Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur

                     Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur


Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta?
Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!


Cine sunt aceia ce sunt vlaguiti de atata post?
Acum isi vor primi rasplata multdorita!
Cei ce au muncit cu ravna inca din cel dintai ceas,
Sa-si primeasca rasplata ce li se cuvine;
Cel care a venit dupa al treilea ceas,
Sa se bucure si acela de marea Sarbatoare!
Si cel ce a venit dupa al saselea ceas,
Sa nu se indoiasca; pentru ca nu va ramane pe dinafara!
Iar cel ce a sosit in cel din urma ceas,
Sa nu-i fie frica de intarzierea sa!


Pentru ca Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit
El da pace celui ce vine in ultima clipa
asa cum da si celui ce a trudit din primul ceas.
Unuia ii da, iar pe celalalt il indestuleaza.
El pretuieste truda si saluta curajul.
El onoreaza atat faptele cat si gandurile bune.


Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
Cel dintai si cel de pe urma sosit sa primeasca aceeasi rasplata;
cel bogat si cel sarac sa se bucure deopotriva!
Cel harnic dar si cel molcom sa sarbatoreasca aceasta sfanta zi!


Cel ce a postit cat si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mancati cu toti din vitelul cel gras!
Sa nu ramana nimeni flamand. Sorbiti cu totii din paharul credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!


Nimeni sa nu fie trist pentru ca este sarac,
pentru ca imparatia lui Dumnezeu ne-a fost dezvaluita!
Sa nu fie nimeni abatut din cauza pacatelor sale;
pentru ca iertarea ne-a venit din mormantul Domnului.
Sa nu fie nimeni infricosat de moarte,
pentru ca moartea Mantuitorului ne-a eliberat pe noi!
El a calcat pe moarte si a invins-o.


El a distrus taramul mortii cand a coborat in el;
l-a bagat in spaima cand acela a incercat sa muste din carnea Sa.
Asa a proorocit Isaia:
"Tu iadule te-ai infricosat cand L-ai intalnit pe El".


Iadul s-a infricosat pentru ca a fost invins.
S-a infricosat pentru ca a fost facut de rusine.
S-a inspaimantat pentru ca a fost distrus.
S-a inspaimantat pentru ca i s-a luat puterea.
S-a inspaimantat pentru ca este acum neputincios.


Iadul a luat un trup si a descoperit pe Dumnezeu.
A luat pamant si a descoperit Cer.
A luat ce a vazut si a fost coplesit de ceea ce nu vazuse.
O moarte, unde-ti mai este coasa?
O iadule, unde iti mai sunt izbanzile?


Christos a inviat si tu moarte ti-ai pierdut puterea!
Christos a inviat si cei rai s-au prabusit!
Christos a inviat si ingerii se veselesc!
Christos a inviat si viata a invins moartea!
Christos a inviat cu moartea pre moarte calcand;
Si celor din mormanturi viata le-a daruit!


Ca Lui I se cuvine slava si cinstea acum si in vecii vecilor.
Amin!

Pe Tine Te Fericim

Ce trebuie sa faci in Postul cel Mare

        Sfântul si Marele Post care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de  aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la  Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie (7Aprilie) si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.

Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

Postul Pastelui nu este o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru noi, postul este un prilej de bucurie, de liniste, de fericire. In perioada postului Pastelui nu trebuie sa fim tristi, letargici sau singuri, in post trebuie sa invatam sa ne bucuram de tot ceea ce ne inconjoara, sa invatam sa iubim florile, natura in general, oamenii… Si sa asteptam cu emotie minunea de la sfarsitul postului si anume Invierea Domnului.

Postul Pastelui trebuie sa fie si un bun prilej de iertare. Daca nu iertam pe aproapele nostru, Bunul Dumnezeu cum sa ne ierte pe noi? Postul trebuie sa fie instrainarea de toate desartaciunile acestei lumi, infranarea limbii, departarea de toate poftele, de clevetire, de minciuna si de toate relele. Sfantul Ioan Gura de aur spune: “Postiti? Aratatimi-o prin fapte. Cum? Daca vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; o femeie frumoasa, intoarceti capul; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati. Nu numai gura, ci si stomacul vostru sa posteasca si ochii si urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului vostru.”

Cum invie si omul in Postul Pastelui?
In primul rand incepe sa-si purifice organismul prin alimentatie. Apoi se preocupa si de suflet. Merge la biserica, se roaga, face milostenie si toate acestea fac din omul obisnuit un om curat, pur, care poate primi lumina Invierii.

In post este bine sa vorbim mai putin cu cei din jurul nostru, pentru ca si pacatele sa fie mai putine. Gandul nostru sa fie mai mult la rugaciune si la Iisus. Putem rosti de sute de ori pe zi acesta rugaciune:”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Nici nu stici ce mult ajuta!

Mantuitorul insusi a tinut post timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propavaduirea Evangheliei(Matei 4, 2 si Luca 4, 2). Bunul Iisus ne invata cum sa postim si ne arata ca diavolul nu poate fi izgonit decat prin post si rugaciune. Dar nu doar mantuitorul postea, post tineau si Sfintii Apostoli si ucenicii lor, ei randuind de altfel postul pentru tot neamul crestinesc.

La sfarsitul postului, sa mergem la duhovnic si sa ne spovedim si daca preotul ne da dezlegare sa ne si impartasim. Degeaba am tinut post daca nu mergem la duhovnic sa ne spovedim, macar in cele patru posturi de peste an. Sufletul trebuie curatat de pacate, pentru ca altfel se imbolnaveste si trupul.

Mergeti si impartasiti- va pruncii in Postul Mare! Pana la 7 ani copiii se impartasesc fara spovedanie, dar dupa sapte ani trebuie spovediti.

In post trebuie facuta milostenie si multe fapte bune. Caci fara fapte bune si rugaciune, Postul Pastelui ramane doar o dieta de detoxifiere a organismului, iar sufletul nu foloseste nimic din asta.

Rugăciune de mulțumire către Sfântul Duh ​

Mulțumesc Ție că Te-ai făcut un singur duh cu mine,

neamestecat, neschimbat, fără de schimbare, Dumnezeu mai presus de toate

Și Însuți Tu Te-ai făcut tuturor toate pentru mine,

Hrană negrăită și necheltuită,

vărsându-Se veșnic pe buzele sufletului meu

și izvorând în izvorul inimii mele,

haină fulgerând și arzând pe demoni,

curățire care prin nestricăcioase și sfinte lacrimi

mă speli pe mine,

a Căruia venire se dăruiește

celor cărora li Te arăți.

Îți mulțumesc Ție că îmi ești lumină neînserată

și soare neapus,

neavând unde să Te ascunzi, Tu, Cel ce umpli de slava Ta toate.

Căci niciodată nu Te-ai ascuns de cineva,

Ci noi pururea ne ascundem de Tine, nevoind să venim la Tine.

Căci unde Te vei și ascunde Cel ce nu ai nicăieri loc de odihnă?

Sau pentru ce Te-ai ascunde, Tu, Cel ce niciodată nu Te-ai scârbit de cineva,

nici nu Te-ai întors de la cineva?

Acum, așadar, sălășluiește Stăpâne întru mine și locuiește și rămâi neîncetat, nedespărțit, până la sfârșit întru mine, robul Tău, ca și eu să mă aflu la ieșirea mea și după ieșirea mea, întru Tine, Bunule, și să împărățesc împreună cu Tine, Dumnezeu, Cel mai presus de toate!

Imnul Sfântului Simeon Noul Teolog despre cunoașterea lui Dumnezeu

 Toți sfinții luminați se umplu de strălucire și văd slava lui Dumnezeu

pe cât e cu putință firii omenești să o vadă
Privește de sus, Dumnezeul meu, și binevoiește a Te arătași a Te întreține cu mine, sărmanul.
Descoperă-mi lumina Ta,
deschide-mi cerurile,
sau mai bine zis deschide-mi mintea
și intră și acum înăuntrul meu.
Răspunde, ca odinioară,
prin gura mea murdară
celor ce spun unii :
că nu e nimeni
care a văzut în mod conștient pe Dumnezeu,
nici nu L-a văzut cineva
înainte, afară de apostoli.
Ba nici aceia, spun ei,
nu L-au văzut limpede pe Dumnezeu și Tatăl (loan XIV, 9).
Ei dogmatizează că este tuturor
necunoscut și nevăzut,
folosindu-se de cuvântul
ucenicului prea iubit loan
care spune : "Pe Dumnezeu nu L-a văzut
nimeni dintre oameni" (loan I, 18).
Da, Hristoase al meu, răspunde-mi repede,
ca să nu par celor fără de minte că aiurez.
- Scrie, a zis, cele ce-ți spun,
scrie și nu zăbovi !
Eu eram Dumnezeu dinainte de toate
zilele, orele și timpurile,
ba și de toate veacurile
și de toate făpturile
văzute și cugetate.
Eram mai presus de minte și rațiune,
mai presus de toată cugetarea
unic cu unicul, unic.
Și nimic din cele văzute,
dar nici din cele nevăzute
nu era înainte de-a fi făcute.
Eu sunt singurul necreat
împreună cu Tatăl și cu Duhul Meu ;
singur fără de început,
din Tatăl Meu fără de început.
Nici unul dintre îngeri,
nici dintre arhangheli
și nici din alte cete (îngerești)
n-a văzut vreodată firea Mea,
nici pe Mine Însumi, Creatorul, întreg,
așa cum sunt.
Ei nu văd decât o rază a slavei
și un fir al luminii Mele
și totuși se îndumnezeiesc.
Căci toți primesc razele dumnezeirii
ca o oglindă, care primește razele soarelui
sau ca o piatră de cristal
luminată la amiază.
Dar nimeni nu s-a învrednicit
să Mă vadă întreg,
nici dintre îngeri, nici dintre oameni,
nici dintre Sfintele Puteri.|Căci sunt în afara tuturor

și tuturor nevăzut
fără îndoială, nu pizma față de ei
Mă face să nu fiu văzut (întreg) și prin ei înșiși.
Nici lipsa de frumusețe
mă face să Mă ascund și să nu Mă arăt.
Ci fiindcă nu s-a aflat nimeni vrednic
de dumnezeirea Mea,
nici nu s-a făcut creatura
egală în putere cu Creatorul.
Dar nici nu îi este aceasta cuiva de folos.
Însă văzând o rază mică,
află tainic că Eu exist cu adevărat
și Mă cunosc că sunt Dumnezeu
care i-am adus la existență.
Și, ca urmare, plini de uimire și de frică
Îmi liturghisesc, cântându-Mi.
Căci nu e cu putință ca Dumnezeu
să aducă la existență un alt Dumnezeu,
egal în putere cu Creatorul
și de o ființă cu Acela ;
nici nu e cu putință
să devină creatul
de o ființă cu Creatorul.
Căci cum s-ar putea face egal
creatul cu Necreatul ?
Cele create sunt mai mici
decât Cel ce e pururea la fel
și fără de început și necreat.
Prin aceasta vei mărturisi că Acela există.
dar că e atât de deosebit,
pe cât o căruță sau un fierăstrău,
de Cel ce le-a alcătuit.
Deci cum va cunoaște căruța
pe cel ce-a alcătuit-o ?
Sau spune-mi cum va cunoaște
fierăstrăul (Isaia X, 15) pe cel ce-l mișcă ?
Cum ÎI vor cunoaște de nu le va da lor
cunoștința despre Sine,
de nu va pune în ele vederea
Cel ce le-a alcătuit,
fapt cu neputință pentru toate cele create.
Deci nimeni dintre oameni
și nimeni dintre îngeri
n-a primit puterea
de-a da altora duhul,
sau de-a le procura viața.
Dar Domnul tuturor
având singur puterea,
având singur stăpânirea
și fiind izvorul vieții,
aduce la existență viețuitoarele însuflețite
și dăruiește fiecăreia prin voință,
ca un Meșter, ca un Stăpân
câte gândește și voiește.
Lui fie slava și puterea
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Triodul Postului Mare

       Triodul Postului Mare cuprinde cele şase săptămâni ale Postului Mare, numit şi Postul Păresimilor sau Patruzecimea. El începe cu prima săptămână din Post, care este una de post foarte aspru (în mediile monahale şi chiar şi printre clericii şi mirenii mai evlavioşi există tradiţia de a nu mânca şi chiar de a nu bea nimic în primele trei sau patru zile ale acestei săptămâni).

Pavecerniţa Mare săvârşită în serile de luni, marţi, miercuri şi joi cuprinde cântarea a câte unui sfert din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imn liturgic cu un accentuat caracter de pocăinţă. Intr-adevăr, Postul Mare este în primul rând o perioadă de pocăinţă şi de curăţire şi apoi o perioadă de aşteptare.

Săptămânile din această perioadă se încheie cu următoarele duminici: prima duminică, a Ortodoxiei, cea de a doua duminică, a Sfântului Grigorie Palama, cea de a treia, a Sfintei Cruci, cea de a patra, a Sfântului Ioan Scărarul, şi cea de a cincea, a Sfintei Maria Egipteanca.

In joia din săptămâna a cincea, la Utrenie, se cântă în totalitate Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi se citeşte Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (model de pocăinţă, de lepădarea totală de patimi, prin retragerea din lume, prin postul şi înfrânarea practicate cu asprime vreme îndelungată); în practică, această slujbă foarte importantă are loc în general miercuri seara.

Aceste cinci duminici au o semnificaţie simbolică ce depăşeşte stricta lor denumire şi au o mare coerenţă - dincolo de caracterul lor aparent heteroclit - în ceea ce priveşte pregătirea pe care o reprezintă Postul Mare:

       1. Duminica Ortodoxiei este o comemorare a biruinţei credinţei şi a învăţăturii ortodoxe referitoare la icoane asupra ereziei iconoclaste. Ea reprezintă, în sens larg, „biruinţa Ortodoxiei" (numele exact al acestei duminici) asupra tuturor ereziilor (după Sfânta Liturghie, episcopul citeşte cu solemnitate Sinodiconul Ortodoxiei, în care sunt consemnate toate anatemele pronunţate împotriva ereziilor din trecut). Această duminică semnifică în mod simbolic faptul că orice demers duhovnicesc al creştinului nu are valoare decât dacă se întemeiază pe o mărturisire fermă a credinţei celei adevărate şi că orice altă întemeiere este zadarnică şi sortită eşecului.

2. Duminica Sfântului Grigorie Palama, în afară de pomenirea persoanei marelui părinte isihast, aminteşte de mesajul întregii tradiţii isihaste (care se regăseşte, în esenţă, încă de la Sfinţii Apostoli şi care continuă şi în prezent): credincioşii trebuie să se roage neîncetat, cu luare-aminte şi cu trezvie, în curăţia minţii şi a inimii, în pace, cu participarea trupului, şi doar astfel vor putea primi energiile divine şi vor putea dobândi, în Hristos, prin Duhul, harul mântuirii şi al îndumnezeirii.

3. Duminica Sfintei Cruci ne învaţă, pe lângă cinstirea Crucii Domnului şi aducerea aminte de faptul că doar prin Cruce ne putem mântui, vindeca de bolile noastre sufleteşti şi întări, că trebuie să ne ducem crucea personală, îndurând cu răbdare suferinţele cele fără de voie şi, prin primirea de bunăvoie a necazurilor, să ne omorâm patimile şi pe omul cel vechi din noi, făcând astfel ca, înlăuntrul nostru, omul cel nou să poată trăi în Hristos.

4. Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, autorul Scării raiului, semnifică asceza în care trebuie să trăim pentru ca, prin practicarea poruncilor celor dumnezeieşti, să facem să slăbească tot mai mult în noi patimile, până la lepădarea de ele, şi, în acelaşi timp, să ne înălţăm treptat pe scara virtuţilor care ne fac să ne asemănăm cu Hristos, modelul lor prin excelenţă.

5. Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne aminteşte viaţa ei şi subliniază, la rândul ei, importanţa transformării lăuntrice (metanoia) şi a pocăinţei, precum şi necesitatea renunţării la dorinţele tiranice ale cărnii (mai cu seamă în privinţa alimentaţiei şi a sexualităţii) şi la lume (termen care, în limbajul ascetic, desemnează toate patimile), pentru a face loc dorinţei de Dumnezeu şi vieţii în împărăţia cerurilor (adevărata noastră patrie), pe care o pregustăm în Biserică, încă din lumea aceasta.

Sâmbăta din cea de-a şasea săptămână, sau Sâmbăta lui Lazăr, are o importanţă cu totul deosebită deoarece prevesteşte şi prefigurează învierea Mântuitorului.

Cea de-a şasea duminică, a Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, cunoscută şi sub denumirea de Duminica Floriilor sau a stâlpărilor, are o tonalitate specială, în care tristeţea de a-L vedea pe Hristos înaintând spre Sfintele Sale Pătimiri se amestecă cu bucuria de a vedea în El pe Mântuitorul Care va birui puterea suferinţei şi a morţii şi va dărui oamenilor, prin învierea Sa, viaţa veşnică.

Săptămâna Mare
Săptămâna Mare, cunoscută în Occident sub numele de Săptămâna Sfântă, este săptămâna de dinaintea Sfintelor Paşti.

Ea cuprinde comemorarea unor evenimente deosebit de importante din cadrul iconomiei mântuitoare a lui Hristos: instituirea Euharistiei, Sfintele Pătimiri şi tot ceea ce le pregăteşte, Răstignirea Domnului, moartea şi coborârea Sa la iad.

Fiecare zi din Săptămâna Mare insistă, în diversele ei slujbe, asupra unui anumit eveniment, şi anume:

1. Sfânta şi Marea Luni aminteşte de soarta dreptului Iosif (chip al lui Hristos), vândut de fraţii săi; ea trece în revistă ultimele învăţături ale Mântuitorului date ucenicilor şi vesteşte Sfintele Sale Pătimiri prin numeroase aluzii la suferinţele Sale.

2. Sfânta şi Marea Marţi insistă asupra gândului la moarte pe care trebuie să-l avem cu toţii, asupra sfârşitului veacurilor şi a judecăţii finale.

3. Sfânta şi Marea Miercuri evocă figurile diametral opuse ale lui Iuda, ucenicul care-Şi trădează şi vinde învăţătorul, şi a femeii păcătoase pline de pocăinţă care L-a uns cu mir pe Domnul.

4. Sfânta şi Marea Joi comemorează Cina cea de taină, spălarea picioarelor ucenicilor, instituirea Euharistiei şi, din nou, trădarea lui Iuda.

5. Sfânta şi Marea Vineri face pomenire de procesul Domnului, de Sfintele Sale Pătimiri şi de moartea Sa pe Cruce, precum şi de punerea Sa în mormânt.

6. Sfânta şi Marea Sâmbătă este o meditaţie liniştită asupra odihnei lui Hristos în mormânt şi a coborârii Sale la iad; ea reprezintă şi o aşteptare şi o prevestire a învierii Sale din morţi.

Jean-Claude Larchet

Viata liturgica, Editura Doxologia

CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII

       Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.

Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea mortii:

a. întâi este razboiul împotriva credintei;

b. al doilea, împotriva nadejdii;

c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;

d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de lumina.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne învata în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri si grele ispite din vremea mortii. Si iata cum:

a. Când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucaturi, prin gânduri de necre-dinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând: "Du-te înapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos".

Si sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon: De se va sui peste tine duhul celui puternic - adica al vrajmasului -, sa nu-ti lasi locul tau. Si daca vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga în seama si sa nu-i raspunzi. Ci, vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte mult de el.

Iar daca esti puternic în credinta si în gândire si voiesti sa-l faci pe vrajmasul de rusine, raspunde-i lui: "Biserica crede adevarul". Si de-ti va zice tie: "Ce este adevarul?" Zi-i lui: "Acela pe care îl crede Biserica". "Si ce crede Biserica?" "Adevarul". "Care adevar?" "Pe care-l marturiseste Biserica" si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

b. Iar când ne razboieste vrajmasul cu dezna-dejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii.

c. Când ne va da razboi cu slava desarta si cu mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu dezna-dajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dânsul.

d. Iar daca ne vor da noua diavolii razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina, sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: "Schimbati-va, ticalosilor, în întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu si de milostivirea Lui".

Si chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si alunga-le de la tine cât poti de departe. Si sa nu te temi ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si aceasta întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.

Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Si fiecaruia îi da razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult.

Si sa nu uiti a cere cu toata inima, în ceasul acela, ajutorul rugaciunilor Preasfintei si Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin.

Parintele Cleopa