Se afișează postările cu eticheta farmece. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta farmece. Afișați toate postările

vineri, 2 martie 2018

Rugăciunea de dezlegare de blesteme şi farmece a părintelui Ilarion Argatu




   Rugăciunea care ne-a rămas de la părintele Ilarion Argatu este una dintre cele mai puternice rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar funcționează numai dacă respecți anumite condiții.
1.Astfel, timp de 9 zile postește, iar lunea, miercurea și vinerea ține post negru până la ora 24.00. Dacă nu poți sta nemâncată până la miezul nopții, ține postul până la orele 18.00 sau, și mai bine, până la 21.00 și mănâncă numai o singură dată, evident, alimente de post.
2.În fiecare din cele 9 zile, fă 40 de metanii și rostește rugăciunea Tatăl Nostru de mai multe ori.
3.Între orele 22.00 și 24.00, așază 9 lumânări în formă de cruce și aprinde-le. Lipește-le pe o tavă, o placă de faianță sau o cărămidă și, foarte important, lasă-le să ardă complet.
Apoi fă 3 metanii, rostește Tatăl Nostru, apoi rugăciunea de dezlegare. Repetă această succesiune de 3 etape până ajungi la 40 de metanii.
Citește și Rugăciunea care se spune în post
Rugăciunea pentru dezlegare de blesteme
Iată care este rugăciunea părintelui Ilarion Argatu pentru dezlegare de blesteme:
“Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte, şi apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (aici, rostești numele tău), apără-mă!
Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmaşul meu (numele vrăjmașului), dezleagă-le! Dezleagă şi întru nimic să se prefacă, alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă şi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (numele tău), iartă-mă!
Dezleagă, Doamne, darul de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălţăminte, darul de Cununie, priceperi ca: priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere şi spor etc (aici completezi cu tot ce crezi că ţi-a fost legat). Amin!”
Cunoști și alte rugăciuni de dezlegare de blesteme? Ți s-a întâmplat să fii lovită de blesteme?
***
“Iartă-mă, Doamne:
Pr. Ilarion Argatu
– pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
– pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
– pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
– pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
– pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
– pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
– pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
– pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
– pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
– pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
– pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
– pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
– pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Îţi mulţumesc, Doamne:
– pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvoranddin Tine !
– pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
– pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
– pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
– pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
– pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
– pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
– pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
– pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
– pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
– pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
– pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
– pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin.
Sursa: certitudinea.ro

luni, 5 februarie 2018

Nu ne lepada,Maica Domnului,pe noi robii tai !




           Preasfântă şi Preanevinovată Maică Fecioară, nădejdea creştinilor şi adăpostirea păcătoşilor! Apără-ne pe toţi cei ce în necazuri alergăm la Tine, auzi suspinurile noastre, pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră. Stăpână şi Maica Dumnezeului nostru, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul Tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii Tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului Tău Acoperământ. Îndreaptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Marie, Preabuna şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne cu mijlocirea Ta. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră
        O,Stapana ,Imparateasa Cereasca ,TU imi esti Maica si nadejdea ,TU imi esti speranta si scaparea mea ,acoperamantul ,apararea si ajutorul meu.
IMPARATEASA mea cea prea buna si grabnic ajutatoare ,acopera-ma cu rugaciunea TA pe mine care am calcat poruncile FIULUI si DUMNEZEULUI TAU!
       O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru! Tu, Ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor nouă, celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii noştri sufleteşti, ca să vedem calea adevărului lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului Tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului Tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

sâmbătă, 3 februarie 2018

Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu (realizat de Pr. Daniil Sandu Tudor)


 

Auzind pe părintele Ciprian Negreanu vorbind așa de frumos de acatistul Rugului Aprins, dedicat Maicii Domnului, îl publicăm și noi cu bucurie pe site, pentru a-l primi în rugăciunile voastre. Iată mai jos spusele părintelui:
„Acatistul Rugului Aprins al lui Daniel Sandu Tudor, este cea mai frumoasă, cea mai deplină, cea mai bine aleasă limba românească folosită în afară de Steinhardt, de Jurnalul Fericirii, bine… şi de câţiva poeţi mari pe care îi avem, în frunte cu Mihai Eminescu.
Dar ca şi rugăciune nu cred că este în limba română rugăciune mai frumoasă scrisă… şi ca limbă română, şi ca înţelesuri teologice şi ca profunzime decât Acatistul Rugului Aprins al poetului, scriitorului, teologului Daniel Sandu Tudor, mort la Aiud, ca ieroschimonah. El era deja monah şi era schimnic, la Aiud în anul ‘62 sau ’63 şi îngropat într-un cimitir comun, nu se ştie unde este el, dar a murit pentru Hristos şi acolo la un moment dat, între icosele şi condacele acestui acatist, el zice: “Arcade doritului Mire”, vorbeşte despre întâlnirea dintre noi şi Dumnezeu şi zice “Arcade doritului Mire“ şi el vorbeşte despre arcadele acestea, de bolţi, că de loc de întâlnire dintre noi şi Dumnezeu, dar de fapt, el se referă la un lucru foarte… de fapt, tot trupul omenesc, el dă de înţeles acolo, că tot trupul omenesc este o arcadă de întâlnire cu Hristos, cu Mirele. Adică, ochii sunt sub aceste arcade rotunde, ei sunt pentru întâlnire şi pentru bucurie cu celălalt, dar în primul rând pentru a-L primi pe Mirele cu M mare, de a vedea în spatele lucrurilor şi în spatele a tot ce se întâmplă, pe Dumnezeu, şi de a-L putea detecta şi de a-L putea cunoaşte şi de a ne uni cu El.”
Iată și acatistul:
Condacul 1
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.
Icosul 1
Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam și prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 2-lea
Precistă prea-mângâioasă,
Doamnă Pruncă Cuvioasă!
Cu străina cuviinţă a cuvântului Tãu cald
şi chemarea cu priinţă dintru a minţii rugăciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrăznită înţelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vieţii noastre domn,
prin puterea curăţiei, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aleluia!
Icosul al 2-lea
Fecioară a neînseratului veac,
Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândă, bună, preasfântă Fecioară
polata Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară
deschide-ne „calea de sus”.
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
Şi noi să putem aşijderi cânta
aşa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu faţa în văpaia de rug,
fierbinte de har Ţie Îţi striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 3-lea
Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud,
prin gura lui Isaia proorocul de jar.
Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate înălţimile de dar:
„Că, iată, prunc ni se va naşte
şi un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor”.
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu toţii să putem striga: Aleluia!
Icosul al 3-lea
Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pre Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dar, şi voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea preaînaltă.
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită,
ca toţi să cântăm laolată
limpede şi fără ispită:
Bucură-Te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere şi împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândeţe prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneşte;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curăţie prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 4-lea
Cum să aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârşitele ispite ce ne-nfăşoară?
Fă-Te, Tu, nouă „zicerea” râvnită,
„măiestria cea bună a-nduhovnicirii”.
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Şi furaţi întru Tine, „Apatie luminoasă”,
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
un psaltiric şi adevărat: Aleluia!
Icosul al 4-lea
Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:
Bucură-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-Te, rãsuflul cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură-Te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-Te, întoarcere cu avânt a porumbiţei de duh;
Bucură-Te, zare arcuită cu heruvimice aripe;
Bucură-Te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-Te, vâslă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură-Te, sorbire a cerului, cu subţiatec înteles;
Bucură-Te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-Te, căldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură-Te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 5-lea
„Foc am venit să cobor pre pământ”,
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Şi Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
şi să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Şi cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Şi-nvăpăiaţi de sărbătoare în Domnul aşa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!
Icosul al 5-lea
De la Tine înţelegem Fecioară,
Stăruinţa cea neînţeleasă,
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei – nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găureşte piatra cea tare.
Fecioară, stăruieşte, aşadar,
şi peste a noastră împietrire.
Şi biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să-Ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-Te, îndrăzneala gingăşiei din „zicerea” Sfântului Nume;
Bucură-Te, ulcior al picăturii cu stăruinţă anume;
Bucură-Te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-Te, împărtăşanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-Te, revărsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-Te, mătania cea în fir a lui „miluieşte-mă”;
Bucură-Te, iureş ce mă răpeşte şi pre mine păcătosul;
Bucură-Te, noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul;
Bucură-Te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 6-lea
Fecioară Preasfântă, în faţa Ta
pururi, peste veac de ruşine, se vor da
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că Tu eşti sigiliul nestricăciunii,
Poartă – pentru cei isteţi – încuiată,
şi oglindă vie de trăirea minunii.
Tu cunoşti cã viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,
de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.
E vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii şi-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnic: Aleluia!
Icosul al 6-lea
Fecioară şi Maica noastră Curată!
Tu eşti într-adevăr trezia,
voinţa frunţii, în mir adunată,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inimă cu centrul învins
de străvezimea stărilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare-aminte,
care uneşti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gândului de gheaţă,
cu arsura iureşului de viaţă,
caldul şi recele puse-n cruce,
care pe Înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziş iute şi străin,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin;
ci, dimpotrivă, Îţi dă sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
şi faţă de care, pe cât se poate, ne plecăm
întreaga suflare să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 7-lea
La iscusinţa Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale sã ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
e cerută o grijă de întreagă neprihănire.
Nu e îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt „ne-nvăţaţii tainelor”,
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească
şi în vasele sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească,
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat şi curat,
Şi aşa cu toţi laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui Aleluia!
Icosul al 7-lea
Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă,
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti Marea Predanie îmbietoare
şi mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu şapte lumânări
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toţi îngerii şi sfinţii Te preamăresc:
Bucură-Te, blagoslovenie pascală a împlinirilor noi;
Bucură-Te, vârtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură-Te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-Te, scumpătate dăruită cu-atingere de har curăţitor;
Bucură-Te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură-Te, hărăzire cumplită de puteri sufleteşti negrăite;
Bucură-Te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-Te, unire în cuget a toate Bisericile împăcate;
Bucură-Te, adevăr de safir întru simţirea noastră încrustat;
Bucură-Te, sechină însufleţită ce ne dai liniştea de Sabat;
Bucură-Te, voroava înveşnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 8-lea
Împărăteasă, Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu eşti singura inimă de om întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului,
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului şi al cerului
curge la lăuntrul Tău
şi se-ngeamănă cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Căruţă de Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne şi pre noi cu darurile inimii, Binecuvântată!
Şi aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei Biserici,
din toată fiinţa Ţie ne vom da
ca drept şi sfânt să putem cânta: Aleluia!
Icosul al 8-lea
Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim ruşinaţi şi scăzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
„Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre
Domnul să umblăm.”
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrăţişează-ne ca pre nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate,
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate
ca să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, arca de alianţă a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viaţa se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Bisericã preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 9-lea
Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt şi eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând.
Către Tine mă aplec cu fruntea,
şi mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, aşezat fără cuvânt
aştept ca orbu-n puntea
„Luminii din adânc cea fără înserare,
şi care-i pusă-n om ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă în încăperea fiinţei”.
Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială,
Şi neajuns aş pune încă cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă şi fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!
Icosul al 9-lea
Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu eşti mai înalt-străvăzătoare
decât tot vârful Minţilor cereşti
şi cunoşti şi tot chipul rânduielii suprafireşti
pentru Schimbarea la Faţă cea izbăvitoare.
Tu eşti măiestria, eşti meşteşugul, eşti hărnicia,
şi toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia
prielnică să se mântuiască.
Şi pentru care gura noastră stăruie atâta să Te proslăvească:
Bucură-Te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la amănunt;
Bucură-Te, sofianică ştiinţă a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-Te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul vărsat;
Bucură-Te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-Te, măsură de picătură pentru o serafică pruncie;
Bucură-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucură-Te, cununa de litănii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-Te, izvod de scăunel pentru isihia rugătoare;
Bucură-Te, Tu zborul palmelor la răpirea cea drept în picioare;
Bucură-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 10-lea
O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subţire.
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig şi eu: Aleluia!
Icosul al 10-lea
Tu, Darnica Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
şi Sfântă Arghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de ţărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinţei
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iar să îţi pot cânta:
Bucură-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină;
Bucură-Te, duioşia pocăinţei ce ai lumina drept haină;
Bucură-Te, bogoslovia lacrimii, dezvăluirea Înţelepciunii;
Bucură-Te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-Te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-Te, uimirea umezită din privirea copilăriei;
Bucură-Te, porfira sudorilor împărătesti ale Aminului;
Bucură-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-Te, bunăvoinţa de rouă ce pe credincioşi îi întăreşti;
Bucură-Te, ajutorinţă, şi-n cădere a celor neduhovniceşti;
Bucură-Te, omofor care te aşterni peste orice slăbiciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 11-lea
Mulţumesc Ţie, Preamilostivă Maică-Fecioară,
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară,
Primejdia şi ispita sunt doară spre cercare.
Şi prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă năpădească
auzul, văzul şi graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Şi Iubitul meu Însuşi, Iisusul ceresc,
să vadă, să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă.
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea
Ca Domnul Însuşi să strige prin mine: Aleluia!
Icosul al 11-lea
O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!
Răneşte-te cu întrebările la Faţa lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Şi ce rãspuns sã auzi şi tu, în răspicări duhovniceşti:
De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,
întru lărgimea cea de aur a închipuirilor sfinţite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Şi-ai să ajungi atât de nalt-răsunător şi potrivit
cum e o trâmbiţă de laudă în care îngeri s-au rostit.
Şi-ntru simţiri gingaş vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări în aşteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flămânzi suntem şi Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toţi să-i strigăm cu un stih aşa:
Bucură-Te, Tu scară cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-Te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-Te, căldură de har ce până în carne năpădeşti;
Bucură-Te, străină lucrare ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură-Te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din fund;
Bucură-Te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-Te, luminiş suitor al unei minţi desţărmurite;
Bucură-Te, vedere în duh a tainelor necovârşite;
Bucură-Te, ciudată străfulgerare spre capul scării negrăit;
Bucură-Te, iluminarea din inimă ce eşti de nedestăinuit;
Bucură-Te, nemărginirea desăvârşirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 12-lea
Tu eşti Amma împărătească a sufletului meu.
Odihneşte-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale de auriu cărbune
să ard şi eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit a trăirii de rugăciune.
Şi dintru inelul Tău de răcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să îmi pot împrospăta,
cu unda harului Tău de nelipsit,
marea pace a odihnei săltătoare.
Şi mă încinge Sfântă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învăpăiat la alb să pot cânta
din toată isihia cunoştinţei: Aleluia!
Icosul al 12-lea
Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită,
dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
„ca nişte oştiri sub steagurile lor”.
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită
ca un palos neîmblânzitor.
Şi ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” fiii Tăi sârguitori,
toţi cei ai cetelor de pustnici, de anahoreţi,
spiţa Ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii Tale neţărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
„Gnoza cea curată” sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Ţi aşa:
Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihneşte binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul al 13-lea  (Acest condac se spune de trei ori)
O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci şi patru de alăute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Şi către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aleluia!
Icosul 1
Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam şi prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Condacul 1
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtaşi ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

joi, 11 ianuarie 2018

Acatist de vindecare către Sfântul Arhanghel Rafail




     Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Condacul 1
Voievod al Puterilor cereşti, călăuzitor şi mângâietor al neamului omenesc, Sfinte Arhanghel Rafail, ca unuia care stai înaintea Tronului Împăratului Slavei, ţie aducem această umilă cântare de mulţumire. Cu puterea şi cu mila ta, din toate bolile şi suferinţele ne slobozeşti, vindecând rănile noastre sufleteşti şi trupeşti, iar noi, lăudându-te, strigăm ţie cu credinţă: Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Icosul 1:
Îngerii din Cer au fost chemaţi la porunca Domnului Atotcuprinzător să se alăture vitejiei tale şi împreună cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să învingeţi oastea cea răzvrătită şi pe al ei conducător, alungându-i în genunea întunecată pentru veşnicie. Iar noi, încercând să înţelegem cu sufletul ceea ce mintea nu poate pricepe, cutremuraţi, cu frică şi cu bucurie strigăm unele ca acestea: 
Bucură-te, în care străluceşte Lumina cea fără de vârstă; 
Bucură-te, prin care vrăjmaşul a fost învins; 
Bucură-te, prin care s-a dovedit Puterea; 
Bucură-te, izbăvitorul nostru din cursele celui viclean; 
Bucură-te, prin care s-a primenit pământul şi cerul s-a umplut de veselie; 
Bucură-te, prin care s-a înfăptuit dreptatea Ziditorului; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 2-lea:
Văzând credincioşia şi râvna ta slujitoare, Cel Atotştiutor şi fără de început, ţi-a încredinţat spre pază şi învăţătură pe toţi aceia care vor să aducă alinare suferinţelor trupeşti ale făpturilor cu suflet, dându-ţi darul şi puterea de a vindeca orice rană sau boală. Lăudaţi fie în veac Domnul şi al Lui Sfânt Arhanghel, căci nu suntem singuri şi părăsiţi în ceasul durerilor noastre, străduindu-ne să cântăm cu guri omeneşti cântarea de slavă: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Ştim, Doamne, că patul de suferinţă şi tot felul de necazuri sunt o blândă mustrare pentru greşelile fără de număr pe care le înfăptuim în fiecare ceas, căci ne-am lepădat de Tine, iar acum rătăcim ca orbii în negură. Unde vom găsi lumina decât lângă Crucea dătătoare de viaţă pe care, răstignindu-Te, ai ridicat povara păcatului întregii omeniri? Cine să ne răcorească fierbinţeala şi să ne aline durerile, izvorând din ochii nostril lacrimi de adevărata pocăinţă? De aceea, cu genunchii plecaţi în faţa sfintei tale icoane, Sfinte Arhanghel Rafail, grăim ţie unele ca acestea: 
Bucură-te, acela ce ai darul de a vindeca orice boală, oricât ar fi de grea; 
Bucură-te, mare ajutător şi rugător spre iertarea păcatelor noastre; 
Bucură-te, cel ce stăruieşti pentru lungirea înspre pocăinţă a zilelor noastre; 
Bucură-te, călăuzitorul şi îndrumătorul celor ce vor să găsească leacul vindecărilor noastre; 
Bucură-te, că arăţi tainele ierburilor şi tuturor mineralelor folositoare în grabnica însănătoşire; 
Bucură-te, când mulţumirile noastre se înalţă ca aurul tămâiei spre slava Sfintei Treimi; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 3-lea:
„Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”, rostea împăratul Solomon; dar noi în sminteală şi necurăţii de tot felul ne petrecem zilele şi nopţile, dând prilej de bucurie diavolilor care ne supun tuturor ispitelor, căci nu ştim să cântăm laolaltă cu îngerii: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Stăpână milostivă, mâinile Tale împreunate cer milă şi îndurare de la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, iar lacrimile Tale ne spală sufletul de noroiul greşelilor; cu ştiinţă şi fără de ştiinţă îţi aducem ţie, cea plină de iubire, care ne înconjori cu blândeţea şi gingăşia Ta, sub sfântul tău Acoperământ. Iar pe tine, Arhanghele, cel ce ne poţi tămădui rănile sufleteşti şi trupeşti, cu durere şi cu umilinţă, te lăudăm cu unele ca acestea: 
Bucură-te, că primeşti ajutor de la Aceea care a purtat în pântecele feciorelnic mântuirea neamului omenesc; 
Bucură-te, cel ce i-ai însoţit spre ştiinţă pe sfinţii Cosma şi Damian; 
Bucură-te, de la care au primit învăţătură Sfinţii Chir şi Ioan, ca şi Sfântul Mucenic Modest, spre alinarea celor ce nu se vaită cu glas omenesc; 
Bucură-te, călăuzitorul paşilor şi îndreptătorul Sfântului mucenic Pantelimon, la moaştele căruia alergăm necontenit; 
Bucură-te, cel ce ai dăruit-o şi pe Cuvioasa Parascheva, ocrotitoare a ţării noastre , de la care şi azi primim vindecare; 
Bucură-te, cel ce oricând îndrumi pe cei ce urmeaza calea medicinei, spre folosul semenilor lor; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 4-lea:
„În dar aţi luat, în dar să daţi”, a spus Domnul nostru Iisus Hristos, dându-le putere de sus ucenicilor Săi; iar cei ce ştiu că vindecarea este pe măsura credinţei, cu ochii plini de lumina speranţei privesc spre Slava Bunului Dumnezeu, primind ajutor de la Sfinţii Apostoli şi de la toţi Sfinţii vindecători, împreună cu cetele îngereşti cântând cântare de mulţumire: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
În fundul prăpastiei unde m-a prăbuşit nebunia mea, plin de răni urât mirositoare şi cu sufletul ferecat, mi-am adus aminte aminte de lucrul mâinilor Tale şi am plâns şi am strigat NumeleTău. Eu sunt oaia rătăcită care aleargă spre păstorul ei, eu sunt fiul care a risipit averea părintelui său, dar astăzi mă întorc la Tine. Primeşte-mă, Părinte, pune un nou început vieţii mele, iar Sfântul Arhanghel Rafail să mă acopere cu darul său şi pe mine, păcătosul, ca împreună cu cei miluiţi să putem striga aşa: 
Bucură-te, cel ce nu te-ai depărtat de noi în ceasul plânsului şi amărăciunii noastre; 
Bucură-te, cel ce ne-ai legat rănile sufleteşti, ungâdu-le cu mirul iertării; 
Bucură-te, cel ce ne-ai curăţit mădularele putregăite cu ierburile şi seva pământului; 
Bucură-te, cel ce te-ai ostenit veghindu-ne după boală ca să nu cădem iar în ispită; 
Bucură-te, cel ce ne-ai scos din boala întunecimii şi ne-ai deschis ochii sufletului pentru a vedea cărarea; 
Bucură-te, cel ce îngrijeşti să nu ne abatem nicicând din drumul care duce spre adevăr; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 5-lea:
Sfinte Arhanghel Rafail, ne rugăm ţie ca aceluia ce, străjuind Tronul Celui de Necuprins, ai primit în paza ta şi lumina soarelui şi vântul serii care alungă arşiţa, îndepărtând seceta. Învaţă-ne pe noi, păcătoşii, să ne bucurăm de fiecare clipă ale acestei vieţi trecătoare, cântând laolaltă cu întreaga creaţie divină: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Ca puful de păpădie este viaţa omului şi ca nisipul mării sunt păcatele lui. Tinereţea se crede fără sfârşit, dar trece ca o clipă şi vine lunga vreme a plângerii şi a suferinţei. Sufletul plin de păcate, mintea o întunecă şi lasă boala să se cuibărească şi să muşte fără milă din trupul vlăguit de putere. De aceea ajutor cerem ţie, pentru ca, păzind comorile dăruite prin Harul Sfântului Botez, să te lăudăm cu grăiri ca acestea: 
Bucură-te, cel ce ne povăţuieşti în facerea de bine, spre folosul aproapelui nostru şi Slava Bunului Dumnezeu; 
Bucură-te, cel ce ne însoţeşti în căutarea florilor şi ierburilor tămăduitoare, ca şi a mineralelor vindecătoare dăruite de pământ; 
Bucură-te, cel ce ne înveţi când şi cum să le folosim pe acestea pentru vindecarea feluritelor boli; 
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să luptăm împotriva diavolilor şi a supuşilor lor cu chip omenesc ce folosesc licori din ierburi ca să înnebunească simţurile; 
Bucură-te, cel ce surpi lucrarea necurată prin care se rătăcesc minţile tinerilor, salvându-i din desfrânare şi pofte de tot felul; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 6-lea:
Prin marea grijă şi iubirea Treimii cea de o Fiinţă, am învăţat de la tine că boala trupului este lipsa îngrijirii sufletului, căci sufletul care este neiertător, nemilos, avar sau plin de egoism, trăieşte într-un trup în care inima şi toate cele dinlăuntru sunt ca o cămară plină de praf, dezordine şi murdărie. Ajută-ne să ne curăţim prin lacrimi de pocăinţă, pentru a nu fi asemeni mormintelor despre care vorbea Mântuitorul nostru, iar buzele noastre să rostească neîncetat cântare de umilinţă: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Binecuvântată este întreaga lucrare a Prea Sfintei Treimi şi binecuvântată este această ţară, cu munţii şi câmpiile ei, cu izvoarele şi pădurile în care Cel de Sus a aşezat flori şi ierburi felurite, cu marea şi vieţuitoarele ei; binecuvântat este acest pământ, în ale cărui măruntaie se găsesc săruri şi minerale după trebuinţă. Cu smerenie închinându-ne Celui ce le-a făurit, lăudăm pe cel ce le are în grija sa cu aceste cuvinte: 
Bucură-te, cel care ne deschizi ochii şi inimile în a vedea durerile celui de lângă noi; 
Bucură-te, cel ce nu îngădui răgaz până la deplina însănătoşire a celui căzut în suferinţă; 
Bucură-te, cel ce ne întăreşti în a posti şi a veghea în rugăciune pentru cei bolnavi; 
Bucură-te, cel ce ne înveţi să ne vindecăm mai întâi sufletul, iar mai apoi trupul; 
Bucură-te, cel ce birui diavolul şi lucrările vrăjitoreşti făcute cu ierburi şi minerale spre uciderea înceată a trupului şi a sufletului; 
Bucură-te, cel ce ne sfătuieşti să nu trecem pe lângă durere nepăsători, ajutor dând şi neaşteptând răsplată; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 7-lea:
Tu nu ai numai darul încetării oricărei boli a celor ce cu nădejde se roagă ţie, după Sfânta şi Preacurata Maică a Domnului Iisus Hristos, căci, ocrotindu-i pe vindecătorii din lume şi din sihăstrie, ai în baza şi în grija ta şi pe călători şi pelerini, veghind asupra lor ca ispitele sau primejdiile să nu îi împiedice să dea cântare de mulţumire şi slavă: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Cei ce se pregătesc de drum aleargă cu credinţă la icoana ta, căci chipul tău atât de blând şi plin de bunătate, toiagul şi diadema de raze de pe fruntea ta îi umple de bucurie; de la noi toţi, călători vremelnici, primeşte aceste cuvinte umile de laudă: 
Bucură-te, cel ce porţi toiagul drumeţului, învăţându-ne să păşim numai pe calea care duce spre mântuire; 
Bucură-te, cel ce ne însoţeşti în peregrinările prin această viaţă trecătoare, dezvăluindu-ne binele şi ferindu-ne de ispite; 
Bucură-te, cel ce ne îndemni să mergem înainte, spre Lumina cea fără de margini, păstrându-ne sănătoşi până la sfârşit; 
Bucură-te, cel ce ne porţi pe aripile nevăzute, arătându-ne slava cea dumnezeiască, aşa cum l-ai călăuzit pe părintele nostru Enoh; 
Bucură-te, cel ce ne întorci fericiţi şi iluminaţi la casele noastre, spre a-L mărturisi pe Dumnezeu, la fel cum l-ai întors şi pe acela; 
Bucură-te, cel ce veghezi ca drumul spre cele cereşti şi pământeşti să ne fie pe înţeles, învăţând să grăim Adevărul pentru semenii noştrii; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 8-lea:
„Adu-ţi aminte de mine şi caută spre mine şi nu mă pedepsi pentru păcatele mele şi pentru greşelile mele şi ale părinţilor mei, căci am păcătuit înaintea Ta” striga către cer, în orbirea lui trupească, Tobit, robul Tău. Iar tu, Sfinte Arhanghel Rafail, ai fost trimis din slava cerească pentru a-l sfătui pe fiul celui în suferinţă în drumurile lui, stăruind să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
La chemarea tatălui său, Tobie a alergat şi, luând sfaturile folositoare pentru suflet, a pornit la vremea sorocită către Ragheşul Midiei. Orice clipă ai fost lângă el, Sfinte Arhanghel Rafail, şi ca un înger păzitor l-ai ocrotit, vestindu-i vrerea Domnului, arătându-i cele ce au fost şi cele ce aveau să fie, pentru care auzi de la noi unele ca acestea: 
Bucură-te, că Tobit a fost fără de păcat în faţa Celui de Sus, povăţuindu-l şi pe fiul său cum să urmeze Legea; 
Bucură-te, că ai fost ales din Slava Tatălui Ceresc în a-l veghea pe Tobie, pentru a-i deschide ochii spre cele de sus şi cele de sub cer; 
Bucură-te, că i-ai dat lui taina vindecării de demon prin arderea măruntaielor peştelui prins; 
Bucură-te, cel ce i-ai ales soţie din neamul lui Moise şi le-ai ocrotit căsătoria, ca nimic rău să nu li se întâmple; 
Bucură-te, cel ce i-ai pregătit lui Tobie leacul pentru albeaţa ochilor tatălui său care, recăpătând vederea, a lăudat de îndată pe Dumnezeu cu toată casa lui; 
Bucură-te, cela ce n-ai primit plată pentru îndelungată osteneala ta, învăţându-i pe toţi să binecuvinteze pe Stăpân, iar nu pe slujitor; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 9-lea:
Cine nu L-a cunoscut pe Dumnezeu singur şi nemângâiat îşi numără clipele, dar fericiţi în veac sunt cei ce cu credinţă se îndreaptă spre lumină, căci aceia se vor bucura de pacea Lui, iar ochii sufletuluu lor râzând veşnic se vor veseli. Binecuvântaţi cei ce Te iubesc, ei au învăţat să cânte împreună cu îngerii Tăi: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Naşterea Ta, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, vestită a fost celor umili şi sărmani prin îngerul trimis să aducă solie, iar Slava Domnului a strălucit împrejurul celor mici, înfricoşându-i şi umplându-i de mirare. Dar tu, ca un iubitor de oameni, Sfinte Arhanghel Rafail, ai binevestit bucuria mântuirii noastre, a tuturor, pentru care, cu sfială îndrăznim să cântăm ţie: 
Bucură-te, cel ce lângă Tronul Împăratului cu ochi nelumeşti te oglindeşti în slava cea de necuprins; 
Bucură-te, cel ce te-ai înfăţişat mai înainte păstorilor, împreună cu oastea cerească taina cea de neînţeles a Naşterii Mielului vestind; 
Bucură-te, că i-ai învăţat să cânte „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, luminându-le drumul spre ieslea din Betleem; 
Bucură-te, că ai picurat roaua speranţei în sufletul acelora şi astăzi încredere ne dai şi nouă cu solirile tale pe lângă Cel fără de Început; 
Bucură-te, cel ce ai milă şi îndurare şi cu puterea vindecării aduci pace, sănătate şi bucurie poporului dreptcredincios; 
Bucură-te, protector al tinerilor, far dumnezeiesc ce le ocroteşti viitorul, îndemnându-i la iubirea de semeni, căci „Milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat”; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 10-lea:
Cum să găsim cuvintele care să poată descrie frumuseţea şi bunătatea darurilor tale, cel ce stai în veşnica lumină ascultând cetele serafimilor: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, ocrotindu-ne cu iubirea şi rugăciunile tale, domolind mânia ce cu dreptate se abate asupră-ne, cei ce L-am vândut pe mai puţin decât o sărutare şi care ne-am depărtat de cântarea cea de folos: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Se cutremură pământul de răutatea faptelor noastre, gândurile rele şi vorbele murdare se adună ca o grindină de smoală şi ucid tot ceea ce este mai pur în noi: scânteia divină pe care am primit-o în dar la naştere şi pe care n-am ştiut să o prefacem în candelă dogorind de dragostea pentru Dumnezeu. De aceea strigăm ţie, nădejdea noastră de iertare, unele ca acestea: 
Bucură-te, păstrând viu în mintea noastră ceasul judecăţii şi îngrădeşte-ne cu frica de moarte; 
Bucură-te, ajutorul nostru în a înfăptui oricând nu voia păcătoasă a minţii, ci Voia Celui ce ni te-a dăruit Înger păzitor; 
Bucură-te, că nu ne laşi să rătăcim la răspântia dintre fiinţă şi nefiinţă; 
Bucură-te, cel ce ne-ai plecat genunchii şi ai sângerat în noi balaurul cel groaznic al trufiei; 
Bucură-te, cel ce ai dezlegat lacrimile părerilor de rău din ochii uscaţi de desfătarea plăcerilor lumeşti; 
Bucură-te, cel ce ne iei de mână ca pe copii, luminându-ne în suferinţă ca să nu cădem în prăpastia deznădejdii; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 11-lea:
„Omul bun, din visteria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rău, din visteria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui. Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?” Dar pe mine ticălosul, cine m-a călăuzit? Am avut ochi şi nu am văzut, urechile nu am auzit, iar buzele mele mai lesne le-a fost să rostească minciuna decât a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Doamne, întru dreptate m-ai pedepsit, întru dreptate mi-ai luat vederea, ticălosul de mine, că nu am privit la durerea aproapelui meu; cu dreptate mi-ai luat auzul, căci surd am fost la strigătul fratelui meu. Ca Iov sunt însingurat, dar n-am curaj să Te chem, rănile şi bolile sapă în mine ca viermele în fructul cel copt, sunt ca o casă goală şi plină de păianjeni. Curăţă-mă, Sfinte Arhanghel Rafail, când cu ultima suflare şoptesc acestea: 
Bucură-te, cel ce din slava Domnului ai coborât şi nu ţi-a fost scârbă de mine, cel plin de bube şi noroi;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe m-ai întors din calea fărădelegilor mele, spunându-mi pas cu pas unde şi cum am greşit; 
Bucură-te, cel ce mi-ai dăruit toiagul tău şi m-ai învăţat să lovesc capul şarpelui cel ispititor; 
Bucură-te, că nu m-ai părăsit până la sfârşit şi tovarăş de drum plin de înţelepciune şi iubire mi-ai fost;
Bucură-te, că leacuri mi-ai dăruit, rănile mi-ai legat, speranţă sădind în mine şi sănătos m-ai redat Domnului meu; 
Bucură-te, cel ce m-ai îndemnat să spovedesc păcatele şi neputinţa, spre dulcea mântuire a sufletului meu; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghele Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 12-lea:
Ziua este pe sfârşit, se apropie săcerătorul să culeagă spicele şi pleava să o arunce în foc; înserarea vine peste vie şi stăpânul va culege rodul, răsplătind lucrătorii. Şi glas se va auzi din Cer: „ştiu faptele tale, iată a lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu”, cântând cu tot sufletul: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Înconjurat eşti, Doamne, Dumnezeul meu, de şapte Îngeri cu şapte trâmbiţe aşteptând semnul Mielului prin care va începe judecata cea de pe urmă, când cerurile se vor deschide pe cei drepţi primind, şi nimeni nu va mai flămânzi, nici înseta, căci Cel ce stă în mijlocul Tronului îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii. Atunci, dar mai ales acum, te implorăm Sfinte Arhanghel Rafail să ceri milă şi îndurare pentru noi, care te slăvim cu unele ca acestea: 
Bucură-te, diamant de preţ care străluceşti în inelul ce-L străjuieşte pe Împăratul lumilor; 
Bucură-te, cel ce ceri necontenit iertare şi lăsare de păcate pentru poporul dreptcredincios; 
Bucură-te, cel ce nu vei zăbovi la chemarea Stăpânului, când satana şi cei care lucreaza fărăgedelegea vor fi pedepsiţi; 
Bucură-te, că se va şterge orice lacrimă şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere; 
Bucură-te, cel ce stăruieşti pentru tămăduirea neamurilor înspre iertarea lor şi a urmaşilor lor până la venirea acelor zile; 
Bucură-te, Sfinte Arhanghel Rafail, cel care ştergi lacrimile durerilor noastre!
Condacul al 13-lea:
O, Sfinte Arhanghel Rafail, vezi durerea noastră, vezi pocăinţa şi neputinţa noastră! Primeşte această puţină rugăciune care spre lauda ta se aduce şi cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos, iertare de păcate, sănătate, milă şi izbăvire de focul cel veşnic, pentru ca în lăcaşurile de lumină, laolaltă cu îngerii şi sfinţii să ne învrednicim să-I cântăm în veci: Aliluia! (se zice de trei ori).
Apoi se citesc Icosul 1: „Îngerii din cer…” şi Condacul 1: „Voievod al Puterilor cereşti …” după care se citeşte rugăciunea:
Rugăciune
Dacă nu Te-aş fi întâlnit, aş fi fost fără de păcat. Dar eu am umblat pe cărările Tale, alături de Tine. Te-am cunoscut îndeaproape şi ţi-am ascultat cuvântul. O, glasul Tău atât de mângâietor făcea şi ciripitul păsăsrilor să înceteze, gâzele se opreau pe firul ierbii, vântul adia mai lin şi până şi timpul stătea pe loc; mâinile Tale ridicate asupra noastră, binecuvântând întreaga fire, ochii Tăi luminoşi care revărsau râuri de speranţă, tristeţea Ta de neînţeles, Iisuse Hristoase, bunul meu învăţător!
Cu mine ai împărţit bucata de pâine şi peştii, lângă mine ai închinat apa transformată în vin, început al Legii celei noi, cu mine Ţi-ai împărţit haina, cămaţa şi tot ce ai avut al meu a fost. Mi-ai arătat cele ce nu cunoşteam şi mi-ai vegheat odihna, eu dormind ca un ticălos, iar Tu rugându-te pentru mine cu lacrimi de sânge. Din mine ai scos demonii ce mă ţineau legat în lanţuri când tuturor le era frică, mie mi-ai îndreptat mădularele şi m-ai ridicat din patul ce mă ţinea ţintuit; tină ai pus pe ochii mei orbi şi culorile lumii am văzut prin Tine, gura mea aia deschis-o şi ai dăruit cântarea îngerilor din cer auzului meu. Pe mine m-ai redat mie însumi. Şi eu m-am lepădat de Tine. În ceasul acela eu nu eram acolo. Nici n-am aflat de Învierea Ta. Beat de fericirea de a fi fost întreg, am uitat de tot şi de toate. Şi călău n-am făcut, omorând binele în mine şi în fraţii mei, cărora le căutam mereu pricină. Şi avar m-am făcut, şi bârfitor, şi mincinos, şi nimic din ceea ce a fost rău nu mi-a fost ascuns mie, în desfrânarea puturoasă în care-mi petreceam zilele. Dar oricâte averi aş fi avut, oricâte plăceri mi-aş fi îndeplinit, era mereu ceva care lipsea şi nu-mi găseam mulţumirea.
Iar în noaptea vieţii mele, căci mor eram fără să ştiu, Arhanghelul Domnului, Rafail, a fost trimis în casa desfătărilor mele şi cu glas de tunet a zis: „Nebune, uite pe Cine ai părăsit!”, apoi mi-a luat negura de pe ochii sufletului, deschizându-i înspre Slava Ta. Atunci am strigat pământului: deschide-te şi acoperă-mă, că de nimic nu sunt vrednic!
Din pustiul care mă înconjoară, mărturisesc în faţa tuturor, Doamne, că eu sunt cel ce Te-a urmat şi apoi Te-a osândit fără de vină; eu sunt cel ce Te-a trădat cu un sărut şi eu Te-am biciuit, însângerându-ţi Trupul. Coroană de spini Ţi-am aşezat pe frunte şi mâna mea a bătut piroanele. Eu Te-am răstignit, Dumnezeul meu, cu nemernicia mea, cu uitarea şi cu neiubirea mea.
Am cerut îngerului să deschidă cerurile şi ploaie de foc să cadă peste mine, să ridice munţii şi să-i prăvălească peste ticăloşia mea, să adune apele puhoaie şi să se reverse peste suflarea mea de otravă. Ca mielul hăituit de lup alergam fără să găsesc scăpare, până când m-am prăbuşit, iar părerile de rău m-au preschimbat în râu de lacrimi şi am aflat că în tot acest timp ceea ce mi-a lipsit a fost chipul Tău în mine. Şi am văzut Lumina. Timpul se scurge, mă arde blând şi necontenit dorul de Tine, Iisuse Hristoase, dulcele meu Mântuitor. Aşezat pentru totdeauna lângă Crucea împodobită cu ghirlande de trandafiri roşii ca sângele pe care L-ai vărsat şi pentru mine, Te mărturisesc laolaltă cu vameşul, desfrânata şi tâlharul, chemându-te în ajutor. Sfinte Arhanghel Rafail, cu puterea ta, cere milă şi îndurare pentru mine cel ce m-am întors, şi roagă-L ca atunci când uşa strâmtă se va închide, eu să fiu ultimul care-i va fi trecut pragul şi ca atâţia rătăciţi care au găsit Calea, să aud şi eu „iertate-ţi sunt păcatele”, întru Slava veşnică a Celui fără de Început al nostru Părinte, al Fiului Său Unuia Născut şi a Mângâietorului Duh dătător de viaţă, în vecii vecilor. Amin.