Sfanta Cuvioasa Parascheva

  Sfanta Parascheva este o sfanta mult iubita de crestini. Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, alaturi de Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov din Bucuresti, este cea mai iubita sfanta din Romania, mari daruri si minuni revarsand peste credinciosii pamantului nostru si peste granite. Insa aceasta sfanta nu este singura cu acest nume. Calendarul Bisericii mai pomeneste, alaturi de Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, inca alte cateva sfinte omonime.

Adevarat este si faptul ca o rugaciune inchinata "Sfintei Parascheva" se inalta si aduce mult rod, chiar daca icoana in fata careia se aduce rugaciunea nu infatiseaza sfanta la care ne gandim. Domnul cunoaste evlavia si inima simtitoare a crestinului rugator, daruind cele de folos dupa inima omului, iar nu dupa masura cunostintelor mintii.

  Spre exemplu, pun inainte o intamplare relatata de Parintele Paisie Aghioritul, vazuta de el insusi. "Cand eram incepator la Manastirea Esfigmenu, Cuviosul batran Dorotei mi-a povestit ca la bolnita venea si ajuta un batranel cu atata simplitate incat credea ca Inaltarea este o mare Sfanta, si, cand se ruga cu metaniile, zicea: "Sfanta inaltare, roaga-te pentru noi!" Intr-o zi a venit la bolnita un frate bolnav si deoarece nu exista nici o mancare mai intaritoare, batranelul a coborat repede-repede scarile, a mers la subsol si de la fereastra ce privea spre mare, intinzandu-si mainile a spus: "Sfanta mea inaltare, da-mi un pestisor pentru fratele!" Si, o minune!, un peste mare a sarit in mainile lui. L-a luat foarte firesc si bucuros l-a pregatit, ca sa intareasca pe fratele."

Cu toate acestea, se cade sa cunoastem bine sfintii in care se odihneste Dumnezeu, pe fiecare dupa nevointa lui, pe fiecare cu lucrarile lui minunate, pe fiecare cu Moastele si cu rugaciunile lui.

Numele de "Parascheva", intalnit sub mai multe variante asemanatoare sau derivate, este atribuit mai multor sfinte ale Bisericii lui Hristos. Drept aceea, pentru o mai buna diferentiere a acestor sfinte "Parascheva", sa le enumeram, pe scurt, si pe celelalte.Astfel, avem urmatoarele sfinte: Sfanta Parascheva, martirizata in timpul imparatului pagan Nero, la 26 februarie; Sfanta Parascheva - Piatnita, martirizata in timpul lui Diocletian, la 28 octombrie 304, Sfanta Parascheva de la Polotc, numita, in Apus, Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trait in secolul al XIII-lea si a fost martirizata la Roma.

    Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, alaturi de Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov din Bucuresti, este cea mai iubita sfanta din Romania, mari daruri si minuni revarsand peste credinciosii pamantului nostru si peste granite.

Sfanta Cuvioasa Parascheva cea Noua s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol. Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o face sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la Manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit." Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditie se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis " si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in Biserica Sfintii Apostoli din Epivat. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

    Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi este cel mai des confundata cu Sfanta Parascheva cea Veche, martirizata in timpul imparatului Antonin Piul. Cunoscuta si drept "Sfanta Mucenita Paraschevi", ea este pomenita in calendar la 26 iulie. Bisericile ce pretind ca detin moaste ale Sfintei Parascheva, detin, de fapt, particele din moastele acestei Cuvioase Mucenite, foarte cinstita de catre greci.

Spunem cele de mai sus in virtutea faptului ca, dupa cum se stie, Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, pomenita la 14 octombrie, se afla intregi, in Catedrala Mitropolitana din Iasi, in panza pecetluita de Sfantul Mitropolit Varlaam si domnitorul Vasile Lupu, in 1641, pecetluire facuta cu blestem spre a nu se atinge nimeni spre a le imparti.

Pocainta adevarata si roadele sale

   Pocăinţa adevărată curăţeşte mintea celui ce se pocăieşte, spune înţeleptul Didim.

Iar Sfântul Nil susţine că a da dovadă de căinţă e de mare folos pentru mântuire şi pe ea s-o cultivăm neîncetat ca să ne mântuim şi să nu fim daţi pierzării; atunci când te vei întoarce, dacă vei suspina, cum spune Prorocul Isaia, te vei mântui; „Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău" (II Cor. 7, 10); nimeni dintre cei ce s-au folosit de medicamentul eficace al pocăinţei nu a ajuns la pierzanie.

Iar dumnezeiescul Hrisostom spune: „Pocăinţa este pricinuitoarea împărăţiei Cerurilor, uşa de intrare în Rai şi gustarea desfătării celei veşnice. Cel ce se pocăieşte de relele săvârşite, chiar dacă nu arată o pocăinţă pe măsura păcatelor sale, va avea totuşi parte de răsplata cuvenită pocăinţei."

Si Clement Alexandrinul afirmă: „Adevărata pocăinţă înseamnă a nu te afla vinovat de aceleaşi păcate, ci a dezrădăcina o dată pentru totdeauna din suflet păcatele pentru care te-ai osândit pe tine la moarte"; şi de asemenea: „[Pocăinţa] este a te întoarce cu adevărat de la păcat, a înceta să-l săvârşeşti şi a nu mai privi niciodată înapoi"; iar în altă parte ne spune: „Bine este a nu păcătui, dar bine este şi atunci când cei ce au păcătuit se pocăiesc; la fel cum cel mai bine e să fii pururea sănătos, dar bine este şi a te reface după o boală".

Vasile cel Mare ne sfătuieşte zicând: „Nu deznădăjdui, nu te depărta de rugăciune, ci vino, păcătos fiind, să-L slăveşti pe Stăpânul, ca să-ţi dea El iubirea Sa de oameni, vădită prin iertarea păcatelor tale; căci dacă îţi va fi teamă să te apropii de El, te-ai pus oprelişte în calea bunătăţii Lui, curmând bogăţia mărinimiei Sale, care a ajuns la tine." Şi iarăşi: „Ne-am făcut răi prin păcate, să ne vindecăm prin pocăinţă; pocăinţa însă fără post este nelucrătoare."

Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani martirizata la doar 12 ani de tatal sau

    Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Sf. Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani. Aceasta a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Moastele sale se afla, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Arges. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Arges. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".
    Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate barda pe care o avea la el si o loveste pe fata. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.

                    Aducerea moastelor la Curtea de Arges
   

Istoria arata ca moastele Sfintei Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, din cauza starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.

Moastele Sfintei Filofteia sunt intregi, intr-o racla de argint aurit. Exista un blestem prin care sunt afurisiti (blestemati) cei care ar indrazni sa instraineze fragmente din Sfintele Moaste: "Cosma, Milostiv Bogin - cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei, fiindca ne instiintam smerenia Noastra ca din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filoteii, ce se afla in Biserica Domneasca din orasul Argesu, s-ar fi risipindu in mici particele, iata dar, poruncim cuviosiei tale, Arhimandrite chir Partenie, igumen Argesului, sa le pecetluiesti intr-un saculetu de bogasin nou, lasandu-i afara numai mana cea dreapta pentru sarutarea norodului. Si asa pecetluite sa le asezi in sicriu. Si sa stie fiescare sa se fereasca a nu cuteza sa ciupeasca, cat de putin din sfintele moaste, ca am pus blestem asupra cui a cuteza a se atinge sa ia. Intr-aceasta si chip sa urmezi! Si sa fii blagoslovit! 1791, mai 10." (Mitropolitul Cosma Popescu al Ungrovlahiei 1787-1792)

                        Sfanta Filofteia in traditia populara

Sfanta este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. 

Postul şi milostenia, aripi ale rugăciunii catre Dumnezeu

    Milostenia trebuie să însemne orice faptă de iubire şi milostivire: să dai hrană celui flămând, să dai apă celui însetat, să-l îmbraci pe cel gol, să-l vizitezi pe cel bolnav şi întemniţat, să-l primeşti pe cel fără acoperiş, să te îngrijeşti de cel orfan etc. Dar pentru ca să fie milostenia ta adevărată, pe toate acestea toate trebuie să le faci fără să te lauzi.
    Unul dintre Sfinţii Părinţi a zis: „Dacă vrei ca rugăciunea ta să urce direct la Dumnezeu, dă-i cele două aripi, postirea şi milostenia”. Prin aceste două virtuţi practice se realizează devotamentul de zi cu zi. Postirea, în general, pentru fiecare om înseamnă înfrânare şi drămuirea aspră în folosirea hranei. Scopul postirii este să se smerească şi să se uşureze trupul, făcându-l astfel mai ascultător faţă de suflet, pentru că un trup sătul şi îngrăşat cere dezlegări şi pogorăminte, ne face leneşi şi nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu. Trupul îngreunat încătuşează sufletul, îl sufocă, face din el ceea ce voieşte. Dar postind cu trupul, trebuie să posteşti în acelaşi timp şi cu sufletul: să-ţi păzeşti limba de orice cuvânt rău şi nefolositor, să-ţi stăpâneşti poftele, să-ţi smulgi patimile.

Cât despre milostenie, noi numim aşa de obicei ajutorul pe care-l dăm săracilor. Nu este însă doar atât. Milostenia trebuie să însemne orice faptă de iubire şi milostivire: să dai hrană celui flămând, să dai apă celui însetat, să-l îmbraci pe cel gol, să-l vizitezi pe cel bolnav şi întemniţat, să-l primeşti pe cel fără acoperiş, să te îngrijeşti de cel orfan etc. Dar pentru ca să fie milostenia ta adevărată, pe toate acestea toate trebuie să le faci fără să te lauzi, fără să cauţi lauda oamenilor şi recunoştinţa celor cărora le-ai făcut bine. (Sfântul Inochentie al Moscovei)

(Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008,  p. 351)

Căuta-L pe Dumnezeu în tine

    Dacă te rogi Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu Cel în Treime, nu-L căuta în afara ta, încearcă să-L vezi în tine, trăind în Tine, ca şi cum te-ar pătrunde şi te-ar cunoaşte în chip desăvârşit. „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu (al lui Dumnezeu în Treime) şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?“ (I Corinteni 3, 16); „Voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, (...) voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru“ (Leviticul 26, 11-12; compară cu 2 Corinteni 6, 16, 18). „Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut“, zice David (Psalmul 138, 1).

Dacă te rogi având în suflet îndoială că vei obţine ceea ce ceri, adu-ţi aminte că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, că îţi poate da orice, în afară de rău, care e partea diavolului; că însuşi faptul că ai cerut ceea ce ai cerut devine, în ceea ce te priveşte, o garanţie nestrămutată a îndeplinirii cererii. Eu aş putea să pun la îndoială realizarea unui lucru pe care mi-l propun, la Domnul însă, toate sunt, în mod sigur, cu putinţă, fiindcă numai la El intenţia, gândul devine de îndată faptă, dacă vrea să fie. Dar chiar şi cu noi se poate petrece acelaşi lucru; cuvântul prin care cerem ceva să cuprindă în sine, virtual, obţinerea acelui ceva.

Împreună cu Domnul-Cuvântul, pentru a-ţi îndeplini cererea, lucrează Tatăl-Creatorul şi Duhul Sfânt-Săvârşitorul. Adaugă posibilităţii de a-ţi îndeplini cererea şi nemărginita bunătate prin care Domnul ni Se arată ca Izvor nesecat, ca însăşi Existenţa şi ca Cel ce face să existe toate. El este Dumnezeul darurilor, al milelor şi al îndurărilor. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide“ (Matei 7,7). Mai adaugă la aceasta înţelepciunea lui Dumnezeu, Care, atunci când dă, ştie să aleagă pentru noi ceea ce este mai bun, ceea ce se potriveşte mai bine stării noastre sufleteşti şi trupeşti. Ţie ţi se cere însă convingere nestrămutată şi neîndoielnică că Dumnezeu poate să-ţi îndeplinească cererea, cu condiţia ca această cerere să fie spre folos, să ceri cele bune, nu cele rele. „Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7, 11).

(Sf. Ioan de Kronstandt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 396)

Acatistul Sfintei Cruci

                                                      Troparul Sfintei Cruci

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește poporul Tău.

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 2:

Văzându-se Elena pe sineși întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: „Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele”. Căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icos 2:

Cunoștința cea necunoscută mai înainte împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: „Din sânurile pământului siliți-vă în grabă a afla și Crucea a mi-o da”, către care privind cu frică a zis, cântând așa:
Bucură-te, semnul adevăratei bucurii;
Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;
Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cu stele închipuită;
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;
Bucură-te, scară pe înălțime rezemată, mai înainte oarecând arătată;
Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;
Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 3:

Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredințare a tuturor, și pe cea fără de glas și moartă spre viață a sculat-o: înfricoșătoare privire celor ce vor a culege mântuire, când cântă așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Elena arma cea nebiruită, a alergat către fiul său, iar el, săltând îndată, Crucea cea prea mare cunoscând-o, se bucura, și cu săltările ca și cu niște cântări, zicea către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, vasul luminii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, vistierul vieții;
Bucură-te, dătătoarea darurilor Duhului;
Bucură-te, limanul cel neînviforat al celor ce călătoresc pe mare;
Bucură-te, masă care ții ca pe o Jertfă pe Hristos;
Bucură-te, viță ce porți Strugurele cel copt care dă vinul cel tainic;
Bucură-te, că păzești sceptrele împăraților;
Bucură-te, că zdrobești capetele balaurilor;
Bucură-te, strălucită cunoștință a credinței;
Bucură-te, păzitoarea a toată lumea;
Bucură-te, binecuvântarea lui Dumnezeu către muritori;
Bucură-te, mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 4:

Dumnezeiasca râvnă întru sineși luând Elena, cu osârdie a căutat și a aflat Crucea care în pământ era ascunsă și pe cer împăratului se arătase, pe care lăudând-o a zis: Aliluia!

Icos 4:

În chipul soarelui s-a arătat Crucea în lume, și toți de luminare umplându-se, și ca spre o stea alergând, o văd pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunătăți, în mâinile cele sfinte, înălțată, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, raza Soarelui celui gândit;
Bucură-te, izvorul Mirului celui nedeșertat;
Bucură-te, chemarea lui Adam și a Evei;
Bucură-te, omorârea stăpânitorilor iadului;
Bucură-te, că înălțându-te, împreună acum, pe noi ne înalți;
Bucură-te, că închinându-te, pe suflete le sfințești;
Bucură-te, lauda apostolilor cea în lume propovăduită;
Bucură-te, tăria nevoitorilor cea preaiubită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, mustrarea evreilor;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, prin care s-a surpat iadul;
Bucură-te, prin care a răsărit Darul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 5:

Lemnul cel de Dumnezeu dăruit privindu-l toți, la acoperământul lui acum să alergăm, și ca pe o armă ținându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmașilor și, pipăind pe Cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-a lumină din cer marele Constantin, arătându-se semnul Crucii cu stele, întru care și biruind mulțimea vrăjmașilor, s-a sârguit de a descoperit lemnul Crucii și a zis către dânsul unele ca acestea:
Bucură-te, marginea sfatului celui negrăit;
Bucură-te, tăria poporului celui binecuvântat;
Bucură-te, cel ce înfrângi taberele vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia pe demoni;
Bucură-te, sceptrul ceresc al împărăteștii oști;
Bucură-te, armă nebiruită a iubitoarei de Hristos oști;
Bucură-te, ceea ce dobori sprânceana barbarilor;
Bucură-te, ceea ce ocârmuiești sufletele oamenilor;
Bucură-te, izbăvitoarea multor răutăți;
Bucură-te, dăruitoarea multor bunătăți;
Bucură-te, prin care saltă purtătorii de Hristos;
Bucură-te, prin care iudeii se tânguiesc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 6:

Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toți suindu-i de la pământ către înălțimea cerului, ca să locuiască împreună și totdeauna cu cetele îngerilor, lăsând pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt și știind ei a cânta: Aliluia!

Icos 6:

Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toți cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos, iar portarii iadului, nesuferind raza Ta, ca niște morți au căzut, și cei ce s-au izbăvit de dânșii, acum, văzând Crucea, cântă așa:
Bucură-te, învierea celor omorâți;
Bucură-te, izbăvirea celor ce se tânguiesc;
Bucură-te, deșertarea vistieriilor iadului;
Bucură-te, câștigarea desfătării raiului;
Bucură-te, toiag care ai afundat oastea egipteană;
Bucură-te, că iarăși pe poporul israelitean l-ai adăpat;
Bucură-te, lemn însuflețit, a tâlharului mântuire;
Bucură-te, trandafir bine mirositor, a binecredincioșilor mireasmă;
Bucură-te, hrana celor ce flămânzesc întru Duhul;
Bucură-te, pecetea pe care oamenii au luat-o;
Bucură-te, Cinstită Cruce, ușa tainelor;
Bucură-te, prin care se revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 7:

Moise, voind a izbăvi din stricăciune preamult truditul neam, te-ai dat lui ca un toiag, dar te-ai arătat lui și semn dumnezeiesc. Pentru aceea s-a înspăimântat, Cruce Cinstită, de tăria ta, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Cel ce de demult a dat lege văzătorului de Dumnezeu în Sinai, de voie pe Cruce S-a pironit pentru cei fără de lege, de bărbații cei fără de lege și blestemul cel vechi al legii l-a dezlegat, ca puterea Crucii văzând-o, toți acum să cânte:
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, îndreptarea celor robiți de patimile lumești;
Bucură-te, înnoirea Învierii lui Hristos;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a monahilor;
Bucură-te, copac bine înfrunzit sub care se adăpostesc credincioșii;
Bucură-te, Lemn de prooroci vestit a fi pe pământ sădit;
Bucură-te, ajutorul împărăției împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, apărare tare a cetății;
Bucură-te, a Dreptului Judecător arătare;
Bucură-te, a greșiților osândire;
Bucură-te, Cinstită Cruce, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, îmbogățirea săracilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 8:

Străină minune văzând, nouă viață să viețuim, mintea la cer înălțând-o, că pentru aceasta Hristos pe Cruce S-a pironit și cu trupul a pătimit, vrând a-i ridica spre El pe cei ce cântă Lui: Aliluia!

Icos 8:

Tot a venit din înălțime, avându-și Dumnezeirea, singur Cuvântul cel mai înainte de veacuri și născându-Se din Fecioară Maică și lumii arătându-Se om smerit și Crucea primind, a făcut vii pe cei ce cântă Lui:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma păcii;
Bucură-te, semnul călătorilor;
Bucură-te, înțelepciunea și întărirea celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, nebunia și sfărâmarea celor ce prigonesc;
Bucură-te, sad bine rodit, nemuritor și de viață purtător;
Bucură-te, floare, care ai înflorit mântuirea noastră;
Bucură-te, că unești pe cele de pe pământ cu cele de sus;
Bucură-te, că luminezi inimile celor de jos;
Bucură-te, prin care stricăciunea s-a stricat;
Bucură-te, prin care mâhnirea s-a pierdut;
Bucură-te, bogăția bunătăților celor înmiite;
Bucură-te, lauda credincioșilor cea de mii de ori numită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 9:

Acăzut tabăra demonilor cea cu tot felul de săgeți întrarmată și neamul evreilor s-a rușinat, văzând ei că, de către toți, cu dor Crucea este închinată și că de-a pururea izvorăște tămăduiri celor ce cântă: Aliluia!

Icos 9:

Râurile cugetelor celor de rea-credință s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase; căci, cu adevărat, nu se pricep cum și cruce ai suferit și de stricăciune ai scăpat, iar noi, Învierea slăvind-o, cântăm:
Bucură-te, înălțimea înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, adâncimea Proniei Lui;
Bucură-te, necunoștința necuvântătorilor bârfitori;
Bucură-te, pierderea nebunilor în stele cititori;
Bucură-te, că arăți Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că pătimirile Lui le înnoiești;
Bucură-te, ceea ce călcarea de poruncă a celor dintâi zidiți ai dezlegat-o;
Bucură-te, ceea ce intrările Raiului le-ai deschis;
Bucură-te, Cinstită Cruce, cea de toți cei dreptcredincioși cinstită;
Bucură-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnică;
Bucură-te, Cinstită Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucură-te, de-a pururea ajutătoare a celor ce se roagă ție;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 10:

Lumea vrând a o mântui, Împodobitorul lumii la dânsa S-a pogorât în chip de negrăit și, întrupat fiind, Crucea a suferit, și pentru noi pe toate ca noi le primește. Pentru aceea, și izbăvindu-ne pe noi, de la toți aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid nebiruit și dumnezeiesc al lumii te înțelegem, o, purtătoare de viață Cruce, că Făcătorul cerului și al pământului pe tine gătindu-te, își întinde mâinile – străină auzire – și pe toți învață a cânta:
Bucură-te, temeiul dreptei credințe;
Bucură-te, biruința creștinilor;
Bucură-te, că pe Amalec cel gândit l-ai înfrânt;
Bucură-te, că de mâinile lui Iacov mai înainte te-ai închipuit;
Bucură-te, că tu umbrele cele prea vechi le-ai înnoit;
Bucură-te, că tu cuvintele cele de prooroci vestite le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai purtat pe Mântuitorul tuturor;
Bucură-te, că ai stricat pe stricătorul sufletelor;
Bucură-te, prin care cu îngerii ne-am unit;
Bucură-te, prin care cu lumina ne-am strălucit;
Bucură-te, că cinstindu-te, ție ne închinăm;
Bucură-te, că strigând ție glăsuim;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 11:

Cântarea toată se micșorează, vrând a lăuda mulțimea minunilor tale, fiindcă de-ți vom aduce ție, o, preacinstită Cruce, mulțime de laude, nimic vrednic nu împlinim, față de cele ce ai dat nouă, dar cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Strălucire de lumină dătătoare, celor ce sunt întru întuneric se dăruiește Crucea aceasta de viață dătătoare. Că lumina cea nematerialnică a primit-o și spre cunoștință dumnezeiască pe toți povățuiește și, înălțându-se acum, mintea noastră o înalță a cânta acestea:
Bucură-te, luminătorul ce te arăți celor ce sunt întru întuneric;
Bucură-te, stea care luminezi lumea;
Bucură-te, fulger care orbești pe ucigașii lui Hristos;
Bucură-te, trăsnet care slăbești pe cei necredincioși;
Bucură-te, că ai strălucit cetele dreptmăritorilor;
Bucură-te, că ai risipit templele idolilor;
Bucură-te, cea al cărei chip din cer s-a arătat;
Bucură-te, cea al cărei dar vicleșugurile le-a gonit;
Bucură-te, ceea ce însemnezi omorârea trupului;
Bucură-te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucură-te, Lemn pe care Hristos S-a răstignit;
Bucură-te, Lemn prin care toată lumea s-a mântuit;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 12:

Har voind Hristos a da oamenilor, mâinile pe lemn Își întinde și neamurile toate împreună le cheamă, și Împărăția cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie și cu credință cântă cântare: Aliluia!

Icos 12:

Cântând cântarea ta, te lăudăm cu dor pe tine, Lemnul Domnului, ca pe un însuflețit. Că pe tine pironindu-Se cu trupul Cel ce stăpânește peste puterile cele de sus, ne-a sfințit, ne-a mărit și ne-a învățat a zice acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma cea înțelegătoare;
Bucură-te, sfântă privire a sfinților;
Bucură-te, înainte-propovăduirea proorocilor și a drepților;
Bucură-te, purtătoare de lumină, meșteșugire a lui Hristos;
Bucură-te, frumusețea și cununa dreptcredincioșilor cârmuitori;
Bucură-te, stăpânirea și întărirea cuvioșilor preoți;
Bucură-te, podoaba cea prealăudată a adevărului;
Bucură-te, începutul cel preabun al mântuirii;
Bucură-te, strălucirea cea luminată a tuturor;
Bucură-te, izgonirea agarienilor;
Bucură-te, făclie a luminii celei nestricate;
Bucură-te, veselia sufletului meu;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 13:

O, întru tot cântat Lemn pe care a fost răstignit Hristos, Cuvântul cel mai sfânt decât toți sfinții, primind rugăciunile noastre, de toată primejdia pe toți izbăvește-ne și de chinurile veșnice scapă pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer... și Condacul întâi: O, de trei ori fericită...

Icos 1:

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii; Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 1:

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: „Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

După aceea se citește această

Rugăciune către Domnul Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.

Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.

Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta. O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică. Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla. Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur

                     Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur


Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta?
Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!


Cine sunt aceia ce sunt vlaguiti de atata post?
Acum isi vor primi rasplata multdorita!
Cei ce au muncit cu ravna inca din cel dintai ceas,
Sa-si primeasca rasplata ce li se cuvine;
Cel care a venit dupa al treilea ceas,
Sa se bucure si acela de marea Sarbatoare!
Si cel ce a venit dupa al saselea ceas,
Sa nu se indoiasca; pentru ca nu va ramane pe dinafara!
Iar cel ce a sosit in cel din urma ceas,
Sa nu-i fie frica de intarzierea sa!


Pentru ca Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit
El da pace celui ce vine in ultima clipa
asa cum da si celui ce a trudit din primul ceas.
Unuia ii da, iar pe celalalt il indestuleaza.
El pretuieste truda si saluta curajul.
El onoreaza atat faptele cat si gandurile bune.


Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
Cel dintai si cel de pe urma sosit sa primeasca aceeasi rasplata;
cel bogat si cel sarac sa se bucure deopotriva!
Cel harnic dar si cel molcom sa sarbatoreasca aceasta sfanta zi!


Cel ce a postit cat si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mancati cu toti din vitelul cel gras!
Sa nu ramana nimeni flamand. Sorbiti cu totii din paharul credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!


Nimeni sa nu fie trist pentru ca este sarac,
pentru ca imparatia lui Dumnezeu ne-a fost dezvaluita!
Sa nu fie nimeni abatut din cauza pacatelor sale;
pentru ca iertarea ne-a venit din mormantul Domnului.
Sa nu fie nimeni infricosat de moarte,
pentru ca moartea Mantuitorului ne-a eliberat pe noi!
El a calcat pe moarte si a invins-o.


El a distrus taramul mortii cand a coborat in el;
l-a bagat in spaima cand acela a incercat sa muste din carnea Sa.
Asa a proorocit Isaia:
"Tu iadule te-ai infricosat cand L-ai intalnit pe El".


Iadul s-a infricosat pentru ca a fost invins.
S-a infricosat pentru ca a fost facut de rusine.
S-a inspaimantat pentru ca a fost distrus.
S-a inspaimantat pentru ca i s-a luat puterea.
S-a inspaimantat pentru ca este acum neputincios.


Iadul a luat un trup si a descoperit pe Dumnezeu.
A luat pamant si a descoperit Cer.
A luat ce a vazut si a fost coplesit de ceea ce nu vazuse.
O moarte, unde-ti mai este coasa?
O iadule, unde iti mai sunt izbanzile?


Christos a inviat si tu moarte ti-ai pierdut puterea!
Christos a inviat si cei rai s-au prabusit!
Christos a inviat si ingerii se veselesc!
Christos a inviat si viata a invins moartea!
Christos a inviat cu moartea pre moarte calcand;
Si celor din mormanturi viata le-a daruit!


Ca Lui I se cuvine slava si cinstea acum si in vecii vecilor.
Amin!

Pe Tine Te Fericim

Ce trebuie sa faci in Postul cel Mare

        Sfântul si Marele Post care se mai numeste si postul patruzecimii, Păresimile, Postul Pastilor, este rânduit pentru curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. El închipuieste postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului. Tine sapte săptămâni. Stă în legătură cu Pastile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.

În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză . De asemenea postim de peste, vin si untdelemn . Mâncăm deci numai bucate fără unsoare (ULEI) , legume si poame.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica , în ziua de  aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul , la  Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire , când aceasta cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.

MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire – 25 Martie (7Aprilie) si în Dumininica Floriilor.

Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.

Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si Marti se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine si apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si Sâmbătă e post desăvârsit.

Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea vin în Postul Mare.

Postul Pastelui nu este o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru noi, postul este un prilej de bucurie, de liniste, de fericire. In perioada postului Pastelui nu trebuie sa fim tristi, letargici sau singuri, in post trebuie sa invatam sa ne bucuram de tot ceea ce ne inconjoara, sa invatam sa iubim florile, natura in general, oamenii… Si sa asteptam cu emotie minunea de la sfarsitul postului si anume Invierea Domnului.

Postul Pastelui trebuie sa fie si un bun prilej de iertare. Daca nu iertam pe aproapele nostru, Bunul Dumnezeu cum sa ne ierte pe noi? Postul trebuie sa fie instrainarea de toate desartaciunile acestei lumi, infranarea limbii, departarea de toate poftele, de clevetire, de minciuna si de toate relele. Sfantul Ioan Gura de aur spune: “Postiti? Aratatimi-o prin fapte. Cum? Daca vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; o femeie frumoasa, intoarceti capul; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati. Nu numai gura, ci si stomacul vostru sa posteasca si ochii si urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului vostru.”

Cum invie si omul in Postul Pastelui?
In primul rand incepe sa-si purifice organismul prin alimentatie. Apoi se preocupa si de suflet. Merge la biserica, se roaga, face milostenie si toate acestea fac din omul obisnuit un om curat, pur, care poate primi lumina Invierii.

In post este bine sa vorbim mai putin cu cei din jurul nostru, pentru ca si pacatele sa fie mai putine. Gandul nostru sa fie mai mult la rugaciune si la Iisus. Putem rosti de sute de ori pe zi acesta rugaciune:”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Nici nu stici ce mult ajuta!

Mantuitorul insusi a tinut post timp de patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propavaduirea Evangheliei(Matei 4, 2 si Luca 4, 2). Bunul Iisus ne invata cum sa postim si ne arata ca diavolul nu poate fi izgonit decat prin post si rugaciune. Dar nu doar mantuitorul postea, post tineau si Sfintii Apostoli si ucenicii lor, ei randuind de altfel postul pentru tot neamul crestinesc.

La sfarsitul postului, sa mergem la duhovnic si sa ne spovedim si daca preotul ne da dezlegare sa ne si impartasim. Degeaba am tinut post daca nu mergem la duhovnic sa ne spovedim, macar in cele patru posturi de peste an. Sufletul trebuie curatat de pacate, pentru ca altfel se imbolnaveste si trupul.

Mergeti si impartasiti- va pruncii in Postul Mare! Pana la 7 ani copiii se impartasesc fara spovedanie, dar dupa sapte ani trebuie spovediti.

In post trebuie facuta milostenie si multe fapte bune. Caci fara fapte bune si rugaciune, Postul Pastelui ramane doar o dieta de detoxifiere a organismului, iar sufletul nu foloseste nimic din asta.