Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu (realizat de Pr. Daniil Sandu Tudor)

 

Auzind pe părintele Ciprian Negreanu vorbind așa de frumos de acatistul Rugului Aprins, dedicat Maicii Domnului, îl publicăm și noi cu bucurie pe site, pentru a-l primi în rugăciunile voastre. Iată mai jos spusele părintelui:

„Acatistul Rugului Aprins al lui Daniel Sandu Tudor, este cea mai frumoasă, cea mai deplină, cea mai bine aleasă limba românească folosită în afară de Steinhardt, de Jurnalul Fericirii, bine… şi de câţiva poeţi mari pe care îi avem, în frunte cu Mihai Eminescu.

Dar ca şi rugăciune nu cred că este în limba română rugăciune mai frumoasă scrisă… şi ca limbă română, şi ca înţelesuri teologice şi ca profunzime decât Acatistul Rugului Aprins al poetului, scriitorului, teologului Daniel Sandu Tudor, mort la Aiud, ca ieroschimonah. El era deja monah şi era schimnic, la Aiud în anul ‘62 sau ’63 şi îngropat într-un cimitir comun, nu se ştie unde este el, dar a murit pentru Hristos şi acolo la un moment dat, între icosele şi condacele acestui acatist, el zice: “Arcade doritului Mire”, vorbeşte despre întâlnirea dintre noi şi Dumnezeu şi zice “Arcade doritului Mire“ şi el vorbeşte despre arcadele acestea, de bolţi, că de loc de întâlnire dintre noi şi Dumnezeu, dar de fapt, el se referă la un lucru foarte… de fapt, tot trupul omenesc, el dă de înţeles acolo, că tot trupul omenesc este o arcadă de întâlnire cu Hristos, cu Mirele. Adică, ochii sunt sub aceste arcade rotunde, ei sunt pentru întâlnire şi pentru bucurie cu celălalt, dar în primul rând pentru a-L primi pe Mirele cu M mare, de a vedea în spatele lucrurilor şi în spatele a tot ce se întâmplă, pe Dumnezeu, şi de a-L putea detecta şi de a-L putea cunoaşte şi de a ne uni cu El.”

Iată și acatistul:

Condacul 1

Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Icosul 1

Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam și prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:

Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 2-lea

Precistă prea-mângâioasă,
Doamnă Pruncă Cuvioasă!
Cu străina cuviinţă a cuvântului Tãu cald
şi chemarea cu priinţă dintru a minţii rugăciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrăznită înţelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vieţii noastre domn,
prin puterea curăţiei, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aleluia!

Icosul al 2-lea

Fecioară a neînseratului veac,
Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândă, bună, preasfântă Fecioară
polata Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară
deschide-ne „calea de sus”.
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
Şi noi să putem aşijderi cânta
aşa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu faţa în văpaia de rug,
fierbinte de har Ţie Îţi striga
unele ca acestea-n amurg:

Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 3-lea

Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud,
prin gura lui Isaia proorocul de jar.
Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate înălţimile de dar:
„Că, iată, prunc ni se va naşte
şi un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor”.
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu toţii să putem striga: Aleluia!

Icosul al 3-lea

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pre Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dar, şi voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea preaînaltă.
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită,
ca toţi să cântăm laolată
limpede şi fără ispită:

Bucură-Te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere şi împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândeţe prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneşte;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curăţie prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 4-lea

Cum să aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârşitele ispite ce ne-nfăşoară?
Fă-Te, Tu, nouă „zicerea” râvnită,
„măiestria cea bună a-nduhovnicirii”.
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Şi furaţi întru Tine, „Apatie luminoasă”,
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
un psaltiric şi adevărat: Aleluia!

Icosul al 4-lea

Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:

Bucură-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-Te, rãsuflul cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură-Te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-Te, întoarcere cu avânt a porumbiţei de duh;
Bucură-Te, zare arcuită cu heruvimice aripe;
Bucură-Te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-Te, vâslă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură-Te, sorbire a cerului, cu subţiatec înteles;
Bucură-Te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-Te, căldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură-Te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 5-lea

„Foc am venit să cobor pre pământ”,
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Şi Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
şi să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Şi cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Şi-nvăpăiaţi de sărbătoare în Domnul aşa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!

Icosul al 5-lea

De la Tine înţelegem Fecioară,
Stăruinţa cea neînţeleasă,
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei – nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găureşte piatra cea tare.
Fecioară, stăruieşte, aşadar,
şi peste a noastră împietrire.
Şi biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să-Ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-Te, îndrăzneala gingăşiei din „zicerea” Sfântului Nume;
Bucură-Te, ulcior al picăturii cu stăruinţă anume;
Bucură-Te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-Te, împărtăşanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-Te, revărsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-Te, mătania cea în fir a lui „miluieşte-mă”;
Bucură-Te, iureş ce mă răpeşte şi pre mine păcătosul;
Bucură-Te, noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul;
Bucură-Te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 6-lea

Fecioară Preasfântă, în faţa Ta
pururi, peste veac de ruşine, se vor da
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că Tu eşti sigiliul nestricăciunii,
Poartă – pentru cei isteţi – încuiată,
şi oglindă vie de trăirea minunii.
Tu cunoşti cã viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,
de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.
E vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii şi-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnic: Aleluia!

Icosul al 6-lea

Fecioară şi Maica noastră Curată!
Tu eşti într-adevăr trezia,
voinţa frunţii, în mir adunată,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inimă cu centrul învins
de străvezimea stărilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare-aminte,
care uneşti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gândului de gheaţă,
cu arsura iureşului de viaţă,
caldul şi recele puse-n cruce,
care pe Înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziş iute şi străin,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin;
ci, dimpotrivă, Îţi dă sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
şi faţă de care, pe cât se poate, ne plecăm
întreaga suflare să-Ţi cântăm:

Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 7-lea

La iscusinţa Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale sã ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
e cerută o grijă de întreagă neprihănire.
Nu e îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt „ne-nvăţaţii tainelor”,
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească
şi în vasele sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească,
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat şi curat,
Şi aşa cu toţi laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui Aleluia!

Icosul al 7-lea

Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă,
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti Marea Predanie îmbietoare
şi mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu şapte lumânări
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toţi îngerii şi sfinţii Te preamăresc:

Bucură-Te, blagoslovenie pascală a împlinirilor noi;
Bucură-Te, vârtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură-Te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-Te, scumpătate dăruită cu-atingere de har curăţitor;
Bucură-Te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură-Te, hărăzire cumplită de puteri sufleteşti negrăite;
Bucură-Te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-Te, unire în cuget a toate Bisericile împăcate;
Bucură-Te, adevăr de safir întru simţirea noastră încrustat;
Bucură-Te, sechină însufleţită ce ne dai liniştea de Sabat;
Bucură-Te, voroava înveşnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 8-lea

Împărăteasă, Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu eşti singura inimă de om întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului,
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului şi al cerului
curge la lăuntrul Tău
şi se-ngeamănă cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Căruţă de Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne şi pre noi cu darurile inimii, Binecuvântată!
Şi aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei Biserici,
din toată fiinţa Ţie ne vom da
ca drept şi sfânt să putem cânta: Aleluia!

Icosul al 8-lea

Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim ruşinaţi şi scăzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
„Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre
Domnul să umblăm.”
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrăţişează-ne ca pre nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate,
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate
ca să-Ţi cântăm:

Bucură-Te, arca de alianţă a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viaţa se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Bisericã preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 9-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt şi eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând.
Către Tine mă aplec cu fruntea,
şi mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, aşezat fără cuvânt
aştept ca orbu-n puntea
„Luminii din adânc cea fără înserare,
şi care-i pusă-n om ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă în încăperea fiinţei”.
Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială,
Şi neajuns aş pune încă cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă şi fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!

Icosul al 9-lea

Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu eşti mai înalt-străvăzătoare
decât tot vârful Minţilor cereşti
şi cunoşti şi tot chipul rânduielii suprafireşti
pentru Schimbarea la Faţă cea izbăvitoare.
Tu eşti măiestria, eşti meşteşugul, eşti hărnicia,
şi toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia
prielnică să se mântuiască.
Şi pentru care gura noastră stăruie atâta să Te proslăvească:

Bucură-Te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la amănunt;
Bucură-Te, sofianică ştiinţă a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-Te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul vărsat;
Bucură-Te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-Te, măsură de picătură pentru o serafică pruncie;
Bucură-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucură-Te, cununa de litănii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-Te, izvod de scăunel pentru isihia rugătoare;
Bucură-Te, Tu zborul palmelor la răpirea cea drept în picioare;
Bucură-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 10-lea

O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subţire.
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig şi eu: Aleluia!

Icosul al 10-lea

Tu, Darnica Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
şi Sfântă Arghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de ţărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinţei
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iar să îţi pot cânta:

Bucură-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină;
Bucură-Te, duioşia pocăinţei ce ai lumina drept haină;
Bucură-Te, bogoslovia lacrimii, dezvăluirea Înţelepciunii;
Bucură-Te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-Te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-Te, uimirea umezită din privirea copilăriei;
Bucură-Te, porfira sudorilor împărătesti ale Aminului;
Bucură-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-Te, bunăvoinţa de rouă ce pe credincioşi îi întăreşti;
Bucură-Te, ajutorinţă, şi-n cădere a celor neduhovniceşti;
Bucură-Te, omofor care te aşterni peste orice slăbiciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 11-lea

Mulţumesc Ţie, Preamilostivă Maică-Fecioară,
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară,
Primejdia şi ispita sunt doară spre cercare.
Şi prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă năpădească
auzul, văzul şi graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Şi Iubitul meu Însuşi, Iisusul ceresc,
să vadă, să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă.
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea
Ca Domnul Însuşi să strige prin mine: Aleluia!

Icosul al 11-lea

O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!
Răneşte-te cu întrebările la Faţa lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Şi ce rãspuns sã auzi şi tu, în răspicări duhovniceşti:
De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,
întru lărgimea cea de aur a închipuirilor sfinţite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Şi-ai să ajungi atât de nalt-răsunător şi potrivit
cum e o trâmbiţă de laudă în care îngeri s-au rostit.
Şi-ntru simţiri gingaş vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări în aşteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flămânzi suntem şi Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toţi să-i strigăm cu un stih aşa:

Bucură-Te, Tu scară cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-Te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-Te, căldură de har ce până în carne năpădeşti;
Bucură-Te, străină lucrare ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură-Te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din fund;
Bucură-Te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-Te, luminiş suitor al unei minţi desţărmurite;
Bucură-Te, vedere în duh a tainelor necovârşite;
Bucură-Te, ciudată străfulgerare spre capul scării negrăit;
Bucură-Te, iluminarea din inimă ce eşti de nedestăinuit;
Bucură-Te, nemărginirea desăvârşirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 12-lea

Tu eşti Amma împărătească a sufletului meu.
Odihneşte-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale de auriu cărbune
să ard şi eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit a trăirii de rugăciune.
Şi dintru inelul Tău de răcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să îmi pot împrospăta,
cu unda harului Tău de nelipsit,
marea pace a odihnei săltătoare.
Şi mă încinge Sfântă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învăpăiat la alb să pot cânta
din toată isihia cunoştinţei: Aleluia!

Icosul al 12-lea

Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită,
dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
„ca nişte oştiri sub steagurile lor”.
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită
ca un palos neîmblânzitor.
Şi ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” fiii Tăi sârguitori,
toţi cei ai cetelor de pustnici, de anahoreţi,
spiţa Ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii Tale neţărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
„Gnoza cea curată” sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Ţi aşa:

Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihneşte binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 13-lea  (Acest condac se spune de trei ori)

O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci şi patru de alăute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Şi către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aleluia!

Icosul 1

Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam şi prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:

Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul 1

Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtaşi ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

Acatist pentru izbăvirea de boală către preadulcele Iisus, doctorul sufletelor şi a trupurilor noastre

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul:

Femeia canaaneancă a strigat către Tine „Milu­ieşte-mă, Doamne, Fiul lui David”, şi fiica ei a primit grabnicul Tău ajutor. Slavă Ţie, Cel Ce ai fost numit Fiu al lui David! Slavă Ţie, Fiule al lui Dumnezeu, Care arăţi îndurările Tale celor ce se roagă Ţie cu inimă smerită!

Apoi se zic icoasele şi condacele:

Condacul 1:

Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău care pătimeşte, arătându-i mila Ta cea nemăsurată. Dă-i lui putere să se ridice din patul durerii şi să se roage Ţie împreună cu noi, cei cu sufletele slăbite de patimi dar însetate de tămăduirea Ta: Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Icosul 1:

Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, primind smerita noastră rugăciune care se aduce Ţie cu zdrobire de inimă, vino cu puterea Ta cea tămăduitoare şi alină durerile robului Tău care se află în mare suferinţă, trimiţând peste noi harul Tău cel curăţitor, ca să strigăm:
Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai venit în lume pentru cei păcătoşi şi bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care din dragoste pentru neamul omenesc ai primit a Te răstigni, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai luat asupra Ta durerile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, întărirea, scăparea şi izbăvirea noastră, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 2-lea:

„Să cinstim boala care este însoţită de sfinţenie şi să-i cinstim pe cei ale căror suferinţe i-au dus la biruinţă, căci poate între aceşti bolnavi se ascunde un nou Iov”, a grăit Grigorie Cuvântătorul-de-Dum­nezeu; noi, lăudându-L pe Dumnezeul Care încununează răbdarea celor ce duc fără cârtire crucea bolii şi Care îi ridică pe cei căzuţi în deznădejde, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce ai spus că până şi perii capului ne sunt număraţi, Care nu laşi să vină asupra noastră dureri şi necazuri mai mari decât putem duce, care odată cu încercările ne trimiţi şi puterea de a le face faţă, Cel Ce vezi că de multe ori slăbiciunea firii noastre ne împiedică să simţim ajutorul Tău, primeşte şi puţina noastră rugăciune:
Iisuse, Care dai celor ce poartă crucea bolii nădejdea în puterea Ta şi nu în puterile firii, miluieşte-ne;
Iisuse, Care celor ispitiţi le dăruieşti muceni­cească răbdare, ca să nu hulească Numele Tău, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să ne învrednicim de cunună şi nu de osândă, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ne-ai îndemnat să îi cercetăm pe bolnavi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care nu Te desparţi de cei aflaţi în suferinţe, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ajungi înaintea oricărui om la cei încercaţi de boală, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 3-lea:

Dacă s-ar ridica încercările nu am putea merge pe calea mântuirii şi porţile raiului ni s-ar închide. Pentru aceasta, atunci când Domnul îngăduie să vină asupra noastră felurite suferinţe, să căutăm a vedea în ele lucrarea Sa cea curăţitoare şi să Îi mulţumim că ne poartă de grijă, cântându-I cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Când mândria acoperă sufletul, acesta se fereşte a vedea în boală o pedeapsă pentru păcate şi se ridică împotriva lui Dumnezeu; dar când pocăinţa sfărâmă zidul gros al părerii de sine sufletul nădăjduieşte că prin boală Domnul îi va da curăţire de păcate. Cerându-Ţi ca împreună cu fratele nostru bolnav să ne apropiem şi noi de pocăinţa cea nefăţarnică, ne rugăm Ţie:
Iisuse, Cel Ce cunoşti patimile şi neputinţele oamenilor, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să ne cunoaştem slăbiciunile cele ascunse şi să Îţi cerem izbăvire, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce primeşti suferinţa ca pe o jertfă fără-de-sânge, miluieşte-ne;
Iisuse, Care prin boală dai curăţire de păcate, miluieşte-ne;
Iisuse, Care îngădui să vină asupra noastră suferinţe trecătoare ca să ne fereşti de cele veşnice, miluieşte-ne;
Iisuse, Care ne faci să pricepem marea taină a bolii, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 4-lea:

Chip al morţii fiind boala, avem acum bun prilej să cugetăm la obştescul sfârşit, pentru că această cugetare îndepărtează patimile şi apropie Duhul de-viaţă-dătător de sufletele noastre, ale celor care, cunoscându-ne slăbiciunile, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Doamne, izbăveşte-l pe fratele nostru de moartea cea năprasnică, dându-i lui vreme de pocăinţă. Să nu îl tai pe el înainte de vreme ca pe smochinul cel neroditor, ci cu milostivirea Ta să sapi împrejur şi să îl îngrijeşti cu mila Ta, aşteptând cu iubire de oameni rodul pocăinţei şi al întoarcerii sale. Te rugăm să ne înveţi şi pe noi să ne pocăim cu inimă zdrobită pentru păcatele noastre, ca să fim izbăviţi de suferinţele cele fără sfârşit şi să Îţi cântăm:
Iisuse, dându-ne vreme de pocăinţă, miluie­-şte-ne;
Iisuse, primind pocăinţa şi lacrimile noastre, miluieşte-ne;
Iisuse, înţelepţindu-ne prin cugetarea la moarte, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce i-ai sfinţit pe cei ce s-au nevoit prin această cugetare, miluieşte-ne;
Iisuse, alungând de la noi frica morţii, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 5-lea:

„Oare există boală pe care Dumnezeu să nu o poată vindeca?” – se întreabă necredincioşii cei îndărătnici; dar noi, ştiind mulţimea vindecărilor Tale, Fiule al lui Dumnezeu, credem puterii Tale şi mărturisim că nimic nu Îţi este cu neputinţă Ţie, Celui Ce ai tămăduit în chip minunat pe cei care în suferinţele lor au găsit puterea de a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cuvintele Sfintelor Evanghelii stau înaintea noastră drept mărturie a dragostei Tale pentru oameni, a nemărginitei Tale purtări de grijă faţă de cei aflaţi în suferinţe, şi ne arată că oricât de mari ar fi căderile noastre nu pot covârşi mulţimea milei şi a îndurărilor Tale. Ştiind aceasta, ne rugăm Ţie, Iubitorule de oameni:
Iisuse, Care i-ai miluit pe bolnavii care au alergat la Tine, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce ai miluit mulţime de orbi, de şchiopi şi de demonizaţi, miluieşte-ne;
Iisuse, Doamne, Care ai putere de a vindeca orice neputinţă, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce şi în zilele noastre faci minuni mari şi preaslăvite, miluieşte-ne;
Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Care nu Te desparţi de Biserica Ta, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce până la sfârşitul veacurilor vei tămădui bolnavii, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 6-lea:

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni. În dar aţi luat, în dar să daţi!”, ai spus, Mântuitorule, ucenicilor Tăi, iar ei, ascultându-Te, au împărţit în toată lumea vindecări minunate, aducând la dreapta-credinţă pe mulţi dintre cei care au văzut cum s-a biruit prin har rânduiala firii, şi au cântat cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Împreună cu Preacurată Maica Ta, cetele Sfinţilor se roagă Ţie, Dumnezeule al izbăvirilor, pentru tămăduirea credincioşilor care sunt apăsaţi de boli, de suferinţe şi necazuri. O, Milostive Doamne, împreună cu rugăciunile lor curate primeşte şi nevrednica noastră rugăciune:
Iisuse, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor Doctori fără-de-arginţi, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor făcători de minuni, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile celor ce au tămăduit boli de nelecuit, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile Sfinţilor pe care îi cinstim cu evlavie, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 7-lea:

Pe cât de mult s-a răspândit vestea vindecărilor pe care le-au făcut Cuvioşii Tăi, spre slava Bisericii Tale, Iisuse, pe atât de mult a încercat necuratul diavol să atragă lumea în înşelare prin vindecători închipuiţi care necinstesc învăţăturile dreptei credinţe, care îi îndepărtează pe oameni de Tine şi care cu inimile pătate de noroiul ereziei cheamă numele Tău şi spun fără teamă: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Izbăveşte-l, Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tău de toate vicleşugurile celor care îi amăgesc pe oameni prin vindecările lor, pentru a-i rupe de Tine şi a-i arunca în cursele diavolului. Să se învrednicească el de darul deosebirii şi al înţelepciunii, ca nu cumva să fie înghiţit de adâncurile iadului, ci împreună cu noi să îi înfrunte pe cei ce spun că vindecă prin puterea Ta, deşi necinstesc învăţăturile Bisericii Tale, şi tot împreună cu noi să Îţi cânte:
Iisuse, întărindu-ne în dreapta credinţă, miluieşte-ne;
Iisuse, fără a cărui milă cădem pradă celui viclean, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să pricepem că cea mai pierzătoare boală este erezia, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru a lepăda ajutorul cel înşelător, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să primim suferinţa şi nu vindecarea cea amăgitoare, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce nu Te-ai lăsat amăgit de diavol în pustie, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 8-lea:

Mult îndurase de la doctori femeia care avea de mulţi ani scurgere de sânge, dar vindecarea a dobândit-o numai când a venit la Tine. Fereşte-i, Doamne, pe cei credincioşi de doctorii lipsiţi de iscusinţă şi iubitori de arginţi, şi ajută-i să găsească doctori care le pot fi cu adevărat de ajutor, ca tămăduindu-se să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Doamne, trimite Duhul Tău dătător de viaţă peste toţi cei care se îngrijesc de robul Tău, ca să facă aceasta aşa cum se cuvine. Ca să nu-i înmulţească suferinţele şi să nu-i umple sufletul de amărăciune, ci prin grija lor să mângâie sufletul său necăjit. Trimite peste ei harul Tău, ca să se roage Ţie împreună cu noi:
Iisuse, Care Te sălăşluieşti în cei care îngrijesc bolnavii cu jertfelnicie, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce îi ajuţi să Te vadă pe Tine în chipul celor pe care îi îngrijesc, miluieşte-ne;
Iisuse, care ajuţi bolnavii să vadă în ajutorul omenesc ajutorul Tău cel ceresc, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce fereşti bolnavii de nepriceperea doctorilor, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel Ce pui înaintea celor suferinzi doctorii cei mai iscusiţi, miluieşte-ne;
Iisuse, Care de toate Te îngrijeşti, rânduind cu înţelepciune cele de trebuinţă, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 9-lea:

Îţi înălţăm rugăciuni, Doamne, nu numai pentru cei de aproape ai noştri, ci şi pentru toţi bolnavii pentru care nu are cine să se roage şi pentru toţi cei apăsaţi de singurătate. Dăruieşte-le lor mila Ta, Preabunule Doamne, dăruieşte-le să cunoască puterea Ta şi să simtă prezenţa Ta cea sfântă, ca izbăvindu-se de amărăciune să Îţi cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Nimeni nu este fără de păcat şi fiecare om a greşit faţă de semenii săi; dascăl de nepreţuit este pentru unii suferinţa, căci îi ajută să fie mai buni şi mai înţelegători faţă de neputinţele celorlalţi, şi aceasta ne îndeamnă să ne rugăm Ţie, Învăţătorului nostru;
Iisuse, dăruindu-ne dragoste pentru aproapele, milu­ieşte-ne;
Iisuse, ca să fim mai iubitori şi mai blânzi, miluieşte-ne;
Iisuse, trimiţând peste noi pacea pe care ai dat-o ucenicilor Tăi, miluieşte-ne;
Iisuse, învăţându-ne să ascultăm poveţele tainice ale Îngerului Păzitor, miluieşte-ne;
Iisuse, ferindu-ne de duhul mâniei, al vrajbei şi al răutăţii, miluieşte-ne;
Iisuse, îndepărtând de la noi patima mândriei şi a iubirii de sine, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 10-lea:

Degeaba primim vindecarea trupurilor dacă sufletele noastre rămân bolnave; degeaba ne tulburăm încercând să dobândim sănătate pentru trupul cel supus stricăciunii dacă părăsim grija pentru suflet, căci nici o vindecare nu este deplină până ce nu I se înalţă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Doamne, ajută-l pe robul Tău să caute nu numai vindecarea trupească, ci şi pe cea sufletească. Povăţuieşte-l, călăuzeşte-l, luminează-l să alerge la acoperământul Bisericii Tale sfinte, pentru a lua putere să meargă pe calea mântuirii. Şi pentru ca boala prin care trece să fie pentru el şi pentru noi prilej de întoarcere la Tine, îndrăznim să ne rugăm Ţie:
Iisuse, sădind în noi dorinţa unei vieţi virtuoase, miluieşte-ne;
Iisuse, îndemnându-ne să ne spovedim toate păcatele, miluieşte-ne;
Iisuse, dăruindu-ne să ne împărtăşim cu Preacu­ratele Tale Taine, miluieşte-ne;
Iisuse, revărsând peste noi darurile Sfântului Duh, miluieşte-ne;
Iisuse, sălăşluindu-Te în inimile noastre cele îndurerate, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să cunoaştem iubirea Ta cea mângâietoare, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 11-lea:

Mare bucurie se face pe pământ pentru un bolnav care dobândeşte sănătate, şi încă mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Cu adevărat mare bucurie va fi în cer şi pe pământ dacă robul Tău va dobândi atât tămă­duirea trupească, cât şi pe cea sufletească, şi Ţi-ar aduce cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, robul Tău ar putea primi vindecare grabnică; oricât de puţină ar fi credinţa noastră însă, nu vom înceta a ne ruga Ţie ca, aşa cum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei, tot aşa să primeşti acum şi rugăciunile pe care le facem pentru vindecarea trupească şi sufletească a acestuia care boleşte, a noastră şi a tuturor celor aflaţi în patul de suferinţă:
Iisuse, pentru rugăciunile tuturor celor ce îţi cer aceasta, miluieşte-ne;
Iisuse, ascultând cererile preoţilor care ne pome­nesc la Sfântul Jertfelnic, miluieşte-ne;
Iisuse, pentru rugăciunile soborului îngeresc, miluieşte-ne;
Iisuse, ca să sporim în săvârşirea faptelor bune, miluieşte-ne;
Iisuse, trecând cu vederea faptele noastre cele rele, miluieşte-ne;
Iisuse, dăruindu-ne credinţă puternică şi nefă­ţarnică, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 12-lea:

Deşi noi, cei păcătoşi, nu ştim să căutăm în viaţă decât ceea ce este bine pentru trup, avem în faţă pildele Cuvioşilor care au purtat cu răbdare felurite boli şi necazuri fără să ceară de la Dumnezeu uşurare, ci numai puterea de a răbda toate şi de a cânta în focul încercărilor: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Doamne, Tu ştii dacă pentru robul Tău este mai de folos să primească grabnică vindecare sau să se mai nevoiască o vreme răbdând boala, şi pentru aceasta Te rugăm să rânduieşti viaţa lui după cum este cu adevărat bine şi să îi dai putere pe calea mântuirii, ca să se roagă împreună cu noi aşa:
Iisuse, lumina care izgoneşti întunericul, miluieşte-ne;
Iisuse, nădejdea celor deznădăjduiţi, miluieşte-ne;
Iisuse, bucurie veşnică a celor ce Te caută, miluieşte-ne;
Iisuse, păstorule al turmei Tale cuvân­tătoare, miluieşte-ne;
Iisuse, Mire al sufletelor care au iubit nevoinţa, miluieşte-ne;
Iisuse, Răsăritule al Răsăriturilor, miluieşte-ne;
Iisuse preadulce, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, miluieşte-ne!

Condacul al 13-lea:

Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai fost, eşti şi vei rămâne acelaşi Samarinean milostiv Care îngrijeşti nu numai pe cei căzuţi între tâlharii lumii acesteia, ci şi pe cei aflaţi în multe alte feluri de suferinţe, acoperă-i pe ei cu harul Tău şi ca un Iubitor de oameni alină-le durerile, pentru ca în vecii vecilor să-Ţi cânte Ţie: Aliluia! (de 3 ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Doamne, Cel Ce ai zis că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor… şi Condaculîntâi: Miluieşte-l, Iubitorule de oameni, pe robul Tău…