, după Mântuitorul și preacurata Lui Maică, la tine cel ce ai pătimit cu dragoste pentru Hristos și pentru a noastră mântuire; tinde-ți mâna ta spre noi, mucenice, ca să te binecuvântăm cântând:
Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute;
Bucură-te, aducătorul lor în starea în care au fost;
Bucură-te, lauda cetățenilor cinstiți cu fapta;
Bucură-te, fericirea negustorilor cu bune măsuri;
Bucură-te, păzitorul neadormit al satelor și al orașelor care suferă de pagube;
Bucură-te, scăparea celor amenințați de văpaie și de vifor;
Bucură-te, ușurarea popoarelor ce se amărăsc de năvălirile grozave și de asupririle nedrepte;
Bucură-te, povățuitorul drumeților ce te cer în ajutor;
Bucură-te, izbăvirea oamenilor de moarte năpraznică;
Bucură-te, scăparea corăbiilor cuprinse de vijelie și de furtuni;
Bucură-te, mângâierea a tot sufletul asuprit și amărât;
Bucură-te, și al nostru apărător grabnic în suferință;

Condac 5:
Hrană de mântuire vieții noastre trimite-ne nouă de la Dumnezeu, sfinte, ca să nu pierim de mulțimea patimilor ce se îndesesc în noi cu prisosință, că păcătoși suntem; dar care păcat sau ce mulțime de greșeale poate covârși vreodată nemărginita milostivire a lui Dum-nezeu, având rugători cetele muceni-cilor?, cu care dimpreună cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice împăratul și proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Mina, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii ca să ne liniștească dure-rile, biruind pe vrăjmașii, care se luptă împotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, sfinte, apropie-te de noi cei ce pătimim, ca să mărim minunile tale, cântând:
Bucură-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi către Dumnezeu;
Bucură-te, stăruitor grabnic către Dânsul;
Bucură-te, ajutor puternic pentru cei ce păzesc poruncile Lui;
Bucură-te, nădejde nerușinată a creștinilor;
Bucură-te, tămâie bineprimită la cer în rugăciune;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce nu voiești răutățile oamenilor;
Bucură-te, cel ce plângi pentru nepriceperea lor;
Bucură-te, cel ce pururea îi îndemni la fapte bune;
Bucură-te, că îi povățuiești a viețui în unire și dragoste;
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la pocăință;
Bucură-te, că pentru toți te rogi pururea;

Condac 6:
Evreul care era asuprit de creștin, prin tăinuirea banilor ce îi lăsase spre păstrare la el până la întoarcerea sa, s-a botezat văzând minunea, când i-ai descoperit adevărul; iar creștinul, îngrozindu-se de fapta ce făcuse spre vătămarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocăit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6:
Pe călcătorul de jurământ creștin și vicleanul prieten al iudeului, ieșind din biserica ta, unde măr-turisise neadevărul, că nu are știință de acei bani, l-a răpit calul; și pierzând în cale inelul și o cheiță, cu acelea tu te-ai arătat femeii lui acasă, ca să trimită bărbatului ei aurul iudeului, precum a și urmat și îndată s-a descoperit vicleșugul; de aceea cântăm ție:
Bucură-te, vădirea vicleșugului tăinuit;
Bucură-te, aflarea aurului răpit;
Bucură-te, rușinea faptelor rele;
Bucură-te, amărăciunea urmării lor;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, creștinătorul iudeului rătăcit;
Bucură-te, pocăința creștinului pier-dut;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, că prin a ta minune s-a arătat puterea darului;
Bucură-te, că prin a ei lucrare două suflete s-au izbăvit;
Bucură-te, a lui Hristos vrednicule lăudător;

Condac 7:
Lanțurile fermecătoare ale diavolului cu care înfășoară su-fletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfărâma de nu am avea cugetul lucrător spre mântuire; Acesta dar, întărându-se de către puterea sfinților mucenici aleși de Dumnezeu, risipește negura înșelăciunii și dezleagă legăturile vicleanului prin pocăință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Slavă ție Împărate Sfinte, Dum-nezeule atotputernice, Care din-tre noi oamenii și pentru noi ai ales pe sfinții Tăi mucenici și apostoli, ca să ne izbăvească de cursele vrăjmașului și să ne împărtășească de bunătățile Tale cele nemărginite; ca în acest chip să se preaslăvească numele Tău cel întru tot Sfânt, și să cântăm:
Bucură-te, Mina cel de toți iubit;
Bucură-te, mucenic preafericit;
Bucură-te, luptător neostenit;
Bucură-te, viteaz neobosit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, priveghetor neadormit;
Bucură-te, doctor iscusit;
Bucură-te, judecător nemituit;
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor;
Bucură-te, dar nesfârșit;
Bucură-te, de daruri dătătorule;
Bucură-te, de multe minuni făcătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Bucură-te, Mina cel de toți iubit;
Bucură-te, mucenic preafericit;
Bucură-te, luptător neostenit;
Bucură-te, viteaz neobosit;
Bucură-te, cuget neprihănit;
Bucură-te, priveghetor neadormit;
Bucură-te, doctor iscusit;
Bucură-te, judecător nemituit;
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor;
Bucură-te, dar nesfârșit;
Bucură-te, de daruri dătătorule;
Bucură-te, de multe minuni făcătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condac 8:
Numele tău, mai mult decât oricare altul dintre sfinți, s-a făcut creștinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnică și îndestularea a orice păgubiri suferite de dânșii; pentru care și astăzi pătimind cei ce stau înaintea icoanei tale cu credință, se roagă a te milostivi spre ei, mângâindu-i și îndeplinind cererea lor, ca să-ți aducă laudă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:
Obosiți de valurile întâmplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem, adâncindu-ne în gânduri și în fapte urâte; pentru aceasta cădem înaintea ta, să ne izbăvești de ispitele ce ne apasă și să ne întărești în dragostea lui Dum-nezeu, ca să scăpăm de vrăjmași și să-ți cântăm:
Bucură-te, turn de tărie;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, gând întăritor;
Bucură-te, liman izbăvitor;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger ceresc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, al creștinilor apărătorule;
Bucură-te, al săracilor miluitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Bucură-te, turn de tărie;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, ancoră tare;
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, gând întăritor;
Bucură-te, liman izbăvitor;
Bucură-te, lumină sfântă;
Bucură-te, armă nebiruită;
Bucură-te, înger ceresc;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, al creștinilor apărătorule;
Bucură-te, al săracilor miluitorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condac 9:
Patimile cu care tu ai pătimit să ne fie în ajutorul patimilor noastre și rănile trupului acoperământ durerilor ce ne tulbură toată odihna; dă-ne dar în primejdii, răbdarea ta, sfinte, ca printr-însa să dobândim mântuirea sufletului și întărirea neputințelor noastre spre a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală înti-năciunea păcatelor noastre, preafericite, și cu mulțimea minunilor schimbă cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osândiți cu nedreptate și să nu întunece adevărul pricinilor, ce avem după a lor plăcere, că tu ești cel ce descoperi toate nelegiuirile și ție se cuvine a cânta:
Bucură-te, mângâierea celor asupriți în judecăți;
Bucură-te, biruința ostașilor ce se luptă pentru credință;
Bucură-te, pământ roditor de fapte bune;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Siriei;
Bucură-te, mărgăritar ales de Dumnezeu;
Bucură-te, trandafir mirositor între spinii idolești;
Bucură-te, piatră scumpă din comorile Egiptului;
Bucură-te, dar prin care s-a împlinit menirea magilor de la Răsărit;
Bucură-te, cedru crescut între cedrii Libanului;
Bucură-te, câmp adăpat de apele Iordanului;
Bucură-te, strajă neadormită mănăs-tirilor din Muntele Sfânt;
Bucură-te, povățuitor osârdnic celor ce merg la mormântul Mântuitorului;

Condac 10:
Rămășițele călătorului omorât de gazda făcătoare de rău, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăți și îngropându-l în grădina sa, tu l-ai dezgropat a doua zi, refăcându-l precum a fost și dându-i viață, de care minune îngrozindu-se ucigașul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi rugându-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deșteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!
Icos 10:
Sârguința vinovatului a fost zadarnică de a putea ascunde uciderea acelui străin, pe care, înnoptând la dânsul, l-a găzduit; că tu, urmându-i nevăzut, pentru dragostea ce avea către tine, te-ai arătat a doua zi ca un ostaș împărătesc, cerând să-ți dea pe călător; despre care tăgăduind că nu ar avea știință, i-ai descoperit fapta și l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, minune mai presus de toate minunile;
Bucură-te, cel care ai primit darul de a reface și a da viață trupului tăiat în bucăți;
Bucură-te, că vinovatul s-a îngrozit de puterea ta;
Bucură-te, că ucisul nu cunoștea de ce este mustrat el, spăimântându-se;
Bucură-te, că fapta aceasta n-ai voit să o descoperi îndată;
Bucură-te, că prin iconomia ta amândoi să găseau uimiți;
Bucură-te, prin care călătorul și-a în-deplinit voința, închinându-se ție;
Bucură-te, că și făgăduinței lui a urmat, aducând în biserica ta mari daruri;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine, mângâietorule;
Bucură-te, al celor ce te cinstesc mărite izbăvitorule;
Bucură-te, al fetelor sărace înzestrătorule;
Bucură-te, al celor căzuți în datorii grele ușurătorule;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule

Condac 11:
Taina aceasta mare a sfintei pronii, care prin tine s-a săvârșit, Mina, putându-se reface trupul cel tăiat în bucăți al călătorului ucis și a se aduce iarăși la viață, este de nepătruns; pentru care, minunându-ne de darul ce ți s-a dat ție de la Dumnezeu, cu credință cântăm: Aliluia!
Icos 11:
Iubitor de sine Eutropie a făgăduit un vas de argint pentru biserica ta. Și făcând două deopotrivă, acel cu numele tău i s-a părut mai frumos decât acel pentru dânsul; drept care a hotărât să-l oprească pentru sine. Tu însă, nesuferind înșelăciunea aceas-ta, ai luat vasul de la sluga lui când se spăla în corabie și cu dânsul dimpreună l-ai ținut în mare până când s-a mustrat Eutropie însuși de lăcomia sa; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că îndată ai scos pe sluga cu vasul din mare;
Bucură-te, că sluga întreg și nevătămat s-a înfățișat stăpânului său;
Bucură-te, că el, mulțumind lui Dumnezeu, a și dus vasul la biserică;
Bucură-te, mustrătorul lui Eutropie pentru îndrăzneala ce făcuse;
Bucură-te, îndreptătorul purtării sale celei lacome;
Bucură-te, scăparea slugii de la moarte pentru nevinovăția sa;
Bucură-te, că prin aceasta ai vrut să arăți puterea adevăratei credințe;
Bucură-te, că pentru faptă, iar nu pentru lucru ai înfrânt voința cea rea;
Bucură-te, că lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta laudă;
Bucură-te, că numele Lui s-a preaslăvit prin facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești cu Dânsul;
Bucură-te, mucenice prea folositorule;

Condac 12:
Văzându-se Sofia, o femeie oarecare din părțile Fecozaliei, care venea la biserica ta să se închine, amenințată a fi batjocorită pe cale de un oștean, a cerut de la tine ajutor cu glas, și îndată ai izbăvit-o de năvălirea aceluia, vădindu-l cu rușine către mai mulți; după care femeia a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!
Icos 12:
Șchiopul și o femeie mută, care de mult timp stăteau lângă biserica ta cu alți bolnavi așteptând vindecarea, te-au văzut la miezul nopții, zicând: șchiopule, scoală pe femeia aceea și mergi de aici; la care cuvinte, mâhnindu-se șchiopul, pentru că s-a crezut depărtat de tine, nu făcea nici o mișcare; tu însă, repetând porunca, el a trebuit să asculte și îndată s-au văzut amândoi vindecați; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, că șchiopul, spăimântându-se, a fugit;
Bucură-te, că muta, spăimântându-se, a vorbit;
Bucură-te, că și alți bolnavi ai tămăduit;
Bucură-te, că pe necredincioși i-ai smerit;
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit;
Bucură-te, că pe flămânzi i-ai hrănit;
Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit;
Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule;
Bucură-te, al celor prădați îndestulătorule;
Bucură-te, al Sofiei izbăvitorule;
Bucură-te, al asupriților mângâietorule;

Condac 13:
O, Preafericite Mucenice Mina! Ascultă rugăciunea noastră ce-ți aducem din toată inima, ca să ne izbăvești pe noi de boli și de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta și a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfântului Duh, le faci nouă celor ce cu credință cântăm: Aliluia! Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu... și Condacul întâi: Folositor și ajutător...
Icos 1:
Întrupându-Se Cuvântul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura, și printr-Însul a izvorât mulțimea mucenicilor, care au pătimit până la sânge, făcându-se apărători neputincioșilor; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Bucură-te, stea neapusă;
Bucură-te, rază de nematerialnic foc;
Bucură-te, lumina celor păgubiți;
Bucură-te, căderea celor răpitori;
Bucură-te, taina care destăinuiește nelegiuirea;
Bucură-te, stavilă care oprești rătăcirea;
Bucură-te, stâlp care împiedici necuviința;
Bucură-te, adânc care pierzi lăcomia;
Bucură-te, suflare care întărești inimile suferinzilor;
Bucură-te, mâna care descoperi prădăciunile;
Bucură-te, lanț care fereci pe făptuitorul celor rele;
Bucură-te, negură care întuneci gândurile necurate;
Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!
Condac 1:
Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.
După aceea se citește această
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit sufe-rințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenun-chind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)